Top stiri Dorohoi News
Stiri de ultima ora
Doi botoșăneni, I. Răzvan Diaconu și Ciprian Maxim au câștigat premiul întâi la categoria ,,Digital Media”, din cadrul concursului ,,Imagine Cup 2011”, organizat sub egida Microsoft. La concurs la categoria ,,Media”au participat echipe din Brazilia, India, Oman, Taiwan și Ucraina, fiecare...
Miercuri, 13.07.2011, ora 15 în timp ce numitul Lupu Adrian Ştefan, se afla la locul de muncă, efectua măsurători la sistemul hidraulic de detecţie jocuri sisteme de direcţie autocamioane. În urma manevrării greşite de către acesta, prin telecomandă, în poziţie înainte - înapoi, a sistemului...
Panică într-un bloc de pe strada Aleea Parcul Tineretului din municipiul Botoşani, astăzi dimineaţă, după ce dintr-un apartament, situat la etajul IV, ieşea fum. Pompierii au fost sesizaţi despre producerea incendiului puţin înainte de ora 10.00, de fiul proprietarei, care susţinea că a dat foc la...
Azi Joi, 14.07.2011 în jurul orei 10, muncitoarea Urzică Daniela Maria la S.C. SPEZIMA S.R.L. Botoşani, lucra la maşina de călcat, a introdus o cârpă cu scopul de a curăţa rolele calandrului maşinii de călcat, moment în care şi-a prins mâna dreapta accidentându-se. A fost transportată la Spitalul...
Un localnic din satul Poiana, comuna Vorona, s-a ales cu o pagubă de 38.000 lei după ce maşina proprietate personală, un VW Passat, care era parcată în curtea casei a fost distrusă parţial într-un incendiu. Evenimentul s-a produs miercuri seară. Pompierii au fost sesizaţi despre producerea...
Meteorologii avertizează că în perioada 14-17 iulie temperaturile pot depăşi 35 de grade Celsius. În vest şi în Lunca Dunării, temperaturile pot ajunge şi la 39 de grade Celsius, iar indicele de confort termic va depăşi pragul critic. Joi, vineri, sambătă şi duminică vremea va fi caniculară, iar...
Culesul de ciuperci poate fi o afacere exterm de profitabilă, mai ales în contextul în care reuşeşti să vinzi marfa unui centru de achiziţii care exportă ciuperci sau bureţi în ţări ca Italia, Austria sau Germania. Cu toate acestea multe dintre ciupercile pe care le vedem la tarabă au o calitate...
Situația admiterii la liceu de anul acesta este cu mult mai diferită față de cea din anii trecuți. Chiar dacă s-a tot vorbit despre calitatea din ce în ce mai scăzută a elevilor și despre minimalizarea interesului acestora, admiterea din 2011 a ocupat aproape toate locurile din liceele dorohoiene....
Montarea camerelor video pare că i-a speriat pe cei care au participat miercuri, 13 iulie 2011 la examenul de titularizare. Astfel, 196 de profesori care și-au depus dosarele de înscriere nu s-au mai prezentat, iar mulți dintre cei rămași au ieșit după o oră, declarând pe propria răspundere că...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 14 iulie 2011: Viorica Carmen Voitovici - comisar Politia Dorohoi, Liviu Besleaga - administrator Patti Chips, Stelian Mertoiu - profesor la Grupul Scolar Alexandru Vlahuta Sendriceni. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! (DorohoiNews.ro) Completează...
Pregătirile pentru noul an școlar au început deja. Manualele școlare pentru anul de învăţământ următor au ajuns la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani. De aici, ele vor pleca la școlile și liceele din județ, unde învățământul este obligatoriu și gratuit în clasele I-X. Clasele a XI-a si...
De ce s-au temut cel mai tare elevii care au dat anul acesta Bacalaureatul nu au scăpat profesorii lor. Ministerul Educaţiei a emis un ordin prin care a obligat Inspectoratul Şcolar Judean (IŞJ) să instaleze camere video în fiecare sală de clasă unde dascălii vor susţine examenul de titularizare....
Poliţiştii l-au depistat pe D. MARCEL de 47 ani din mun. Botosani, miercuri 13.07.2011, în jurul orelor 21.00, în timp ce conducea un autoturism marca OPEL pe Calea Naţională din mun. Botoşani, având o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Faţă de acesta se continuă cercetările sub...
În Piaţa centrală a municipiului Botosani, miercuri 13.07.2011, ora 13.25, poliţiştii au depistat-o pe D. CRISTINA de 18 de ani din Raionul Rîşcani, Rep. Moldova în timp ce oferea spre vânzare pachete de ţigări fără a deţine documente care să justifice provenienţa acestora. Faţă de aceasta s-a...
Valoarea contractelor suspendate şi reziliate de Poşta Română a ajuns la 440 milioane euro. Mai multe contracte „împovărătoare" pentru Compania Naţională Poşta Română, încheiate încă din perioada 2007-2008, au fost reziliate sau suspendate, măsura fiind menită să readucă operatorul de servicii...
Asigurarea obligatorie a locuinţelor este percepută mai degrabă ca un lucru opţional de către români. Altă explicaţie nu există pentru faptul că acum, în ultimul moment, doar 7% dintre locuinţele din România sunt asigurate împotriva dezastrelor. Nici măcar amenzile nu îi sperie pe proprietari, care...
Proprietarii cu handicap şi cei nevoiaşi vor avea întâietate atunci când vine vorba de reabilitarea termică a apartamentelor. Cei bogaţi pot lua credite garantate de stat. După ce au reabilitat ani de-a rândul blocurile de la stradă, ca să dea adune voturi la alegeri, şi cele în care...
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, ieri, că postul GSP TV, deţinut de grupul Intact, trebuie să se regăsească în grila de programe a tuturor operatorilor de cablu din România. Decizia CNA vine la aproape două luni după ce grupul RCS-RDS a decis scoaterea din grila de programe a...
În urmă cu un an, la 14 iulie 2010, ziua în care Mădălina Manole ar fi împlinit 43 de ani, românii primeau o veste tragică: „fata cu părul de foc“ s-a sinucis în propria casă, înghţind o cantitate mare de Furadan. Artista a fost găsită în faţa uşii de la baie de către soţul ei, Petru Mircea, care a...
Nativii zilei de 14 iulie sunt persoane convingatoare. Atunci cand nu castiga increderea celorlalti prin imaginea lor verosimila si corecta, ei vor induce aceasta incredere in mod magic, doar prin farmecul lor. Anumiti nativi ai acestei zile inspira incredere chiar de la prima intalnire. Altii, vor...
Celebrul compozitor Cornel Fugaru a încetat din viață astăzi la Spitalul Elias din București unde se afla internat din cauza unei boli cronice. ,, Astăzi, 13 iulie, la ora 13.50, a încetat din viață, la Spitalul Universitar de Urgență Elias, compozitorul Cornel Fugaru, în urma unei boli incurabile...
Potrivit atenţionării meteorologice „Cod Galben”, transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie – Centrul Meteorologic Regional Moldova, în perioada 14 şi 17 iulie 2011, Indicele de Temperatură – Umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi în 8 judeţe din Moldova...
Serviciile de dializă la standarde internaţionale sunt oferite de Fresenius NephroCare România. Această reţea de centre a înregistrat în 2010 cel mai mic risc brut de deces comparativ cu toţi furnizorii de servicii de dializă din România. Compania Fresenius se va asigura ca pacienţii din centru,...
După ce problema sporurilor nelegale a luat amploare în învățământ, a venit rândul angajaților Consiliului Județean. Totul a început cu un control efectuat de Camera de Conturi Botoșani când controlorii financiari au dispus recuperarea bonusurilor bănești de la beneficiari, adică aproape toți...
Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat doi cetăţeni români care transportau într-un atelaj hipo 1.600 pachete de ţigări, timbrate R. Moldova. Poliţiştii de frontieră au luat măsura ridicării în vederea confiscării a întregii cantităţi de ţigări, iar cei implicaţi s-au ales cu dosar penal...
Spitalul Municipal din Dorohoi vrea să deruleze un proiect prin care să se realizeze pavelarea aleii principale din curtea instituției. Conducerea își dorește ca banii acordați de Consiliul Local să fie folosiți pentru terminarea lucrărilor deja începute, mai mult, ea s-a arătat disponibilă să...
S-a deschis în Dorohoi un nou centru de studii intitulat ,,Ştefan cel Mare şi Sfânt" autorizat de Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului şi afiliat la Consiliul European al Asociaţiilor Naţionale ale Şcolilor Independente cu sediul în Danemarca. Acest nou centru este o Şcoală...
Marți, orele 23.20, pe str Grivita a fost oprit pentru control un autoturism marca Audi. Conducătorul autoturismului V. Romică-Adi de 21 ani din mun Botosani, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o îmbibaţie alcoolică de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. In urma verificării in baza de...
Asociația ,,Sarepta” recunoscută pentru munca depusă în ajutorarea cazurilor sociale se ocupă la momentul actual de școala de vară inițiată prin eforturile membrilor asociației. Școala are caracter permanent și are în grijă 90 de copii care beneficiază de o masă și de programe educaționale. Mai...
Începând de ieri, 12 iulie 2011, aboslvenţii clasei a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională şi au participat la repartizarea computerizată, pot fi declaraţi liceeni. Mediile de admitere ale elevilor dorohoieni au pornit de la 9.91 până la 4.72. Aproape toate locurile la licee au fost ocupate,...
Examenul de titularizare pentru personalul didactic din învăţământul preuniversitar are loc astăzi, 13 iulie 2011, începând cu ora 10.00. Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor avea la dispoziţie patru ore. Chiar dacă cei care au susţinut examenul de bacalaureat au scăpat fără camere de...
Un bar aflat la subsolul unei clădiri din oraşul Flămânzi a luat foc, marţi dimineaţă, din cauza unui aparat de aer condiţionat aflat sub tensiune. Flăcările au fost observate puţin înainte de ora 8.00. La faţa locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu o...
Flăcările au cuprins noaptea trecută şi depozitul de furaje din gospodăria unui localnic din Hilişeu Horia. Incendiul a fost observat puţin înainte de ora 2.00 de proprietarul gospodăriei, Mihai A., care a solicitat ajutorul pompierilor. La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul...
Trei din cei 13 angajaţi de la Serviciul de Pemise şi Înmatriculări Auto trebuie să plece acasă până la sfârşitul lunii, potrivit noii organigrame. Astăzi, cei trei angajaţi vor intra în preaviz iar la sfârşitul lunii vor rămâne fără locuri de muncă la sfârşitul lunii. Conducerea instituţiei...
Celebra ecranizare a cărților lui J.K. Rowling se află la final, ultima peliculă a seriei își va face apariția pe 15 iulie în cinematografele din toată țara. Fanii Potter își vor vedea eroul pentru ultima dată luptându-se ca întotdeauna cu forțele răului. Filmul pare captivant, iar traillerul...
O directivă adoptată pe 6 iulie de Parlamentul European va permite statelor membre să-şi acceseze reciproc bazele cu datele de înregistrare ale autovehiculelor, astfel încât conducătorii auto amendaţi într-un stat membru şi care au maşina înregistrată în alt stat membru, să poată fi identificaţi....
Firmele din Germania caută personal în domeniul hotelier şi asistenţi medicali, iar cele din Danemarca caută electromecanici, electricieni şi grădinari. Angajatorii danezi oferă peste 70 de locuri de mucă, iar cei din Germania alte câteva zeci. Mai multe detalii despre posturile vacante şi salarii....
Parlamentul nu a avut niciun cuvânt de spus în stabilirea angajamentelor pe care Guvernul le-a luat cu privire la privatizările din sectorul energetic, iar acest lucru este de netolerat, susţine preşedintele Senatului, Mircea Geoană, într-o scrisoare adresată premierului Emil Boc. Geoană aminteşte...
Debitorii în valută, care caută cel mai avantajos curs al pieţei atunci când achită rata creditului la bancă, pot face o economie de câteva sute de lei anual, potrivit calculelor EVZ. Diferenţa dintre cel mai avantajos şi cel mai slab curs lei/euro de pe piaţă este de circa 6-7 bani Românii care...
După ce jumătate dintre candidații la examenul de bacalaureat 2011 nu au promovat examenul, universităţile trebuie să găsească soluţii pentru a face faţă, din punct de vedere financiar, lipsei de studenţi plătitori de taxe. Criza le paşte atât pe cele private, cât şi pe cele de stat. Replicile...




















