Top stiri Dorohoi News
Stiri de ultima ora
O casă din localitatea Cucorăni a fost în pericol, sâmbătă, 29 martie 2025, după ce funinginea depusă pe pereții interiori ai coșului de fum s-a aprins. Pompierii de la Detașamentul Botoșani au intervenit prompt și au stins flăcările înainte de a se înregistra pagube materiale. Atragem, din nou,...
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unei femei, de 39 de ani, din municipiul Botoșani, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Aceasta ar fi condus un autoturism pe Calea Națională, din...
Sfântul Cuvios Ioan Scărarul s-a născut în Palestina şi a trăit între anii 578 şi 649. Iscusit la minte şi aplecat spre învăţătură, fericitul Ioan s-a îndeletnicit cu cartea, încă din copilărie, înainte de a intra în monahism. La vârsta de 16 ani a plecat în Muntele Sinai pentru a-I sluji Domnului...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 30 martie 2025: Corina Elena Irimia Sturzu - profesor Școala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza Dorohoi, Florin Andriescu - UNIX Dorohoi, Monica Bistriceanu - administrator financiar la G.P.P. „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi, Alexandru Suharoschi - farmacist Dorohoi,...
Ştii că pentru a te menţine hidratat este nevoie să bei suficientă apă zilnic. Dar asta nu e tot! Multe studii de specialitate arată că un consum moderat de apă aduce beneficii şi în ceea ce priveşte pierderea în greutate. Că apa este vitală toată lumea ştie, dar dacă adopţi unele trucuri,...
Ingrediente: Pentru gogoși: 150 ml lapte călduț 10 gr drojdie deshidratată 320 gr faina T45 sau T55 1/2 linguriță de sare 40 gr zahăr 40 gr unt nesarat 1 ou 1 linguriță aroma de vanilie Pentru glazură: 100 gr de ciocolată Toppinguri la alegere (speculos, alune măcinate, bile mici colorate,...
O nouă serie de voluntari ai programului national „Salvator din Pasiune” a început pregătirea, în acest sfârșit de săptămână. Este vorba de 31 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 și 55 ani. În perioada următoare, voluntarii vor parcurge mai multe etape de pregătire înainte de a putea...
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei tinere de 20 de ani, din municipiul Botoșani. Aceasta a părăsit domiciliul în data de 28 martie a.c., în jurul orei 14:00, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. Bodoi Roberta Andreea are următoarele...
Eforturile comune și susținute ale elevilor și ale cadrelor didactice de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi demonstrează, cu fiecare an, că performanța este posibilă și că ea a devenit tradiție pentru noi. Adresăm felicitări tuturor celor implicați și le dorim succes, putere de...
Sfântul Marcu (sec. 4) s-a născut în zilele împăratului Constantin cel Mare (306-337), cel care a oprit prigoanele împotriva creştinilor, dând deplină libertate Bisericii lui Hristos, prin Edictul de la Mediolanum (Milano) din anul 313. El era plin de râvnă pentru răspândirea cuvântului Evangheliei...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 29 martie 2025: Comisar șef, Marcel Prichici - fost șef Poliția Dorohoi, Ioan Chindruș - director Trezoreria Dorohoi, Viorel Iacob - inspector ANAF Dorohoi, Lucica Mistrinescu - profesor Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi, Gheorghe Precob - șef Gară Dorohoi,...
Desi majoritatea persoanelor incearca sa evite pe cat posibil consumul de carbohidrati, trebui sa stii ca nutritionistii recomanda aceste tipuri care sunt esentiale pentru doza ta zilnica de energie: 1. Paine alba. Cand painea alba este procesata, majoritatea proprietatilor din fibre, vitamine si...
Ingrediente 3 ouă 120 g zahăr 600 ml lapte (de preferat integral) 60 g amidon din porumb 1 păstaie de vanilie (sau 1 linguriță de vanilie lichidă) 200 ml smântână lichidă (30% grăsime) o foaie de aluat de patiserie Mod de Preparare: Se pune o foaie de hârtie de copt pe fundul formei. Se stropesc...
Potrivit reglementarilor legale în vigoare pe linia gospodăririi apelor, fiecare agent economic are obligaţia preepurării locale a apelor uzate, astfel încât în secţiunea de control (ultimul cămin al canalizării interioare) să fie asigurată respectarea condiţiilor și restricţiilor prevăzute de...
În timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, polițiștii locali au identificat vineri, 28 martie 2025, 3 (trei) persoane care comercializau produse textile pe strada Dumitru Furtună din municipiul Dorohoi. Persoanele în cauză au fost legitimate și sancționate contravențional cu amendă în sumă...
O femeie în vârstă 81 de ani, din localitatea Tudor Vladimirescu, a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu. Vineri, 28 martie 2025, casa acesteia a fost cuprinsă de flăcări, cel mai probabil, după ce mai multe materiale combustibile s–au aprins de la soba supraîncălzită....
În poligonul militar Copălău au fost distruse, vineri, 28 martie 2025, prin explozie controlată, trei muniții (o bombă de aruncător calibru 82 mm, un proiectil exploziv cal. 75 mm și un proiectil perforant trasor calibru 50 mm). Operațiunea a fost executată de echipa de pirotehnicieni a...
La data de 27 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe drumul public, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 52 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au identificat un bărbat, de 63 de ani, din comuna Vorniceni, pe numele căruia era emis de către Judecătoria Săveni, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Acesta a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare cu executare,...
La data de 27 martie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi cu sprijinul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla, Serviciului Rutier și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, au organizat o acțiune pentru prevenirea și...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Dimăcheni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre...
La data de 27 martie 2025, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ibănești au oprit pentru control, pe drumul național DN 29A, în comuna Ibănești, o autoutilitară condusă de un bărbat, din județul Suceava, care transporta material lemnos. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că...
Cuviosul Ilarion cel Nou a trăit pe vremea împăratului Leon Isaurul (717-741), împărat iconoclast, prigonitor al celor care cinsteau sfintele icoane. Cunoscând încă din copilărie credinţa creştină, fericitul Ilarion s-a călugărit de tânăr, urmând cu multă râvnă învăţăturile Evangheliei Domnului...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 28 martie 2025: Iolanda Dumitriu (Bursuc) - medic stomatolog Dorohoi, Valentina Lenacă - Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, Alexia Julinschi - Dorohoi, Gheorghe Condrea - agent poliţie, Poliţia Municipiului Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La...
Ceaiul de soc se remarcă prin conținutul său bogat în antioxidanți și nutrienți, furnizând o serie de beneficii pentru sănătate. Multe persoane îl apreciază pentru aroma sa distinctivă și gustul plăcut. Descoperă avantajele și potențialele riscuri asociate consumului de ceai de soc. Pentru a fi...
Ingrediente: 1kg carne tocata de vita cu porc 1 pachet de foi de placinta (am folosit Bella) 5 oua marisoare 2 cepe o capatana de usturoi 500 ml bere sare, piper, cimbru, marar, ierburi italienesti cateva linguri de ulei Mod de preparare: Foile de placinta se decongeleaza din timp, lent, in ritmul...
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) Botoșani reamintește fermierilor că se află în plină desfășurare a Campaniei de primire a cererilor de plată pentru anul 2025. „Perioada de depunere a cererilor este până pe data de 30 mai, dar rog fermierii botoșăneni să se prezinte la...
Primăria Dorohoi anunță începerea activităților privind buna gospodărire a municipiului ce au loc în cadrul „LUNII CURĂȚENIEI” si se vor desfășura pe toată durata lunii aprilie, începând cu data de 01.04.2025. Asigurarea si păstrarea curățeniei pe teritoriul municipiului, respectarea normelor de...
La data de 26 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele a doi tineri, de 31 și 36 de ani, ambii din comuna Vorniceni, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și...
La data de 26 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul comunal DC 52A, în comuna Santa Mare, au efectuat semnal de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto nu s–a conformat, continuându-și...
La data de 26 martie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Corni, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 43 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi - Compartimentul Supravegheri Judiciare au propus schimbarea măsurii controlului judiciar în arest preventiv, pentru un bărbat, de 39 de ani, din municipiul Dorohoi. Acesta se afla sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de...
O familie din localitatea Vlădeni are nevoie de ajutor după ce casa în care locuia a fost distrusă într-un incendiu, în această dimineață. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru...
A treia cateheză din programul proiectului catehetic al Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Catedrala Dorohoi, organizat în colaborare cu Școala Generală „Spiru Haret” din municipiul Dorohoi, s-a desfășurat marți, 25 martie, având tema: „Părintele Paisie Olaru, învățător al blândeții și duhovnic...
Sfânta Matrona era din Tesalonic, fiică de oameni săraci, deprinsă a munci din greu ca să-şi agonisească cele de trebuinţă. Era creştină şi ajunsese slujnică la Pautila, femeia căpeteniei Tesalonicului, care era păgână. Şi mergea Pautila adeseori la templu, unde se ruga zeilor, luând-o cu ea şi pe...
Picioarele amorțite reprezintă o problemă comună, care poate afecta persoane de toate vârstele. Această senzație neplăcută poate varia de la o simplă furnicătură la o amorțeală persistentă, care afectează mobilitatea și calitatea vieții. Din fericire, există numeroase tratamente naturiste care pot...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 27 martie 2025: Elena Pălănceanu - contabil primăria Șendriceni, Gica Mihai - administrator Magica Dorohoi, Gianina Cucoreanu - profesor Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi, Daniela Florentina Merticariu - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Angelica...
Centrul Județean Botoșani al Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), a efectuat plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în trimestrul IV, an 2024. Suma plătită este în valoare de...
Salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă și se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat. Venitul salarial este confidențial și cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri....
„Pompierii sunt curajoși!”, „Lor nu le este frică nici de foc, nici de înălțime!”, „Pompierii salvează oamenii și animalele!” - sunt lucrurile pe care le-au spus, astăzi, preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din municipiul Botoșani, care s-au întâlnit cu salvatorii de la...


















