Top stiri Dorohoi News
Stiri de ultima ora
Sâmbătă, 8 aprilie 2017, a avut loc și în municipiul Dorohoi tradiționalul pelerinaj de Florii, o tradiţie prezentă deja în mai toate orașele mari din țară și nu numai. Pelerinajul a început la ora 13:30 cu oficierea slujbei Vecerniei la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, mulţimea...
Seminarul Teologic „SF. IOAN IACOB” din Dorohoi vă invită să audiați CONCERTUL DE PAȘTI 2017 marți 11 aprilie 2017 la Sala Teatrului din Dorohoi între orele 16:30 – 18:00 Invitați sunt Corul „George Enescu” - dirijor prof. Gheorghina Gușulei, Grupul vocal-instrumental „Moștenitorii” - Școala...
Grila de salarizare aplicată prin legea salarizării unitare, deficitul de personal din structurile de Poliţie, infrastructura rutieră jalnică din judeţ sau schimbarea legii privind achiziţiile publice au fost doar câteva din problemele prezentate azi, 10 aprilie 2017, de către sindicalişti şi...
Caravana SMURD “Fii pregătit!” de instruire a populaţiei pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă va ajunge, pentru a doua oară în județul Botoşani, în perioada 20 – 23 aprilie a.c.. Pe 20 și 21 aprilie, caravana va fi amplasată în fața Primăriei Municipiului Dorohoi, iar pe 22 și 23 aprilie, în...
Prefectul Dan Şlincu a convocat azi, 10 aprilie 2017, în şedinţă reprezentanţii mai multor autorităţi pentru pregătirea sărbătorilor pascale. La întrunire au participat şefii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ), Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP), Inspectoratului pentru Situaţii de...
Poliţiştii rutieri au continuat activităţile preventive din cea de-a cincea zi a Săptămânii prevenirii criminalităţii, în încercarea de a contribui la dezvoltarea unui comportament rutier responsabil şi de a preveni astfel în viitor victimizarea persoanelor prin accidente de circulaţie. Poliţiştii...
Grăbit să vândă o bicicletă pentru copii, pe care a sustras-o din scara unui bloc de pe strada Aleea Cinema, în dimineața zilei de sâmbătă, 08 aprilie a.c., un tânăr în vârstă de 16 ani i-a făcut o ofertă mai mult decât tentantă unui bărbat care servea liniștit o cafea pe o terasă de pe Bulevardul...
Parlamentarul social-democrat Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a anunțat astăzi că încasările la buget pe trimestrul I le-au depășit deja pe cele din trimestrul I din 2016, conform datelor statistice. „Încep să se vadă rezultatele guvernării PSD....
În week-endul Floriilor, poliţiştii au fost la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea producerii oricăror evenimente negative. Au fost aplicate peste 230 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 94.000 de lei şi au fost reţinute 7 permise...
Echipe mixte ale poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Poliţiei Oraşului Flămânzi au desfăşurat duminică 9 aprilie, pe raza oraşului Flămânzi şi a localităţilor învecinate, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a activităţilor ilicite de...
Rețeaua librăriilor „Univers” din Dorohoi vă oferă o multitudine de produse la cele mai accesibile prețuri și cele mai bune oferte. Vezi oferta săptămânii 10 aprilie – 16 aprilie 2017: - Ouă lemn, pentru pictat: 1,5 lei/buc. - Lumânare, tip candelă: 1 leu/buc. - Set palete badmington: 12 lei/buc....
Deputatul PSD Răzvan Rotaru a participat la sfârșitul săptămânii trecute la două consultări publice în județul Botoșani pentru prezentarea ultimilor informații privind accesarea programului Start-up Nation-România. „Am discutat cu mai mulți primari din județ și mi-au spus că sunt foarte mulți...
În orașul Bucecea a avut loc, sâmbătă, 8 aprilie 2017, pelerinajul de Florii, o tradiţie deja pentru credincioşii buceceni. Pelerinajul a început la ora 17:00 cu oficierea slujbei Vecerniei la Biserica „Sf. Nicolae”, mulţimea credincioşilor urmând apoi drumul cu ramuri de salcie în mâini până la...
O fetiță în vârstă de 5 ani, din localitatea Slobozia, a fost adusă în stare foarte gravă la Spitalul de Pediatrie "Sfânta Maria" din Iași, după ce mașina în care se afla s-a izbit de un stâlp și s-a răsturnat, autovehiculul fiind condus de fratele său de 15 ani. Un tânăr de doar 15 ani, care s-a...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 10 aprilie 2017: Elena Pochișcan - profesor - pensionar Dorohoi, Mariana Roman - secretar al comunei Cristinești. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din Dorohoi, la [email protected] Autor: DorohoiNews.ro
În Duminica Floriilor, Mântuitorul intră în Ierusalim şi este primit triumfal. După numai câteva zile, El va fi ucis. Acelaşi popor care L-a aclamat, va striga: "Răstignește-L, răstignește-L!" Începe Săptămâna Patimilor, sau Săptămâna Mare, de luni. Este perioada cea mai plină de încărcătură din...
Pregatirile pentru Paste sunt in toi. Lista de cumparaturi e aproape gata, iar de curatenie urmeaza sa te apuci din moment in moment. Cum vor decurge insa cele cateva zile de sarbatoare doar astrele pot sti. Iata la ce trebuie sa se astepte fiecare zodie in parte: Berbec Radiezi, esti in culmea...
Rutina zilnica pare destul de plictisitoare. Efectuam atat de multe actiuni mici zilnic incat nu ne intrebam daca le facem corect sau nu. Site-ul „Bright Side“ a analizat o serie de obiceiuri zilnice dar care nu sunt executate corect. Folosim prea mult sapun la dus Pielea devine mai uscata pe...
Ingrediente: Pentru aluat: 80-100 g. prune uscate 6 - 7 linguri rom 200 g. ciocolata cu lapte 100 g. unt 4 oua 150 g. zahar 200 g. migdale macinate 1 lingurita praf de copt 1 praf de sare 2 pliculete zahar vanilat Pentru glazura: cateva migdale intregi 200 g. ciocolata cu lapte Mod de Preparare:...
În perioada 07-08 aprilie 2017, poliţiştii botoşăneni au desfăşurat pe raza judeţului o acţiune pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol, a activităţilor ilicite de comerţ cu produse accizabile şi cu material lemnos, dar şi pentru respectarea normelor privind transportul animalelor....
Poliţiştii Serviciului de Ordine Publică şi cei din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Hlipiceni, au efectuat la data de 07 aprilie 2017, şase percheziții la locuințele unor persoane bănuite de infracţiuni din sfera braconajului piscicol. Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul luptătorilor din...
Polițiștii l-au depistat în trafic la data de 07 aprilie 2017, în jurul orei 19.45, pe P.I. de 59 de ani din municipiul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Hilişeu-Horia, judeţul Botoşani. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,41 mg/l...
Peste 1,5 milioane de români îşi serbează onomastica de FLORII. Nume de băieți și fete care își sărbătoresc onomastica de Florii, în ordine alfabetică. Spune-le LA MULŢI ANI celor ce poartă nume de floare! Cei mai mulţi romani care îşi sărbătoresc onomastica de Florii, respectiv 334.734 de...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 9 aprilie 2017: Rodica Albu - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Denisa Cuciureanu - Dorohoi, Ileana Cozariuc - profesor Grupul Școlar Alexandru Vlahuța Șendriceni. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din...
Duminica Floriilor (sau Floriile) este o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui. Sărbătoarea comemorează un eveniment menționat de către toate cele patru evanghelii (Marcu 11:1–11, Matei 21:1–11, Luca 19:28–44, Ioan 12:12–19): intrarea lui...
Un roman care a furat tezaurul din aur al Sfantului Pantaleone, protectorul catedralei din orasul italian Vallo della Lucania, in valoare de 100.000 de euro, a fost arestat la Cluj-Napoca pentru a fi predat autoritatilor italiene, care urmeaza sa il puna sub acuzare. Instanta a admis predarea...
Aflati in cautarea tenului perfect, matasos si fara nicio pata, oamenii apeleaza, de multe ori, la foarte multe metode declarate extrem de sigure pentru atingerea acestor idealuri. „Oamenii aduc cu ei pungi intregi de produse pe care le-au incercat. Totusi, mai putin este mai bine atunci cand vine...
Ingrediente: 500 g brânză de vaci proaspătă 2 liguri zahăr pudră 4 ouă 3 linguri de lapte stafide un praf de sare rom sau esență de rom 1 lingură de griș 30 g unt topit Mod de Preparare: Puneți stafidele la inmuitat în apă caldă cu rom. Amestecați bine brânza de vaci cu laptele, pentru a căpăta o...
Instanța Supremă din Marea Britanie a dat o sentință neașteptată într-un dosar în care un tată este acuzat că și-a luat fiica de la școală pentru a o duce în vacanță. Bărbatul trebuie să plătească o amendă pentru că și-a luat fiica într-o vacanță în timpul școlii fără ca unitatea de învățământ să...
Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi a fost joi, 6 aprilie 2017, gazda conferinţei duhovniceşti cu tema „Tineri, ţineţi candela aprinsă!” susţinută de Pr. Cuv. Arhim. Mihail Daniliuc, egumen al schitului Vovidenia-Neamţ. Părintele arhimandrit a subliniat în cuvântul său importanţa păstrării...
Am primit pe adresa redacţiei Dorohoi News, o sesizare venită din partea unui cititor al publicaţiei noastre, cu dorinţa de a fi publicată pe site-ul nostru. Redăm integral acest text: „În urmă cu o lună jumătate firma Gafco a demarat lucrările la canalizare pe strada Hatman Șendrea, toata zona...
Într-o atmosferă de basm, într-o zi frumoasă de aprilie,din preajma Sărbătorilor Pascale, la grădiniţa cu PP „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Dorohoi s-a desfăşurat festivalul de teatru pentru copii „MASCA”. Unul din obiectivele acestui festival a fost descoperirea şi punerea în valoare a copiilor...
Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos, singura minune care se arată tuturor, credincioşi şi necredincioşi. Astfel, în prag de zi sfȃntă, Grupa „Buburuzelor” de la Grădiniţa...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 8 aprilie 2017: Stelian Olariu - Dorohoi, Valerian Vlăescu - profesor Școala „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, Constantin Dragomir - profesor Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților...
Sâmbăta lui Lazăr este sărbătorită de creștini-ortodocși cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim (Duminica Floriilor) și reprezintă puntea de legătură între Postul Paștelui și Săptămâna Patimilor. Duminica Floriilor este precedată de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus...
O dieta adecvata care contine un mix de vitamine, minerale si proteine reprezinta un mod simplu de a preveni si chiar trata caderea parului. In primul rand, cheratina este o proteina care reda flexibilitatea si puterea firului de par. Alimentele bogate in proteine pe care le poti include in dieta...
Ingrediente: 1 kg măruntaie de miel - ficat, plămâni, inimă, rinichi, splină 150 g unt sărat 2 cepe mari 6 ouă mari 3 legături de ceapă verde, tocate mărunţel 3 legături usturoi verde, mărunţit 100 g smântână 1 prapur de miel 2 legături pătrunjel, mărunţit 2 legături mărar, mărunţit sare şi piper...
Meteorologii au emis, vineri 7 aprilie, o nouă atenționare nowcasting Cod galben de vânt puternic pentru cinci județe din Moldova. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) de la ora 19:00 până la ora 23:00, în zona județelor Botoșani, Iași, Vaslui, Neamț și Suceava vor fi...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au descoperit ascunse în autoturismul unui cetăţean român, 2.000 ţigarete de contrabandă în valoare totală de 928 lei. În data de 06 martie a.c., în jurul orei 19.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei...
Având în vedere apropiatele Sărbători Pascale şi din dorinţa de a veni în sprijinul beneficiarilor de pensii, Casa Naţională de Pensii Publice şi C.N. Poşta Română S.A. și-au manifestat disponibilitatea de a devansa plata pensiilor cu două zile. Astfel, în luna aprilie, plata pensiilor la...



















