Local
Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, s-a întâlnit astăzi, 10 februarie 2022, cu salariații Instituției Prefectului – Județul Botoșani, care în intervalul orar 10.00 – 11.00 s-au aflat în grevă de avertisment. Aceștia i-au prezentat domnului prefect principalele revendicări. Este vorba despre...
Minorul dat dispărut și căutat de polițiștii botoșăneni a fost identificat în dimineața zilei de joi, 10 februarie 2022, în municipiul Botoșani. Zafiu Adelin Darius este în afara oricărui pericol și nu a fost victima vreunei infracțiuni în perioada în care a lipsit de la domiciliu. A fost internat...
Polițiști botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat de 41 de ani, din comuna Albesti, care, în luna Decembrie 2021, a părăsit domiciliul pentru a plecat să muncească la o fermă. Ulterior, la câteva zile, acesta și-a anunțat familia că se află în Spania, iar din acel moment nu...
În aceasta seara, în jurul orei 22:00, polițiștii botoșăneni au fost sesizați cu privire la faptul că un minor de 9 ani, din municipiul Botoșani a părăsit domiciliul în jurul orei 8:00 pentru a se deplasa la școală, iar până în prezent nu a revenit. ZAFIU ADELIN DARIUS are aproximativ 1,10 m...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 10 februarie 2022: Dan Prahoveanu - inginer SC Codreanu Dorohoi, Lucian Fedor - profesor Colegiul Naţional "Grigore Ghica" Dorohoi, Ionel Cristian - asistent şef Ecomed Botoşani, Oltiţa Baciu - serviciul evidenţa persoanei Dorohoi, Sergiu Bisca - preot Protopopiatul...
Un copil de doi ani a ajuns la spital în stare foarte gravă după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din municipiul Botoșani. Când s-a produs evenimentul, în locuință se mai aflau trei adulți. Într-un moment de neatenție, băiețelul a ajuns pe pervazul geamului, după ce s-au urcat pe un corp...
Un autoturism parcat pe strada Gării din municipiul Botoșani a fost cuprins de flăcări, în urmă cu puțin timp. Când s-a produs evenimentul, conducătorul auto era la cumpărături, într-un magazin din zonă. Mai mulți participanți la trafic au observat flăcările și au sunat după ajutor la pompieri....
Mitropolia Moldovei și Bucovinei organizează examen pentru ocuparea unui post de preot în mediul urban. Este vorba de postul de preot paroh la Parohia „Înălțarea Domnului” din municipiul Dorohoi. Proba scrisă are loc pe 14 martie, proba orală între 17 și 18 martie, iar proba de slujire între 15 și...
Primăria comunei Ibăneşti, judeţul Botoşani, CUI 3372165, adresa – sat Ibăneşti, com. Ibăneşti, jud. Botoşani, tel/fax – 0231619755/0231619759, [email protected], cu privire la licitatia din data de 09.02.2022 se constata ca nu sunt indeplinite conditiile prevazute in Caietul de sarcini,...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 9 februarie 2022: Daniel Ceptureanu - JYSK Dorohoi, Galbău Tatiana - farmacistă, Dorohoi, Viorel Roman - fost director la Ferma de elită Şendriceni, Cătălin Pascariu - operator RDS&RCS Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista...
Pompierii botoșăneni în sprijinul colegilor de la ISU Suceava în misiunea de recuperare a autoturismului căzut într-o acumulare a apei de pe raza localității Liteni. Unul dintre scafandrii ISU Botoșani a participat marți, 8 februarie 2022, la misiunea de recuperare a autoturismului căzut în...
Având în vedere faptul că ziua de 8 februarie 2022 este sărbătorită la nivel global ca Ziua Internetului Mai Sigur, poliţiştii Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalității au fost alături de elevii din clasele gimnaziale ale Școlii Gimnaziale nr.17 Botoșani, în mijlocul cărora au...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 8 februarie 2022: Ancuța Crihan – Poliția de Frontieră Dorohoi, Maria Şoptică - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din Dorohoi, la [email protected] Autor:...
AJOFM a anunțat că peste 583 de locuri de muncă sunt puse la dispoziție de agenții economici de la nivelul județului Botoșani în această săptămână. Conform Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), pentru studii superioare sunt puse la dispoziție 17 de locuri de muncă în timp ce...
Nerespectarea masurilor de prevenire a răspândirii infecţiilor cu COVID-19, de către o societate comercială din municipiul Botoșani cu activități în domeniul jocurilor de noroc, a condus la închiderea temporară a punctului de lucru în perioada 06 - 20 februarie a.c. Deși pe ușa de intrare era...
O tentativă de omor a fost înregistrată duminică, 6 februarie 2022, în localitatea Broscăuți, din județul Botoșani. Un bărbat în vârstă de 38 de ani a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat de un bărbat de 53 de ani. Potrivit anchetatorilor, fapta s-a produs pe fondul unui conflict spontan...
O femeie în vârstă de 83 de ani din cartierul Tulbureni, și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a mistuit locuința. Tragedia a avut loc în această dimineață, iar alarma a fost dată de vecinii victimei, care au sunat la 112. Femeia locuia singură și avea probleme locomotorii. La fața locului...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 7 februarie 2022: Emanuel Costinel Ursu - subcomisar la Serviciul de investigare a fraudelor al Poliției. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din Dorohoi, la [email protected] Autor: DorohoiNews.ro
Află cine se sărbătoreşte astăzi 6 februarie 2022: Constantin Paviliceanu - profesor Liceul "Regina Maria" Dorohoi, Cătălin Gavriliu - Dorohoi, Lidia Amariei - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Iulian Cătălin Nechifor - profesor de geografie Dorohoi, Mărioara Vieriu - prof. înv. primar...
Un nou incendiu de vegetație uscată s-a produs astăzi, pe raza localității Trușești. Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și voluntarii din comună au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins vegetația uscată de pe aproximativ două hectare. În urma cercetărilor...















