Top stiri Dorohoi News
Stiri de ultima ora
Toți cei care folosesc cartele pre-pay vor fi nevoiți să dea datele personale operatorului de telefonie mobilă. Parlamentarii juriști din comisiile Juridică şi de IT din Camera Deputaţilor au votat în favoarea acestei legi, iar proiectul va fi trimis pentru votare în plen. Potrivit ministrului...
Pentru a ne împlini destinul, ca neam, avem nevoie de o naţiune sănătoasă. De aceea, fiecare individ reprezintă o resursă importantă, iar statul, prin deciziile pe care le ia, trebuie să protejeze şi să folosească această resursă, gândind paşii pentru un viitor stabil. Trăim într-o lume în continuă...
Strategia pe termen lung a Grupului Carefour vizează dezvoltarea parteneriatelor cu producătorii români, prin acţiuni care încurajează consumul de produse românești, totul din dorinţa de a susţine economia României! La nivel naţional, Carrefour România continuă acest angajament prin colaborarea cu...
Astăzi românii sărbătoresc ”Ziua Drapelului”, iar cu această ocazie, Uvertura Mall și Phoenix Dance School au organizat un eveniment inedit de la ora 18:00. Peste 200 de participanți sunt așteptați la Uvertura Mall, pentru a dansa împreună și a flutura tricolorul, în cadrul unui eveniment care va...
Poliţiştii au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, miercuri, 25 iunie 2014, faţă de un bărbat de 48 ani, din satul și comuna Vorniceni, județul Botoșani, bănuit de săvârșirea unor infracțiuni de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu. În fapt, în...
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani au efectuat verificări, miercuri, 25 iunie 2014, la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din municipiul Botoşani, prilej cu care au fost identificate trei aparate de jocuri de noroc, tip slot machine, care erau exploatate...
În cadrul circuitelor de turnee „Tenis 10 FRT”, Clubul Sportiv TENIS CLUB 2008 Dorohoi, a organizat duminică, 22 iunie 2014, începând cu ora 10.00, turneul de tenis de câmp pentru copii ce s-a desfăşurat la baza sportivă situată în Dealul Mare, unde clubul dispune de toate facilităţile necesare....
Formațiile folclorice de la Botoșani au obținut locul întâi la categoria lor de vârstă, în cadrul unui eveniment-concurs la care au participat în aceste zile. Este vorba despre Festivalul „Cânt și joc dobrogean”, în localitățile Pecineaga și Techirghiol din județul Constanța. Florin Țurcanu,...
Ca om ce scriu şi poezii, Am despre-amor opinii ferme: E schimbu-a două fantezii Şi un contact de epiderme. Autor: Mihai Haivas Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.
S-au scurs 27 de ani de la evenimentul care a marcat primăvara anului 1987, translarea blocului A 2, de pe Platoul Romanilor din muncipiul Alba Iulia, potrivit Ziarulunirea.ro. Puţini dintre tinerii de azi ştiu că mutarea de atunci a salvat din calea “sistematizărilor” blocul A2 cu 80 de...
Din cauza crizelor de bilă tot mai dese, celebra actriţă a fost nevoită să ajungă urgent la spital după spectacolul "Aplauze, aplauze", susţinut, duminică seara, la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase". Deşi medicii au internat-o imediat pentru analize complete, Stela Popescu e optimistă şi îşi...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 26 iunie 2014: Paula Gavriluță - inspector școlar IȘJ Botoșani, Petronela Zvîncă (Pettt) - studentă UMF Iași, Cătălin Iordache - profesor Grup Şcolar Darabani. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! (DorohoiNews.ro) Completează lista sărbătoriților din...
Mamografia 3D permite depistarea mai multor cancere mamare şi reduce numărul diagnosticelor eronate în comparaţie cu radiografia convenţională, potrivit rezultatelor unui vast studiu clinic publicat marţi, informează AFP. În comparaţie cu mamografia 2D, mamografia digitală 3D prin tomosinteză...
Un evreu german care a lucrat pentru serviciile de informaţii britanice a descoperit secretul privind milioanele ascunse ale lui Adolf Hitler. Dezvăluirile senzaţionale sunt prezentate într-un nou documentar care va fi difuzat de televiziunea britanică Channel 5. Potrivit realizatorilor...
Ziua Drapelului, cunoscută şi ca Ziua Tricolorului, a fost proclamată prin lege în 1998 pentru marcarea de către autorităţile publice prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific. În 1834, voivodul Alexandru Ghica al Ţării Româneşti a...
Și asta pentru că proprietarii sunt dispuși să-și vândă casele, apartamentele sau terenurile, în rate fără dobânzi sau comisioane, pe o perioadă de trei, cinci sau chiar zece ani, potrivit Yahoo News. Sistemul îi avantajează mai ales pe cei care au venituri mici și nu pot obține un împrumut bancar....
Ingrediente: 1/2 kg carne tocata de porc, 2-4 felii de paine inmuiata in apa, sare, piper, boia de ardei dulce, 1 ceapa, 1/2 ardei verde, 2 catei de usturoi, 1 ou crud, 2 oua fierte, frunze de patrunjel. Mod de Preparare: Amestecam carnea tocata cu painea inmuiata in apa si stoarsa, condimentam,...
Şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă “Prezent şi Viitor în Siguranţă”, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţului Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean...
Evaluarea Naţională din acest an a început luni, 23 iunie 2014 şi s-a încheiat astăzi, 25 iunie 2014. Potrivit datelor Ministerului Educației Naționale, 166.617 absolvenţi de clasa a VIII-a vor susține acest examen al cărui rezultat va avea o pondere de 75% în media de intrare la liceu. Astăzi a...
Senatorii au aprobat un proiect de lege care prevede, printre altele, ca din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră să se cumpere microbuze pentru elevi. Proiectul de lege are ca obiect completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2011, în sensul repartizării pentru...
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” anunţă premiera unui nou spectacol – „Legenda Cetăţii Neamţului” – o producţie dedicată în special copiilor cu vârsta între 5 şi 10 ani. Premiera spectacolului va avea loc duminică, 29 iunie a.c., de la orele 11:00 şi 12:30, în sala Teatrului „Vasilache”....
Joi, 26 iunie, Instituţia Prefectului, împrteună cu Garnizoana Botoşani organizează în Piaţa Tricolorului, lângă Casa Sindicatelor, ceremonialul ocazionat de Ziua Drapelului Naţional. Sfinţit în Capela Militară, drapelul de luptă va fi adus, sărutat de oficialităţi şi înalţat pe catarg cu întreg...
Sâmbătă, 28 iunie, de la ora 19:00, la Uvertura Mall, va avea loc evenimentul ”Armonii de vacanță”, un recital extraordinar, susținut de Filarmonica de Stat Botoșani prin cvartetul de corni ”Horn Quartet Botoșani”. Membrii quartetului Petrea Gîscă, Mihai Sîrbu, Adrian Iftimie și Constantin Crețu îi...
Elevii de clasa a VIII-a au susținut astăzi, 25 iunie 2014, începând cu ora 09:00 cea de-a doua probă a examenului pentru Evaluarea Naţională, proba la matematică. În lucrarea de astăzi, elevii au primit trei subiecte, fiecare cuprinzând mai multe subpuncte, care să le evalueze cunoştinţele...
Polițiștii au identificat în trafic, luni, 23 iunie 2014, în jurul orei 17:05, pe DJ 296 B, în localitatea Mândreşti, comuna Ungureni, judeţul Botoşani, un autoturism condus de o femeie de 37 ani, din municipiul Dorohoi. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că femeia nu poseda permis de...
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, ieri, 24 iunie 2014, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale - Poliția municipiului Botoșani au dispus reţinerea pentru 24 de ore în arestul I.P.J. Botoşani faţă de un tânăr de 22 ani, din comuna Cristeşti, judeţul Botoşani, bănuit...
Ministrul delegat pentru Dialog Social, doamna Aurelia Cristea, a fost convocat la Bruxelles, alături de ministrul Rovana Plumb, pentru semnarea Convenţiei asupra prevenirii şi combaterii violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. Semnarea documentului va avea loc pe 27 iunie, motiv din...
Statornici în ideea noastră de a prezenta cititorilor Dorohoi News imagini care ne ajută să descoperim adevărata identitate a oraşului în care trăim, campania de reconstituire a istoriei oraşului, prin fotografie, „Dorohoiul de altădată”, iniţiată în vara anului 2013 de Marius Petrescu, care...
Poliţiştii botoşăneni desfăşoară în această dimineaţă, 11 percheziţii la persoane bănuite de contrabandă cu ţigări. Astăzi, 25 iunie 2014, poliţiştii din cadrul I.P.J Botoşani – Serviciul de Investigare a Fraudelor şi cei de la Poliţia oraşului Flămânzi efectuează 11 percheziţii la imobile din...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 25 iunie 2014: Petrică Chiper - medic de familie Dorohoi, Costache Aciubotăriţei - comisar Poliţia Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! (DorohoiNews.ro) Completează lista sărbătoriților din Dorohoi, la [email protected] Autor:...
Vodafone România şi-a extins reţeaua 4G în alte 9 oraşe, ajungând la un total de 19 oraşe, a anunţat, luni, operatorul de telecomunicaţii. Vodafone oferă utilizatorilor viteze 4G de până la 150 Mbps, iar până la sfârşitul lunii iulie, toate cele 19 oraşe vor avea o acoperire de 100% din populaţie,...
Într-o lume cam nebună, Ce-şi coboară prea mult garda, Unii dau cu „barda-n Lună”, Alţii-n oameni dau cu barda! Autor: Mihai Haivas Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.
Profesorii care au corectat, luni, lucrările elevilor de clasa a VIII-a la proba de limba română în cadrul Evaluării Naţionale 2014 au găsit nenumărate răspunsuri greşite şi exprimări hazlii, care se pot încadra cu succes la categoria „perle”. Identificarea mesajului poeziei „Rânduri pentru Anul...
Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al BOR, a negat informaţiile apărute în presă, potrivit cărora Biserica ar interzice cununiile în zilele de sâmbătă. Informaţiile potrivit cărora Biserica interzice oficierea cununiilor în zilele de sâmbătă a fost negată. Contactat de Libertatea, Constantin...
O anumita categorie de contribuabili nu va mai plati impozitul pe venit aferent anului fiscal 2013, se mentioneaza intr-o ordonanta de urgenta care a intrat luni in vigoare. Conform OUG nr. 40/2014, impozitul pe venit pentru anul fiscal 2013, datorat pentru anumite categorii de venituri, nu se va...
Ingrediente: 20 de ciuperci 200g de piept de pui tocat 2 linguri de pasta de rosii 100g cascaval ras 100g masline verzi fara samburi taiate in bucatele mici o legatura de patrunjel o ceapa mica taiata marund 2 linguri ulei de masline piper - sare - boia de ardei Mod de Preparare: Spalati...
Experți contabili autorizați CCECAR cu activitate și experiență îndelungată oferim servicii profesionale de contabilitate, financiare, expertize, salarizare și resurse umane pentru firme din orice domeniu de activitate. Relații la telefon: 0741.026.394
Dan Şova demisionează de la Ministerul Transporturilor. Şova a făcut anunţul, marţi, la sediul ministerului, spunând că a recurs la acest gest pentru a fi în prima linie în campania pentru alegerile prezidenţiale. Portofoliul de la Transporturi ar urma să fie preluat de IOAN RUS. Dan Şova a...
Proiectul de lege care prevede diminuarea CAS cu 5 puncte procentuale din 1 octombrie 2014 a fost adoptat în ședința din 24 iunie 2014, cu 108 voturi pentru, niciunul împotrivă și o singură abținere. Măsura era necesară dată fiind rata scăzută a participării pe piaţa muncii cu forme legale cu care...
Joi, 26 iunie, când românii sărbătoresc Ziua Drapelului, Uvertura Mall și Phoenix Dance School organizează un mega flash mob. Peste 500 de participanți sunt așteptați începând cu ora 18:00, la Uvertura Mall, pentru a dansa împreună și a flutura tricolorul, în cadrul unui eveniment care va aduce în...


















