Crin Antonescu a declarat marţi că a luat o decizie referitoare la ce va face în cazul în care preşedintele suspendat Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni, spunând că ea va fi anunţată la momentul potrivit, scrie Agerpres.
Ce a răspuns Antonescu întrebat dacă va demisiona în cazul în cazul în care referendumul se invalidează
'Eu am proprietatea vorbelor mele şi am, de 20 de ani de când fac politică, proprietatea, înţelesul şi responsabilitatea declaraţiilor mele. Decizia mea este luată, este una fermă, este una în conformitate cu toate principiile pe care am făcut şi fac politică şi ea va fi anunţată în momentul potrivit', a afirmat Antonescu, la Palatul Cotroceni, întrebat dacă îşi va da demisia din politică dacă CCR va invalida referendumul de duminică şi dacă preşedintele suspendat Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni.
El a spus că nu doreşte să vorbească de la Palatul Cotroceni despre 'politicianul Crin Antonescu'. 'Eu, aici cel puţin, în această calitate, nu doresc să discut nici despre politicianul Crin Antonescu, nici despre PNL, nici despre altceva, din două motive. Aici vorbesc în calitate de preşedinte interimar al României şi alte subiecte nu abordez de aici. În al doilea rând, pentru că o asemenea discuţie, ca şi multe altele, au sens în momentul în care vom avea finalul oficial al acestui referendum', a explicat preşedintele interimar. Sursa: ziare.ro
Sursa: DorohoiNews.ro
COMENTARII VIZITATORI (0)
Fii primul care adauga un comentariu!






Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.