Local
Astăzi, copiii înscriși la Școala de vară organizată de Parohia „Pacea” din municipiul Botoșani au avut parte de o întâlnire specială cu pompierii, în cadrul unei activități de informare și educare preventivă desfășurată sub genericul „Siguranța nu intră în vacanță”. Salvatorii le-au vorbit celor...
În week-end-ul trecut, prilejuit de Festivalul ”Zilele Nordului”, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară s-au aflat la Darabani, desfășurând activități preventive dedicate adolescenților și părinților. Discuțiile libere au circumscris tematici precum: - răspunderea penală asociată...
La data de 02 august 2025, lucrătorii biroului și ai Postului de Poliție Transporturi Navale Stânca-Costești, în cooperare cu cei ai Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani, au desfășurat o campanie de prevenire a cazurilor de înec în zonele vulnerabile ale Lacului Stânca-Costești,...
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o nouă atenționare cod galben de ploi pentru județul Botoșani, de astăzi, de la ora 12:00, până mâine, la ora 01:00. Instabilitatea atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 4 august 2025: Dr. Ruxandra Toderiță - medic specialist cardiolog, Angela Crudu - inginer. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din Dorohoi, la [email protected] Autor: DorohoiNews.ro
Un incendiu violent s-a produs, noaptea trecută, 2 august 2025, într-o gospodărie din localitatea Păun. Un depozit de furaje a fost cuprins de flăcări. Alarma a fost dată puțin după ora 21:00. La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii militari de la Garda de Intervenție Ștefănești, dar și...
Elicopterul SMURD a fost solicitat sâmbătă, 2 august 2025, pentru a prelua un băiat, în vârstă de 16 ani. Din primele informații, se pare că băiatul a căzut dintr-un copac și a suferit mai multe traumatisme și a fost solicitat ajutorul medicilor. Acesta a ajuns la Spitalul Municipal Dorohoi unde...
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au desfășurat, în aceste zile, activități preventiv-educative pentru reducerea riscului de victimizare a bicicliștilor și trotinetiștilor prin accidente rutiere. Acțiunile au avut loc în municipiul Botoșani, în zonele frecventate de astfel de participanți la...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 3 august 2025: Constantin Halaghiuc - inginer SC Agrigola Frugal Dorohoi, Lojniță Tereza - avocat Dorohoi, Dorin Voitovici - fost comisar șef Politia Dorohoi, Iuliana Andreea Apostol - director Școala Gimnazială "Dimitrie Pompeiu" Broscăuți. Redacția Dorohoi News...
În acest moment, polițiștii botoșăneni desfășoară o razie în zona Cișmea, din municipiul Botoșani, împreună cu reprezentanți ai S.C. LOCATIVA și jandarmi, pentru verificarea legalității persoanelor care locuiesc în zona respectivă. Concomitent cu aceste activități sunt puse în executare patru...
Doi bărbați, de 42, respectiv 56 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în urmă cu puțin timp, pe DN 29, în apropierea Stațiunii Popăuți. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de...
Un incendiu de proporții s-a produs, în această dimineață, în localitatea Victoria din comuna Hlipiceni. Acoperișul unui bloc a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit. La caz au fost direcționate patru echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești,...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 2 august 2025: Alina Izabela Mihai - profesor Dorohoi, Maria Pavel - asistent Medical Spitalul Municipal Dorohoi, Tamara Toma - Școala Postliceală F.E.G. Dorohoi, asistent medical generalist, Ioan Ervin Szerdocz - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Cornel...
În fiecare an, pe 1 august, jandarmii care au îndeplinit stagiul minim în grad sunt avansați în gradul următor. Este un moment special în cariera unui militar, când pe epoleți se adaugă încă o tresă la cele deja existente. Doi ofițeri și 16 subofițeri și-au primit în această dimineață noile trese,...
În perioada 29 iulie – 1 august 2025, la Brașov, s-a desfășurat una dintre cele mai solicitante competiții dedicate salvatorilor din România: „Cel mai puternic pompier”. Evenimentul a reunit 75 de pompieri din 23 de județe, care și-au testat limitele fizice și mentale într-un poligon special...
În orice domeniu, recunoașterea muncii depuse este foarte importantă. Acest lucru l-au simțit astăzi, șase ofițeri, un maistru militar și 29 de subofițeri care au primit noile grade. Ofițerii și subofițerii au fost avansați în gradele de: - locotenent colonel: Versavia – Nicoleta Ciobanu, contabil...
Autoritățile mulțumesc tuturor voluntarilor care au ales să se implice în sprijinirea comunităților afectate de inundații. Solidaritatea și disponibilitatea de a oferi ajutor în astfel de momente dificile sunt un exemplu de responsabilitate civică și de implicare autentică. Prezența voluntarilor în...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 1 august 2025: Andrei-Ionuț Bighiu - agent principal Biroul Rutier, Poliția Municipiului Dorohoi, Dumitru Marzan - preot Protopopiatul Dorohoi, Marian Rotariu - director în cadrul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani (CCIA), Cosmin Ciobanu - fotograf...
O femeie, în vârstă de 57 de ani, a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs, în urmă cu puțin timp, pe Bulevardul Mihai Eminescu, din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o...
Astăzi, 31 iulie 2025, corpul ofițerilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani s-a mărit cu 5 ofițeri, absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București, promoția iulie 2025. Aceștia au depus astăzi jurământul de credință, fapt ce simbolizează nu doar începerea...















