National
Potrivit noilor reglementări, doar o dată la 7 zile se pot introduce în țară mărfuri pentru consumul personal. Autoritatea vamală va introduce, începând din 15 noiembrie 2013, măsuri speciale de efectuare a controlului vamal asupra bagajelor personale, la frontiera cu Serbia, Ucraina şi Republica...
Impozitele şi taxele locale vor putea fi majorate suplimentar pentru persoanele fizice cu mai mult de 20%, această limită-maximă la care primarii sunt obligaţi în prezent să se raporteze urmând să fie eliminată de Guvern pentru proprietarii persoane fizice şi menţinută doar pentru firme....
Senatorii au respins, miercuri, mai multe iniţiative legislative, printre care una prin care se instituia Ziua Primarului şi Ziua Aleşilor Locali, precum şi una care prevedea obligativitatea instalării de butoane de panică în scoli şi spitale. Senatorii au respins raportul favorabil al Comisiei...
Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ, ninsori și intensificări ale vântului. Avertizarea este valabilă începând de miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 10:00, până joi, 7 noiembrie 2013, ora 10:00. În intervalul menţionat, temporar va...
Agitaţie mare în localitatea bihoreană Sălard, după ce la mijlocul săptămânii, o bubuitură puternică i-a speriat pe localnici. Susţin că li s-au crăpat geamurile şi casele le-au fost zguduite, iar de vină, spun ei, ar fi un meteorit. „Eu locuiesc lângă biserică. S-a auzit o bubuitură foarte mare....
Vremea va fi caldă în primele zile, dar apoi se va răci accentuat pe 6 şi 7 noiembrie, când mediile temperaturilor maxime vor fi de 11-12 grade ziua şi 4 grade noaptea, caracterizând o vreme normală termic pentru prima decadă a lunii ianuarie. Ploi mai importante se vor semnala în jurul datei de 6...
Află care sunt previziunile pentru tine în această perioadă şi vezi cum stai cu banii, dragostea, cariera sau sănătatea. Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie) La începutul acestei săptămâni vei fi înconjurată de mai mulţi prieteni decât credeai că ai. Oamenii sunt atraşi de energia şi încrederea...
La Loto 6 din 49, la categoria I, se inregistreaza un report in valoare de peste 5.100.000 lei (peste 1.150.000 euro), iar la Noroc a ramas in joc un report cumulat in valoare de peste 1.327.000 lei (aproximativ 300.000 euro). Iată numerele extrase duminică, 3 noiembrie: Loto 6 din 49: 39, 32, 49,...
Nu e om care sa nu fi resimtit macar odata in viata lui frica. Astrologii spun ca, in functie de zodie, oamenii au frici distincte, preponderente, specifice fiecarui semn zodiacal in parte. Iata, ce frici te caracterizeaza, in functie de zodia in care te-ai nascut. Berbec Cea mai mare frica a ta...
Persoanele fizice care cumpara autoturisme cu motoare mari din UE si vor sa le inmatriculeze in Romania trebuie sa prezinte un nou tip de document la serviciul de inmatriculari pentru ca autoturismul sa primeasca numere romanesti. Modelul acestui document a fost publicat marti de Agentia Nationala...
Testamentul lui Sergiu Nicolaescu a dezgropat securea războiului în familia regretatului regizor. Sora actorului, Iolanda Nicolaescu, cere Judecătoriei Sectorului 1 anularea testamentului fratelui său, pentru neîndeplinirea obligaţiei privind înmormântarea. Sergiu Nicolaescu a murit iarna trecută,...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o avertizare cod galben de ceaţă, valabilă în mai multe zone din ţară. Între orele 07:10 şi 11:10, în judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi, Neamţ, Bacău şi Vrancea, se va semnala ceaţă ce determină vizibilitatea redusă sub 200 m, izolat 50 m şi...
Joi, vremea se răceşte, dar chiar şi-aşa valorile termice rămân peste mediile climatologice specifice ultimei zile din octombrie. Astfel temperaturile maxime vor fi între 12...13 grade în nordul Moldovei şi în depresiuni şi 21 de grade în Oltenia şi Banat. Cerul va fi variabil, dar în sudul şi...
Toţi şefii instituţiilor care urmează să fie cuprinse în procesul de descentralizare urmează să fie eliberaţi din funcţie până la 1 ianuarie 2014, iar după aceasta dată urmează să aibă loc noi concursuri pentru şefia direcţiilor judeţene. Prevederea este cuprinsă în proiectul legii descentralizării...
Poliţiştii rutieri au amendat, în ultimele două săptămâni, 19.860 de pietoni care au traversat neregulamentar, anunţă un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). Totodată, în aceeaşi perioadă, poliţiştii au suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o...
Astrele dicteaza ca trebuie doar ca alinierea planetelor sa fie favorabila fiecarei zodii, iar zodia in care te-ai nascut sa fie foarte mult incarcata financiar in noul an. Afla cat de bine vei sta din punct de vedere financiar in 2014 in functie de zodie: Berbec. „A fi sau a nu fi”, aceasta este...
CNA a decis, în şedinţa de marţi, să transmită o recomandare televiziunilor şi radiourilor ca în materialele despre cutremure să informeze corect, să limiteze inducerea de panică şi să mizeze pe componenta educativă, în defavoarea spectaculosului. Potrivit Laurei Georgescu, preşedintele Consiliului...
Compania de Drumuri a anunțat că vor fi puse în funcţiune pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi din România 18 noi camere de monitorizare video ce vor detecta autovehiculele care circulă fără rovinietă, începând de luni (28 octombrie). Până în acest moment în reţeaua rutieră naţională se...
Meteorologii anunţă vreme căldă pentru zilele următoare. Luni, marţi şi miercuri soarele este generos şi vremea rămâne mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru sfârşitul lunii octombrie. Săptămâna începe cu vremea mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an. Soarele este...
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) participă în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie la Târgul internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei – INDAGRA 2013. Totodată, în data de 30 octombrie 2013 APDRP...















