National
Marţi se vor lua toate măsurile pentru ca ziua de luni, 30 aprilie, să fie declarată zi liberă, a spus premierul Mihai Răzvan Ungureanu, duminică, aflat într-o vizită pe autostrada Bucureşti-Ploieşti. Guvernul va aproba, marţi, hotărârea prin care 30 aprilie va deveni zi liberă. Anunţul a fost...
Unii parlamentari spun că am ajuns mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu şi toate convorbirile sunt interceptate de serviciile secrete sau de diferite firme private. Alţii susţin că totul este doar o psihoză, o reminiscenţă a perioadei comuniste. Gandul a provocat mai mulţi parlamentari din rândul...
Senatorii au votat proiectul de lege potrivit căruia persoanele care beau peste măsură să plătească taxe usturătoare. Iar dacă nu au banii necesari, se găsesc alte soluţii: de exemplu , munca în folosul comunităţii. Zeci de persoane ajung la spital în stare avansată de ebrietate, iar medicii sunt...
Guvernul a discutat in sedinta de miercuri posibilitatea ca bugetarii sa nu lucreze pe 30 aprilie, pentru a se prelungi astfel minivacanta de 1 Mai, o decizie urmand sa fie luata saptamana viitoare, a declarat agentiei MEDIAFAX Bogdan Oprea, purtatorul de cuvand al MDRT. Bugetarii sunt liberi...
În nordul continentului sunt activi o serie de cicloni circumpolari, care aduc precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. În zona geografică a ţării noastre, presiunea va scădea, iar evoluţia vremii va fi determinată de ciclonul zilelor trecute, de origine mediteraneeană. Aşa că cerul va...
Sorin Blejnar a fost revocat de premierul Mihai Razvan Ungureanu din functia de presedinte al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), dar va prelua conducerea departamentului de control al marilor averi, se arata intr-un comunicat al guvernului. Blejnar a fost demis fix in ziua in care...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică cu privire la fenomene periculoase care vor afecta toată ţara în următoarea perioadă. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare meteorologică care vizează instabilitate accentuată manifestată prin...
Băncile nu vor lucra cu publicul a doua zi de Paşte, luni, 16 aprilie, însă multe dintre ele vor avea program standard marţi. BCR informează că unităţile teritoriale de retail, inclusiv cele care îşi desfăşoară activitatea în malluri şi centre de afaceri corporate nu vor avea program cu publicul...
Preşedintele Traian Băsescu va petrece şi în acest an Paştele pe litoral, ca şi în urmă cu un an, împreună cu soţia sa, Maria, la vila de protocol de la Neptun. Cel mai probabil, preşedintele îi va avea ca invitaţi la masa de Paşti pe fratele său Mircea Băsescu şi pe soţia acestuia. Şi anul trecut...
„Votul este obligatoriu pentru toţi cetăţenii români cu drept de vot", scrie într-un proiect de lege depus în 2011 de deputaţii Tudor Ciuhodaru (UNPR, fost PSD şi PC) şi Mircia Giurgiu (independent, fost PDL), care prevede ca cei care nu îşi exercită dreptul de vot să fie amendaţi cu 1.000 de lei....
Sâmbătă, norii şi precipitaţiile se extind peste toate regiunile ţării. Trecător apare şi soarele, dar vor fi prezente din când în când averse cu tunete şi fulgere, mai însemnate cantitativ în zonele de deal şi de munte. Vântul devine şi el mai insistent, mai ales în regiunile extracarpatice....
Peste 8.000 de persoane care au pensii de peste 740 de lei au depus plângeri la registratura Tribunalului Argeş şi cer anularea OUG 107/ 2010, în baza căreia li se reţine din pensie 5,5 la sută pentru contribuţiile de sănătate, ei solicitând şi restituirea sumelor reţinute până acum. Potrivit...
Senatul a adoptat tacit, marţi, propunerea legislativă potrivit căreia asistenţa medicală acordată în cazuri de intoxicaţie etilică acută se suportă, în proporţie de 30%, de către asigurat, informează Agerpres. Propunerea de lege pentru modificarea şi completarea art. 237 din Legea nr.95/2006...
Veşti proaste pentru cei care vroiau să petreacă sărbătorile în aer liber. Mini-vacanţa de Paşte vine cu vreme răcoroasă. Meteorologii spun că temperaturile din următoarea perioadă vor fi sub cele normale pentru luna aprilie. Un lucru e cert: oriunde ne-am petrece noaptea de Înviere, ar fi bine să...
Demararea programului de casare, chiar si cu trei luni intarziere, reprezinta gura de oxigen de care dealerii auto aveau mare nevoie. Abia acum incepe lupta discounturilor. Cu toate ca dealerii deja si-au pierdut rabdarea in martie si au lansat oferte precum "reduceri cat trei tichete remat", acum...
Românii care locuiesc în afara ţării şi care doresc să adopte copii pot începe procedurile de atestare ca familii adoptatoare, modificările aduse Legii adopţiilor, care deschid parţial adopţia internaţională, urmând să intre în vigoare sâmbătă. Preşedintele Oficiului Român pentru Adopţii (ORA),...
Meteorologii au emis, în cursul zilei de astăzi, o avertizare „COD GALBEN” de lapoviță și ninsoare pentru intervalul 8 aprilie, ora 18:00 - 9 aprilie, ora 15:00. Potrivit acestora, în intervalul menționat vremea se va răci accentuat în toată țara. În Transilvania, Moldova și în zona montană, în...
Dacă ne gândeam că primăvara ne va aduce numai vreme frumoasă, capriciile acestui anotimp ne demonstrează contrariul. De astăzi vor începe ploile, în aproape toate zonele ţării, iar temperaturile vor scădea. VINERI (6 aprilie) Vremea va fi în general instabilã. Cerul va avea înnorãri accentuate şi...
Persoanele cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa într-o altă unitate administrativ-teritorială cu cel puţin trei luni înaintea datei alegerilor îşi pot exercita dreptul de vot în unitatea administrativ-teritorială respectivă, se arată într-un comunicat al MAI. Precizarea Ministerului...
După mai multe luni de pauză, programul „Rabla" s-a reluat. Proprietarii de rable, persoane fizice, se pot adresa firmelor colectoare pentru casarea autoturismelor vechi. Programul prin care persoanele fizice vor putea să-şi achiziţioneze autoturisme noi în urma casării celor vechi se va derula...















