Local
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat, vineri, licitaţia deschisă pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare şi reabilitare pentru 149,676 km drum judeţean şi 188,095 km drum de interes local din judeţele Botoşani şi Suceava pentru perioada 2011-2013. Este vorba...
S-au întrecut în probe de ținută și aptitudini pentru un singur țel: frumusețea. Concursul Miss Dorohoi și-a declarat câștigătoarea ieri, 15 aprilie 2011 începând cu ora 18.00, la Sala Teatrului. Din cele nouă concurente înscrise au participat șapte, două dintre ele retrăgându-se din motive...
Parlamentarii Uniunii Social Liberale au declarat, vineri, că vor face tot ce le stă în putinţă pentru ca oraşul Darabani să aibă, în continuare, spital. Atât deputatutul PSD, Andrei Dolineaschi cât şi deputatul PNL, Florin Ţurcanu, au declarat că vor face intervenţii la nivel central pentru ca...
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost sesizat, în această dimineaţă, despre faptul că mai multe gospodării din satul Balta Arsă, comuna Corni, sunt inundate de apele râului Miletin. Situaţia a apărut ca urmare a scurgerii apelor de pe versanţi, în...
Banca Comercială Română (BCR) aduce la cunoştinţa clientilor săi că, începând de vineri, 15 aprilie, ora 23.00, până sâmbătă, 16 aprilie, ora 5.00, vor exista întreruperi funcţionale la nivelul sistemului informatic care gestionează operaţiunile cu carduri BCR, precum şi reţeaua de acceptare...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 15 aprilie: Senator Gheorghe Marcu, președinte Organizația Județenă PSD Botoșani, Liviu Romanescu, profesor Scoala cu clasele I - VIII Spiru Haret Dorohoi, presedinte FSLI Dorohoi, Georgeta Pintilei, medic Spitalul Municipal Dorohoi, Olimpia Brindusa Anton,...
Miercuri, 13 aprilie 2011, începând cu ora 9.00, la Grădiniţa nr. 19 din municipiul Botoşani s-a desfăşurat etapa judeţeană a concursului pentru preşcolari “Micii Pompieri”, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “ Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Inspectoratul...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 14 aprilie: Emilian Pochiscan - director Grup Scolar Regina Maria, Florica Bivol - soră medicală Spitalul Municipal Dorohoi, Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table...
Meteorologii au emis o informare de ploi şi vânt puternic pentru mai multe zone din ţară, din această noapte de la ora 02.00 până vineri la 12. Va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 25 l/mp. Vântul va sufla în rafale cu viteze de peste 50km/h. La munte...
Botoșănenii sunt invitați să se alăture celor peste 1.000 de voluntari pentru plantarea a 25.000 de puieți pe o suprafață de 50.000 m2 Deputatul Andrei Dolineaschi anunță că sâmbătă, 16 aprile 2011, în Municipiul Dorohoi, pe dealul Polonic se va desfășura acțiunea de împădurire a peste 50.000 m2,...
Începând de miercuri, în nordul Moldovei valorile vor fi de 5-6 grade. Pentru zona montană este prognozată lapoviţă şi ninsoare. În urma precipitaţiilor se acumulează peste 15-20 de litri de apă pe metru pătrat. De miercuri, vremea se răceşte în toată ţara, iar maximele vor fi cuprinse între 4 şi...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 13 aprilie: Georgel Anichitoaie, consilier local, Didina Pinghireac, soră medicală Spitalul Municipal Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! (DorohoiNews.ro) Completează lista sărbătoriților din Dorohoi, la Normal 0 21 false false false RO...
În ultima perioadă, în zona de activitate a companiei, s-au constat mai multe cazuri în care falşi angajaţi E.ON, sub pretextul verificării contoarelor de energie electrică, au pătruns în locuinţele unor consumatori şi au sustras bunuri sau bani. Pentru evitarea unor asemenea situaţii, E.ON Moldova...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 12 aprilie: Radu Dumitru Puscasu, inginer din Montreal Canada. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! (DorohoiNews.ro) Completează lista sărbătoriților din Dorohoi, la Normal 0 21 false false false RO X-NONE X-NONE MicrosoftInternetExplorer4 /* Style...
In urma sondajului efectuat in perioada 4 aprilie – 10 aprilie de catre redactia Dorohoi News pe tema: Ați mai trimite comentarii pe site-urile de știri, dacă ar trebui să semnați cu numele real? s-au inregistrat urmatoarele rezultate: 55.56% - Da 25.40% - Da, dar numai pe anumite site-uri 19.05% -...
Hi-Q: " Ne simțim ca, acasa" În formula care i-a consacrat, Dana, Florin şi Mihai au concertat sâmbătă în Botoșani. După 15 de ani de activitate, cei de la Hi-Q au demonstrat că pot fi la fel de energici şi entuziaşti ca o formaţie la început de drum şi au ţinut clubul în picioare. Era trecut bine...
Sambata 9 aprilie, la Casa Municipala de Cultura Dorohoi s-a incheiat perioada de pregatire a concurentelor pentru Miss Dorohoi 2011. Timp de 8 saptamani cele 13 concurente selectionate, au avut prilejul sa participe la cursuri de modeling/actorie, dictie, design vestimentar, hair style si make up....
Pompierii dorohoieni au intervenit astăzi pentru stingerea unui incendiu in localitatea Vladeni comuna Corlateni. Ajunși la faţa locului pentru stingerea incendiului, pompierii au primit informaţii că prorpietarul ar fi în casă. Este vorba de un bărbat de 55 de ani din Vlădeni proprietarul casei in...
Ştefan Florescu şi Cosmin Agache dovedesc întregii ţări că botoşănenii au talent din plin. Aceştia au obţinut primele două locuri în cea de-a treia semifinală a concursului ,,Românii au talent’’. Cei doi botoşănenii au concurat în aceeaşi ediţie şi probabil că nimeni se astepta ca amândoi să intre...
Acum un an, apariția primului număr al „DorohoiNews” a stârnit (așa cum anticipam) două tipuri de reacții: unii s-au bucurat, alții s-au întristat și ne-au prezis zile puține. Astăzi lucrurile s-au schimbat puțin. Noutatea constă în faptul că cei care s-au bucurat ni s-au alăturat, cei care s-au...















