Politic
Regulamentul programului social de creștere a natalității a fost publicat pentru consultare, iar timp de 10 zile cei interesați pot trimite orice sugestie cu privire la acest regulament. Ulterior, Ministerul Familiei va anunța data deschiderii înscrierilor, dar până atunci tinerii își pot pregăti...
O veste importantă pentru botoșăneni este că în Planul Investițional pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a cuprins mai multe investiții pentru refacerea și modernizarea drumurilor din Botoșani, precum și construirea unui nou...
Șapte comune din județul Botoșani au fost selectate, în primă etapă, spre a beneficia de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pe Componenta 12 – Sănătate, în vederea înființării și dotării de centre comunitare integrate, care să faciliteze accesul populației la serviciile...
Deputatul social-democrat Dan-Constantin Șlincu, alături de primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu au efectuat astăzi o vizită pe șantierul de pe DN29A Dorohoi-Suceava, acolo unde s-a început turnarea unui covor asfaltic pe segmentul dintre Dorohoi și Vârfu Câmpului. „Este important că...
În județul Botoșani vor fi înființate 12 puncte de lansare a rachetelor antigrindină în valoare de peste 3 milioane de euro, în urma suplimentării programului național aflat în derulare pe această linie. Investiția a fost obținută prin eforturile comune depuse de autoritățile județene și senatorul...
Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a femeilor din mediul rural, stabilită de ONU pe 15 octombrie pentru conștientizarea rolului acestora în asigurarea și menținerea comunităților locale, reprezentantele OFSD Botoșani împreună cu autoritățile locale au organizat în comuna Viișoara un...
Administrația Fondului pentru mediu a anunțat public în urmă cu o zi lansarea primei etape din Programul Național de Redresare și Reziliență privind managementul apei, respectiv alocarea de fonduri pentru realizarea conectărilor la apă și canalizare publică a locuințelor familiilor și persoanelor...
La propunerea ministrului Agriculturii, Petre Daea, Guvernul României va aloca fondurile necesare pentru despăgubirea fermierilor ale căror culturi înființate în toamna anului trecut au fost afectate de calamități, a anunțat senatorul botoșănean Lucian Trufin. Proiectul de „Ordonanță de Urgență...
Infrastructura rutieră este principala prioritate a echipei Organizației Județene a Partidului Social Democrat Botoșani. Doina Federovici, președintele Consiliului Județean și a PSD Botoșani, deputatul Dan Șlincu, deputatul Alexandra Huțu și Florin Gavril, consilier de stat al viceprim-ministrului...
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici, alături d secretarul executiv Alexandra Huțu, primarul municipiului Botoșani Cosmin Andrei, de subprefecții Paula Cojocariu-Berențan și Tiberiu Manolache, viceprimarul municipiului Botoșani, Bogdan Buhăianu, administratorul public al municipiului...
În ultimele 3 decenii, într-o scurtă perioadă de doar 3 ani (2017-2019) s-au investit sume importante din bugetul național în vederea reabilitării amenajărilor de irigații din toată țara, măsură concretizată și prin reabilitarea celor 4 amenajări de irigații din județul Botoșani, respectiv...
De Ziua Mondială a Educației, omul de afaceri Cătălin Silegeanu, directorul general al companiei Hidroplasto din Botoșani, a transmis un mesaj de felicitare a tuturor oamenilor care aleg să își pună cunoștințele și dibăcia în slujba comunității, participând la complexul proces de educare a...
Deputatul social-democrat botoșănean Alexandra Huțu a anunțat astăzi că au fost publicate în Monitorul Oficial normele de funcționare ale celor două programe guvernamentale „Student Invest” și „Family Start”, dedicate susținerii financiare a tinerilor și familiilor la început de drum. Ambele...
Sărbătorită la 1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice ne invită să promovăm drepturile acestora și să încurajăm participarea lor activă în societate. De ziua lor, membrii PSD Botoșani și-au arătat respectul față de persoanele în vârstă, dăruindu-le flori, diplome de onoare, dar și...
La nivelul Uniunii Europene anual între 23-30 septembrie se marchează Săptămâna Europeană a Sportului, cu scopul de a conștientiza cetățenii în ceea ce privește importanța unui stil de viață activ. Social-democrații botoșăneni s-au alăturat devizei europene "BE ACTIVE" și au petrecut împreună...
De 11 ani România îndeplinește toate criteriile tehnice de aderare la spațiul Schengen. În tot acest timp, România a aplicat și a respectat drepturile și obligațiile comune tuturor statelor membre UE în ce privește spațiul Schengen, protejând granițele externe ale Uniunii. Cu toate acestea, fără...
Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Senat, Lucian Trufin, anunță noi facilități pentru agenții economici care activează în agricultură și industria alimentară, aprobate la nivelul camerei parlamentare pe care o reprezintă. Proiectul de lege propus de Senat vizează includerea acestor...
Deputatul social-democrat botoșănean, Dan Șlincu a anunțat astăzi că Ministerul Transporturilor a reușit să mențină cadența finalizării procedurilor, astfel încât să se deschidă cât mai rapid șantierele de lucru pe Autostrada Moldovei. Obiectivul asumat de ministrul Transporturilor este finalizarea...
„PSD se ține de cuvânt și a reușit să obțină acordul coaliției de guvernare și alocările financiare pentru implementarea efectivă a programului național prin care cuplurile și femeile singure care nu pot avea copiii din cauza infertilității să fie susținute de stat. Cel mai important este să...
O dată cu începerea celei de-a doua sesiuni legislative din acest an, parlamentarii PSD Botoșani vor susține toate inițiativele și proiectele de lege care vor continua protejarea populației și companiilor românești în fața inflației, a creșterilor de prețuri și a menținerii tarifelor plafonate la...















