Top stiri Dorohoi News
Anunturi
Vezi toate
O încercare uriașă, de care te lovești mult prea devreme… Un om bun, care ne-a oferit mereu sprijin și pe care îl priveam cu admirație, ca pe un model demn de urmat, a plecat astăzi dintre noi, lăsând un gol imens în sufletele noastre, dar, mai ales, în inima ta și a familiei tale, dragul nostru Sebastian. Noi, colegii și prietenii tăi, îți vom fi alături, așa cum și tu ai fost mereu acolo pentru noi. Știm că nicio vorbă nu poate șterge durerea de acum, dar ne vom gândi și ne vom ruga mereu pentru tatăl tău. Când pașii tăi vor obosi, noi vom fi acolo să te susținem. Suntem aici pentru tine – nu doar azi, ci în fiecare zi ce va urma, cu toată liniștea, răbdarea și prietenia noastră. Drum lin către cer, domnule Mișu! Cu profund respect și întreaga noastră compasiune, Colegii și doamna dirigintă a clasei a VII-a de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi

Colectivul Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi este alături de familia Mirăuță la decesul domnului Mihai Mirăuță și transmite Sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu să îl ierte!

Suntem alături de familia îndoliată în aceste momente grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe Ion Mihai Mirăuță. Nu îl vom uita niciodată. În 2018, la prima ediție a serbării pentru premierea copiilor, a fost prima persoană care ne-a fost alături și ne-a sprijinit financiar. Într-un moment în care făceam primii pași, el a crezut în noi, iar acest lucru va rămâne mereu în memoria noastră. Transmit sincere condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați. Președintele Clubului - Caletcă Florin
Stiri de ultima ora
Inghetata poate provoca boli de inima, sustin cercetatorii americani, care au realizat un studiu in acest sens. Consumul excesiv de inghetata poate face rau in special vaselor sangvine. De aceea, oamenii de stiinta considera ca adaosul de polifenoli in inghetata poate ajuta la mentinerea sanatatii...
Ingrediente: 3 cesti faina 1 lingurita praf de copt 1/2 lingurita de sare 1 cana unt sau margarina 1 3/4 cesti de zahar 3 oua separate 1/2 ceasca lapte 1 kg mere bucati GLAZURA 1/2 ceasca zahar pudra 1/2 ceasca de zahar brun 1/2 lingurita de vanilie 2 linguri de lapte Mod de Preparare: Se amesteca...
Prim-ministrul Sorin Grindeanu a anuntat, sambata seara, abrogarea ordonantei de urgenta privind modificarea Codurilor Penale. In plus, premierul a spus ca ministrul Justitiei, Florin Iordache, isi va asuma consecintele. „Maine (duminica - n.red.) vom face in regim de urgenta o sedinta de Guvern...
O soferita in varsta de 57 de ani, din municipiul Dorohoi, a dat un exemplu soferilor botosaneni cum sa NU procedeze atunci cand sunt implicat intr-un accident rutier. Mai exact, dorohoianca se deplasa vineri la volanul unui autoturism Dacia, pe Calea Nationala, dinspre Piata Mare spre stadion, iar...
Deputatul PSD Mihaela Huncă a declarat că membrii Comisiei pentru învățământ, tineret și sport din Camera Deputaților au avizat ieri creșterea de 3,3 miliarde lei propusă de Guvernul Grindeanu pentru bugetul Ministerului Educației Naționale. Asta înseamnă că în 2017 bugetul educației va fi de 25,02...
În perioada 21-28 ianuarie 2017, un număr de trei cadre didactice și patru elevi de la Seminarul Teologic Liceal „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi a luat parte la prima activitate de învățare, predare și formare, organizată de I.I.S.S. „Carlo Maria Carafa" Mazzarino, Italia, în cadrul Proiectului Erasmus+...
„Să le mulţumim lăutarilor din trecut, căci numai dânşii ne-au dezgropat comoara ce abia acum o preţuim, a cântecului popular; dânşii au trecut-o şi au dat-o în păstrare din tată-n fiu, cu acea grijă sfântă ce o au pentru ceea ce le e mai scump în lume: cântecul.” spunea George Enescu. Oameni...
Ministerul Apărării Naţionale prin Centrul Militar Judeţean Botoşani desfăşoară activităţi de recrutare a candidaţilor – băieţi şi fete - pentru admiterea în instituţiile militare de învăţământ, pentru anul de învăţământ 2017-2018, după cum urmează: colegii militare liceale – 480 locuri Se primesc...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 4 februarie 2017: Elena Damaschin - profesor Liceul „Regina Maria" Dorohoi, Lucian Buhaianu - consilier vânzări Orange Dorohoi, Alina Lupu - profesor de limba si literatura română, Școala Cornerstone Dorohoi, Florica Daniliuc Piftor - instructor educatie DGASPC...
Cei mai multi dintre noi refolosim sticlele din plastic. Se pare ca acest obicei este extrem de nociv si ne poate imbolnavi. Expertii medicali ne recomanda sa nu refolosim sticlele din plastic, deoarece ele retin colonii intregi de bacterii periculoase, cu toate ca sunt spalate. Agentii patogeni...
Te simţi mai tot timpul obosit, îţi este greu să te concentrezi şi te enervezi din orice? În cazul în care nu ai probleme de sănătate, o deficienţă de magneziu este cel mai probabil de vină. Magneziul este un mineral foarte important pentru organism. Astfel, ajută la funcţionarea sistemului nervos,...
Ingrediente: 5-6 cartofi mijlocii, cateva ciuperci de padure, de tip champignon, o ceapa, sare, piper, zeama de lamaie, verdeata, ulei, smantana sau bulion. Mod de Preparare: Mai intai am curatat si spalat ciupercile. Daca sunt din conserva, trebuie doar spalate. Apoi le-am stropit cu putina zeama...
Inspectoratul Școlar Județean a validat rezultatele concursului pentru selecţia cadrelor didactice pentru constituirea Corpului naţional de experţi în management educaţional, sesiunea 2017, etapa I. Din cei 52 de candidaţi admiși după etapa online au promovat 38. Cel mai mare punctaj, respectiv 98...
Poliţiştii l-au depistat în trafic la data de 01.02.2017, în jurul orei 22:00, pe I.I. de 34 de ani din comuna Hudeşti, judeţul Botoşani, în timp ce conducea un autoturism pe strada George Enescu din municipiul Dorohoi. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 1,05...
Poliţiştii i-au identificat la data de 02.02.2017, pe P.F. de 30 de ani din municipiul Botoşani, pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie calificată. La aceeaşi dată, a fost identificat şi H.G. de 37 de ani din...
În luna februarie 2017, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului - Biroul Teritorial Suceava, va acorda audienţe cetăţenilor județului Botoșani în ziua de 15, a 3-a miercuri din lună. Audienţele se vor acorda la sediul Instituției Prefectului - Judeţul Botoşani din Botoșani, Piața Revoluției...
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, poliţiştii i-au identificat pe P.A. de 24 de ani şi D.E. de 21 de ani, ambii din municipiul Botoşani ca fiind principalii suspecţi de comiterea unei infracţiuni de furt, în noaptea de 30/31.12.2016. Cei doi tineri sunt bănuiţi...
În baza probatoriului administrat, la data de 01.02.2017, faţă de S.I. de 37 de ani, din municipiul Botoşani, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul I.P.J. Botoşani pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, violare de domiciliu, ameninţare şi...
Poliţia Română este partener în programul educaţional naţional „Şcoala Siguranţei Tedi”, prin intermediul căruia elevii de clasa I îşi însuşesc informaţii utile pentru siguranţa personală. Programul este iniţiat şi organizat de „Tymbark Maspex România” şi „Tedi”, în parteneriat cu Poliţia Română şi...
Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani a fost solicitat, în cursul zilei de 02 februarie, să intervină pentru stingerea a două incendii izbucnite în mai puțin de jumătate de oră, pe raza municipiul Botoșani și satului Bobulești, orașul Ștefănești. La...
Filme de acţiune, animaţie, actiune dar şi thriller, este oferta cu care Cinematograful Melodia vine în această săptămână. Biletele pot fi rezervate la numărul de telefon: 0729.000.094 Split Regia: M. Night Shyamalan Cu: Kim Director, James McAvoy, Anya Taylor-Joy Gen film: Horror, Thriller Durata:...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 3 februarie 2017: Viorica Giosu - casier Primăria Dorohoi, Dalia Maria Dogaru - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Daniela Dontu - învățător Școala Ștefan cel Mare Dorohoi, Ciprian Mandrescu - profesor Colegiului Național “Grigore Ghica Vv Dorohoi”, Mirel...
Ingrediente: 150 g orez o cutie ton in apa cateva masline 1 ceapa mica rosie amestec mexican Dressing: ulei masline otet balsamic sare, piper, ierburi aromate Mod de Preparare: Orezul se pune la fiert in apa cu sare conform instructiunilor de pe cutie. Cand este gata se clateste sub jet de apa...
Furnizorii de gaz pentru consumatorii casnici au transferat în preţ scăderea TVA de la 20% la 19%, de la 1 ianuarie. Prin urmare, luna ianuarie a adus facturi mai mici cu circa 0,8% în toată ţara. Astfel, preţul pentru 1 MWh (1.000 de kWh) ajunge la 129 lei, în cazul ENGIE (fost GDF Suez), şi la...
În data de 25 ianuarie 2017, în Monitorul Oficial Partea I, nr. 62, s-a publicat O.U.G.nr. 6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative. Printre altele, actul normativ aduce completări Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de...
Ruby a semnat cu Antena 1. Bruneta și-a făcut loc în echipa de vedete care va face show în noul sezon al emisiunii de divertisment „Te cunosc de undeva?” Astfel, cântăreața care a avut ultimul contract TV la PRO TV, în reality-show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, va deveni colegă și de mic...
Orice femeie isi doreste sa se mentina tanara cat mai mult timp. Frumusetea este strict legata de starea de sanatate. Astfel, consumul cu precadere al anumitor alimente te poate ajuta sa iti mentii corpul sanatos si totodata sa ai un aspect general de invidiat in toate etapele vietii. Alimentele...
Ingrediente: 1 pachet unt 1 ceapa, fin tocata 1 lingurita praf de usturoi 2 linguri patrunjel tocat 1 bagheta paine 1 cana cascaval ras sare Mod de Preparare: Se amesteca untul (moale, la temperatura camerei), cu ceapa, praful de usturoi, patrunjelul, sarea, se pune pe bucatile de paine taiata si...
Un bărbat din Dorohoi, în vârstă de 38 de ani care a încercat să mituiască doi funcționari publici a fost sancționat pentru gestul său. Dorohoianul a fost condamnat, miercuri, de Curtea de Apel din Suceava, la un an și patru luni de închisoare cu suspendare. În mai 2016, Iulian Ovidiu Zvîncă a fost...
Câteva sute de cultivatori de legume din judeţ pot beneficia de ajutoare financiare consistente, dacă se profilează pe cultivarea tomatelor. Aceasta, pentru că Guvernul a aprobat de curând o hotărâre (H.G. nr. 39/2017) privind schema „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a...
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani informează asupra publicării in Monitorul Oficial al României din 31.01.2017 a Ordinului ministrului educației naționale nr. 3114/19.01.2017 privind modificarea și completarea Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului național de definitivare în...
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat în trafic un tanar din Botosani care circula pe drumurile publice cu un autoturism marca Mercedes Benz, care avea inspecţia tehnică periodică falsificată. În data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 23.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului...
Producătorii agricoli Ibăneșteni au participat joi, 02 februarie 2017, în cadrul Primăriei comunei Ibănești la o sesiune de informare realizată de dna Floarea Marocico, director Camera Agricolă Juețeană Botoșani cu privire la implementarea „Programului Tomate 2017”, pentru sprijinirea suprafețelor...
Ziua Mondială a Zonelor Umede este celebrată în fiecare an pe 2 februarie pentru sensibilizarea globală privind valoarea zonelor umede pentru omenire și planetă. Ea marchează, de asemenea, și data adoptării în 1971, în orașul iranian Ramsar, a Convenției Ramsar asupra zonelor umede. „Zonele umede...
Pe 2 februarie sărbătorim ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI, zi care aduce cu sine o serie de tradiții și obiceiuri specifice. La 2 februarie, la 40 de zile de la mântuitoarea Întrupare (Naşterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria), Ortodoxia prăznuieşte Întâmpinarea Domnului. Sărbătoarea religioasă...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 2 februarie 2017: Andreea Ionela Țuculeanu - Dorohoi, Silvia Iațcu - fost asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Loredana Iurea - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Cristian Ioan Simionescu - medic de familie, Gabriel Botezatu - profesor Liceul...
Elevii vor intra de vineri, după terminarea cursurilor, în vacanță, urmând să se întoarcă la ore luni, 13 februarie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale. Următoarea vacanță, cea de primăvară, este programată între 19 și 30 aprilie. Practic, elevii vor fi liberi din 14...
De obicei, atunci când slăbim, nu dăm jos doar grăsime ci și mușchi, de aici aspectul lăsat al pielii. Însă antrenorul personal Nicholas Polo spune că se poate să slăbim doar din grăsime, fără să fie afectată masa musculară. Iată planul lui de 10 zile în care poți pierde 5% din grăsimea corporală:...
Ingrediente: 2 linguri ulei de masline 200 g ciuperci 400 g piep de pui 200 g salata verde 2 linguri de zeama de lamaie 1 lingurita sos de maioneza 1 lingurita otet de vin 1 ceapa rosie Mod de Preparare: Se incalzeste o lingura de ulei intr-o tigaie, se adauga ciupercile si se gatesc la foc mediu...
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” vă invită duminică, 5 februarie 2017, de la orele 11:00 şi 12:30 să vizionaţi spectacolul „Tigrişorul Pietrek”, după H. Januszewska, adaptare de Maria Baciu. Regia artistică Valentin Dobrescu, scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, muzica îi...


















