Paradă impresionantă a pompierilor organizată la Dorohoi cu ocazia Zilei Pompierilor din România – VIDEO / FOTO

13 sept. 2016, Local
Paradă impresionantă a pompierilor organizată la Dorohoi cu ocazia Zilei Pompierilor din România – VIDEO / FOTO

Sute de dorohoieni au admirat marți, 13 septembrie 2016, în jurul orei 11.00, parada pompierilor organizată cu ocazia Zilei Pompierilor din România.

Parada s-a desfășurat pe strada Dumitru Furtună din Dorohoi și  a putut fi urmărită o mare parte din aparatura și autospecialele cu care pompierii botoșăneni și dorohoieni acționează în situațiile de urgență.

Acest ceremonial militar a fost organizat cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la înfiinţarea primei structuri militare de pompieri din Dorohoi şi Ziua Pompierilor din România.

În anul 1851, la Dorohoi s-a înfiinţat prima unitate militară de pompieri, cu sediul în actuala clădire a Şcolii nr. 5. De atunci, dezastrele generate de natura dezlănţuită ori inconştienţa umană i-au găsit, de fiecare dată, la datorie. Tot acolo, unii dintre eroii anonimi ai luptei cu stihiile naturii sau umane şi-au dat viaţa pentru semenii lor.

Peste 16 decenii de tradiţie militară conferă pompierilor din Dorohoi două elemente cheie pentru înfăptuirea oricărui lucru durabil: curaj şi devotament. De la prima atestare documentară, pompierii dorohoieni au străbătut, generaţii la rând, un drum marcat de sacrificiu până să fie parte din Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, instituţie modernă care veghează ca viaţa şi avutul semenilor să fie în siguranţă. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

Sursa: DorohoiNews.ro

Galerie foto (60)