Local
Plata drepturilor salariale câştigate în instanţă a fost printre principalele probleme abordate de membrii Comisei de Dialog Social întruniţi joi, 26 februarie la Instituţia Prefectului. În timp ce liderii din învăţământ au solicitat sprijinul prefectului Costică Macaleţi în relaţia cu Finanţele...
Anul acesta, pe 28 februarie, se împlinesc 82 de ani de la înfiinţarea Protecţiei Civile, serviciu care s-a aflat permanent acolo unde semenii noştri au fost în suferinţă, ameninţaţi de numărul tot mai mare al dezastrelor naturale şi catastrofelor. In acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de...
Se lucrează la reabilitarea cinematografului din Săveni care va avea și proiecție 3D. Comisia de evaluare a licitației pentru reabilitarea sediului fostului cinematograf Patria din Săveni a stabilit că firma Dino Unitrans Botoșani este cea care va efectua lucrarea. Rezultatul a fost contestat în...
Consilierii dorohoieni se întrunesc joi, 26 februarie 2015, în ședința ordinară din luna februarie a Consiliului Local al Municipiului Dorohoi. Ședința va avea loc la ora 15:00, la Casa Municipală de Cultură Dorohoi. Reamintim că şedinţele Consiliului Local sunt publice, la aceste şedinţe pot...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 26 februarie 2015: Angela Chescu - grefier Judecătoria Dorohoi, Mărioara Luca - fost grefier Judecătoria Dorohoi, Elena Lojniţă - Dorohoi Nica Tereza - șef cabinet parlamentar deputat Mihai Baltă. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! (DorohoiNews.ro)...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 25 februarie 2015: Oana Margareta Suhan - profesor Grupul Școlar Regina Maria Dorohoi, Ion Pascariu - medic specialist în ecografie Spitalul Municipal Dorohoi, Elena Ignat - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Cătalina Burlacu - profesor de limba si...
Această poezie este compoziția proprie a elevei Ema S. Grădinaru, care la aprecierea și propunerea unor persoane și cadre didactice de la Liceul Tehnologic „Al. Vlahuţă” Şendriceni, a fost îndrumată către redacția Dorohoi News. Pentru regretatul nostru profesor Stoica Corneliu: Rămas bun... Cu...
Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină în 26 situaţii de urgenţă în ultimele 24 de ore. Urmare a apelurilor primite din partea cetăţenilor, forţele inspectoratului au acţionat pentru stingerea a opt incendii şi acordarea primului ajutor medical unui număr de 18 persoane. Din cele opt...
Fosta şefa a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, procurorul Mihaela Mihai, a promovat concursul organizat la Bucureşti în vederea ocupării postului de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava. Mandatul Mihaelei Mihai la şefia DNA Suceava va fi pentru o...
Pentru că medicii dorohoieni au ezitat să elibereze certificatul de deces la profesorului dorohoian Cornel S., corpul defunctului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Botoşani (SJML) pentru efectuarea necropsiei. Moartea este suspectă deoarece bărbatul nu era înregistrat cu boli grave şi...
Spitalul Municipal Dorohoi organizeaza concurs pentru doua posturi de asistent medical generalist in cadrul sectiei chirurgie, un post de asistent medical generalist in cadrul sectiei neurologie si un post de asistent medical generalist in cadrul gabinetului reumatologie din ambulator. Concursul va...
În încercarea de a face un arc peste timp, campania „Dorohoiul de altădată”, prin care se urmăreşte a reconstitui o istorie a Dorohoiului, cu ajutorul imaginilor ale clădirilor şi locurilor oraşului vechi, frânturi de istorie, vom folosi informaţii adunate de profesorii Dorina şi Ilarion Mandachi,...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 24 februarie 2015: Filareta Gherasim - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Elena Dupa - învăţător Şcoala Nr.2 "Ştefan cel Mare" Dorohoi, Cristian Miron - inspector școlar dezvoltare resurse umane, IȘJ Botoșani, Anda Ecaterina Nicolaiciuc - profesor Grup...
Pompierii dorohoieni au fost solicitaţi printr-un apel la numărul de urgenţă 112 luni, 23 februarie 2015, în jurul orei 13:20, pentru a interveni în localitatea Broscăuți. La locul indicat s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi care au...
Pentru a evita acest lucru Serviciul Voluntar din cadrul Primariei municipiului Dorohoi solicita cetatenilor municipiului să respecte urmatoarele reguli: - arderea resturilor vegetale se face în perioade fara vânt și numai pe timp de zi; - colectarea resturilor vegetale se va face în gramezi cu...
Locuitorii din blocul B12 din strada Poștei din Dorohoi au trait astăzi dimineață clipe de groază din cauza unui eveniment deosebit de grav produs în fața unui garaj de la parterul blocului în care locuiesc. Cornel Stoica din Dorohoi, în vârstă de 60 de ani deținea un garaj în acest ansamblu de...
În urma sondajului efectuat în perioada 16 – 22 februarie 2015, de către redacția Dorohoi News pe tema: Care este cel mai reușit eveniment organizat în Dorohoi, în anul 2014?, dorohoieni și-au exprimat părerea înregistrându-se următoarele rezultate: 07.14% - Festivalul „Mărțișor Dorohoian” 07.14% -...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 23 februarie 2015: Irimia Costel-Daniel - inginer mecanic, consilier local Dorohoi, Jana Aura Gafincu - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Eugen Petrescu - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Romică Magopeţ - primarul comunei Ibăneşti, Irina Maria...
O tânâră în vârstă de 18 ani, din Dorohoi, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost lovită de o maşină în timp ce încerca să traverseze strada, pe marcajul pietonal. Accidentul a avut loc, sâmbătă seara, pe strada Poştei, din Dorohoi. Un şofer în vârstă de 60 de ani nu a observat-o pe fată...
Igienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale continuă să genereze incendii la Botoşani. Sâmbătă, pompierii botoşăneni au acţionat pentru stingerea a cinci incendii de vegetaţie uscată produse pe raza localităţilor Dealu Mare (municipiul Dorohoi), Broscăuţi, Curteşti, Ghilăneşti...









