Local

41 de elevi care absentau de la cursuri, descoperiți după o acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului Siguranță Școlară

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară cu sprijinul celor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Biroului de Ordine Publică, Biroului de Investigații Criminale și Biroului rutier au organizat joi 21 septembrie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor...

Efectivele de jandarmi suplimentate la evenimentele din acest weekend: Concerte, meciuri de fotbal sau evenimente auto

Diversitatea manifestărilor publice organizate la sfârșitul acestei săptămâni a determinat suplimentarea efectivelor Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, angrenate în misiunile de asigurare a ordinii publice, în vederea desfășurării acestora în condiții de siguranță pentru participanți....

Acțiune în cooperare a polițiștilor de imigrări din Botoșani

Polițiștii de imigrări din Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă au desfășurat ieri o acțiune, pe raza de competență, scopul fiind prevenirea și combaterea migrației ilegale și a muncii...

Sărbătoriții zilei de astăzi 22 septembrie 2023

Află cine se sărbătoreşte astăzi 22 septembrie 2023: Maria Simona Moșneguțu - medic ATI Spitalul Municipal Dorohoi, Sonia Nicorici - profesor Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi, Gabriel Velniceriu - Primăria Dorohoi, Anca Aroșoaie - consilier juridic SC Delta Con SRL Dorohoi, Narcisa Marlena...

Scrisoare de mulțumire trimisă de un bărbat la sediul IPJ Botoșani. Vezi care a fost motivul!

Un conducător auto care luase un cui în roată și a rămas cu mașina în mijlocul unei intersecții a fost protagonistul unei situații inedite. Șoferul nu avea nici roată de rezervă sau kit de reparație, iar în zonă nu era nici o vulcanizare deschisă, fiind duminică. Un polițist care era de serviciu,...

Sesiune de informare pe tema prevenirii consumului de droguri în rândul tinerilor derulată la Dorohoi

Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoşani și cei din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, în parteneriat cu reprezentanţi ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Botoşani au desfăşurat, miercuri,...

Dorohoi: Invitație pentru posesorii de mijloace de transport electrice de a participa la activitatea „Eficiență energetică”

Locuitorii municipiului Dorohoi sunt invitați astăzi, joi 21 septembrie 2023, începând cu ora 17.00, în parcarea de lângă bazinul de înot la o întâlnire a copiilor și adulților, posesori ai mijloacelor de transport electrice. Tema activității de astăzi este „Eficiență energetică”. În acest context,...

Nova Apaserv anunță o nouă avarie apărută la conducta de distribuţie apă. Vezi zonele afectate!

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei în municipiul Dorohoi, mâine 22 septembrie 2023, în intervalul orar 09:00 – 22:00, pentru executarea lucrărilor de remediere a avariei de pe conducta din PEHD Ø400 mm, localizată pe Bulevardul Victoriei. Afectaţi de oprirea apei...

Sărbătoriții zilei de astăzi 21 septembrie 2023

Află cine se sărbătoreşte astăzi 21 septembrie 2023: Oana Ingrid Bouafia - profesor Dorohoi, Florin Huțul - instructor auto Dorohoi, Valentin Rau - Director Casa de Cultura a Sindicatelor Botoșani, Lucian Robu - Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista...

A fost stabilit programul pentru Zilele Municipiului Dorohoi 2023. Vezi cine va urca pe scenă!

Primăria și Consiliul Local Municipal pregătesc un eveniment special în zilele de 29 - 30 septembrie și 06 octombrie sub numele de „Zilele Municipiului Dorohoi”, marcând astfel 616 ani de atestare documentară. Iată programul detaliat al acestor festivități: Program: vineri, 29 septembrie: - ora...

Accident la Leorda la trecerea la nivel cu calea ferată între un automotor de întreținere și un camion - FOTO

Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit în urmă cu puțin timp la un accident feroviar care a avut loc în localitatea Leorda, între un automotor de întreținere a liniei de cale ferată în care se aflau conductorul și 8 muncitori și un camion încărcat cu semințe de floarea soarelui...

Sărbătoriții zilei de astăzi 20 septembrie 2023

Află cine se sărbătoreşte astăzi 20 septembrie 2023: Daniela Maxim - inspector ANAF Dorohoi, Ciprian Băetu - angajat SC MIRA COM Dorohoi, Romică Costel Chelaru - SC Winxbella Company SRL Dorohoi, Mihai Claudiu Foca - preot Protopopiatul Dorohoi, Sergiu Marian - profesor Școala Răchiți, Laura Lavric...

Accident la Dorohoi! Un camion scăpat de sub control s-a oprit într-o casă - FOTO

Un accident rutier s-a produs marți, 19 septembrie 2023, în jurul orei 16:30, în Dorohoi, la intersecția străzii Sfântul Ioan Românul cu strada Horia. Din primele cercetări, se pare că un camion, codus de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, se deplasa pe strada Sfântul Ioan Românul și, în apropierea...

Atenție! Județul Botoșani se află sub avertizare meteo COD GALBEN de intensificări ale vântului

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo, pentru Județul Botoșani, de tip COD GALBEN de intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55...60 km/h. Potrivit meteorologilor, avertizarea este valabilă marți, 19 septembrie 2023, de la ora 13:40, până la ora 19:00. Pe...

Aproximativ 30 de tone de furaje distruse în această dimineață în urma unui incendiu - FOTO

Aproximativ 30 de tone de furaje au fost distruse în această dimineață, în urma unui incendiu care a avut loc în localitatea Cotârgaci. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de intervenție. Incendiul se manifesta generalizat la depozitul de...

Sărbătoriții zilei de astăzi 19 septembrie 2023

Află cine se sărbătoreşte astăzi 19 septembrie 2023: Paul Onișa - administrator restaurant „La Negustori” Botoșani, Ioana Ştefana Chirilă - fost director Școala Păltiniș, Gelu Lionte - administrator SC Termoproduct Gam SRL, Dorina Lupu - purtător de cuvânt ISU Botoșani. Redacția Dorohoi News urează...

Peste 1000 de elevi, cadre didactice și angajați ai structurilor Primăriei Dorohoi s-au alăturat acţiunii „Let’s do it, Romania!” - FOTO

Primăria Municipiului Dorohoi, alături de instituțiile subordonate acesteia (Direcţia de Asistenţă Socială, S.C. Servicii Publice Locale S.R.L.), cât şi de unităţile de învățământ din municipiu, s-au alăturat şi în acest an campaniei „Let’s do it, România!”, în data de 17 septembrie 2023, cu scopul...

Celebrarea Centenarului: Slujbă de sfințire a Paraclisului Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi

În istoria Dorohoiului și a oamenilor de pe aceste meleaguri s-au îmbinat dintotdeauna cultura și spiritualitatea. În anul 2023 se împlinesc 100 ani de la înființare și 30 ani de la reînființarea Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi. Cu acest prilej, în ziua de...

Proiectul ROADPOL Safety Days desfășurat și la Dorohoi. Participanții la trafic conștientizați privind normele rutiere - FOTO

În perioada 16 – 22 septembrie 2023, Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere – ROADPOL va realiza Proiectul ROADPOL Safety Days, destinat conștientizării tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere,...

Activitatea medicală a reînceput în Ambulatoriul de specialitate al Spitalului Municipal Dorohoi - FOTO

Proiectul de reabilitare în valoare de 17 milioane lei s-a realizat cu succes în parteneriat cu Primăria Dorohoi. În continuare, Spitalul Municipal Dorohoi în colaborare cu Primăria Dorohoi va derula un proiect în valoare de 3 mil. euro pentru dotarea cabinetelor, serviciilor şi laboratoarelor cu...