Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Bani alocati (2)

Consilierii locali au aprobat, marți 17 februarie, bugetul Dorohoiului pentru anul 2015. După discuțiile preliminare din comisiile de specialitate, bugetul a fost supus votului în plenul deliberativului local și a fost aprobat cu 15 de voturi pentru şi trei abţineri. 

 
Conform proiectului de buget, veniturile prognozate se ridică la 42.143.000 de lei, comparativ cu bugetul realizat pe 2014, în valoare de 51.791.000 lei. Potrivit directorului economic al primăriei, valoarea mai mică a bugetului prognozat pe acest an comparativ cu bugetul realizat anul trecut nu este o problemă, deoarece de fiecare dată intervin ajustări de-a lungul anului, ceea ce duce la final la un buget mai mare decât cel prognozat. 
 
„Aceste sume cuprinse în buget, pe care le-ați votat dumneavoastră sunt doar o parte din sumele prevăzute pentru acest an, pentru că cele din credite bancare, din fonduri europene sau  atrase din alte surse, sunt sume suplimentare, care de fapt sunt baza dezvoltării municipiului Dorohoi. Aici sunt banii, mai mult pentru funcționare și aici mă refer la învățământ, sănătate, curățenia orașului și alte obiective. Restul banilor și mai exact majoritatea banilor pentru dezvoltare vin din fonduri guvernamentale, bani europeni și altele surse”, a precizat primarul Dorin Alexandrescu.
 
Conform proiectului de buget, cele mai mari cheltuieli respectiv 18.331.000 lei, se vor înregistra la capitolul învăţământ cu cheltuielile de personal, materiale, capital şi burse. Învăţământul este urmat de autorităţile publice locale unde cheltuielile de personal, bunurile şi serviciile şi cheltuielile de capital se ridică 4.333.000. O pondere importantă o are capitolul Cultură, religie şi sport, căruia i-au fost alocaţi 3.834.000 lei dar şi capitolul asistenţă socială care are prins în buget suma de 3.381.000 lei.
 
Bugetul pe 2015 axat pe investiţii
 
Lista de investiţii propusă de executiv spre aprobarea Consiliului Local cuprinde peste 30 de obiective, unele aflate în continuare, altele urmând a fi realizate. În lista de investiţii figurează modernizarea ambulatoriului Spitalului municipal Dorohoi, continuarea reabilitării urbane prinse în programul cu finanţare europeană, reabilitarea sediului clădirii fostei primării, continuarea lucrărilor la cele 24 de locuinţe sociale din cartierul Dumbrava Roşie, Cinematograful Melodia, sistemul de monitorizare video a traficului rutier printr-un program transfrontalier, continuarea reabilitării Parcului Cholet, piscina semiolimpică, continuarea modernizării străzii Colonel Vasiliu, modernizare de trotuare, căi de acces şi străzi, extinderea reţelei de iluminat public spre cimitirul din Dealu Mare, reabilitarea instalaţiei de gaze la Grădiniţa nr. 6, precum şi continuarea programului de reabilitare a clădirii Şcolii nr. 5 „Spiru Haret”. 
 
Lista de investiţii cuprinde, pe lângă obiectivele aflate în curs şi un număr de noi obiective, printre care, reabilitarea şi modernizarea Pieţii Centrale, crearea unui centru de informare şi promovare turistică, reabilitarea şi modernizarea unor parcuri, reabilitarea bazei sportive „1 Mai”, a unor podeţe, a podului de peste pârâul Buhai, dar şi reamenajarea terenului de sport al Şcolii nr. 8 „Mihail Kogălniceanu”. 
 
Proiect bugetul local al municipiului Dorohoi 2015 - Descarcă AICI
 
Proiect lista de investiții Dorohoi 2015 - Descarcă AICI
 
Autor: DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Bani alocati (2)
DorohoiNews.ro, 18-02-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI

Sincere condoleanțe pentru pierderea MAMEI
Suntem alături de colegul nostru, Cernușcă Ruben-Beniamin, la trecerea în nefiinţă a mamei ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” ...

SPICUL 2 SRL Dorohoi solicită revizuirea autorizației de mediu pentru obiectivul: FABRICA DE PROCESARE LAPTE „DOROLACT” Șendriceni
SC „SPICUL 2 SRL” Dorohoi, str. B-dul Victoriei, nr.39, jud.Botosani, solicita revizuirea ...

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată

SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer categoria C+E pe perioadă nedeterminată. Candidatul ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști
Societate comercială cu profil agricol din Dorohoi angajează șoferi profesioniști pentru TIR cu benă ...

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează

Curățătorie chimică și spălătorie haine „Spring Clean” angajează
Spălătorie și curățătorie de haine, angajăm personal. Experiență la călcatul hainelor constituie ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor necalificat
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și un muncitor ...

Căutăm colaborare / angajare programator CNC

Căutăm colaborare / angajare programator CNC
Căutăm colaborare / angajare programator CNC, part-time, se poate lucra și de acasă, strict pentru ...

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Dau spre închiriere, apartament cu 2 camere, 47 mp, situat în Calea Plevnei, etaj 3, mobilat ...

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8

Închiriez apartament 2 camere, Dorohoi in zona Școlii nr. 8
Apartamentul spre închiriere este mobilat complet, cu două camere, decomandat. Este în apropiere ...

SC Splendid SRL angajează bucătar

SC Splendid SRL angajează bucătar
SC Splendid SRL angajează bucătar. Cerem și oferin serioziate. Relații le telefon: 0747771381

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro