Top stiri Dorohoi News
Stiri de ultima ora
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, luni 26 iunie, au efectuat semnal de oprire, pe drumul național DN 29A, pe raza comunei Vârfu Câmpului, unui autoturism ce a fost surprins de aparatul radar cu o viteză de 29 km peste viteza regulamentară. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost...
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de furt, comisă în luna mai 2023, în municipiul Botoșani. Din cercetări, a rezultat faptul că la data de 17 mai 2023, un tânăr de 24 de ani, din municipiul...
Pompierii au intervenit marți, 27 iunie 2023, la Cristinești, unde o bucătărie de vară, dar și acoperișul unei case au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, după ce gazul acumulat în încăpere din cauza unei defecțiuni ce a apărut la butelie s-a aprins de la flacăra de la aragaz. Când și-a...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare meteo tip cod galben de instabilitate atmosferică, pentru județul Botoșani, de astăzi, de la ora 14:00, până mâine, la ora 03:00. Se vor înregistra averse care vor acumula peste 20-25 l/mp, izolat 30-40 l/mp, descărcări electrice,...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a fost depistat la volan, deși consumase băuturi alcoolice. În plus, autoturismul pe care bărbatul îl conducea, avea numerele de înmatriculare provizorii expirate....
Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, în două autoturisme ale unor cetăţeni români, 7600 de ţigarete pe care persoanele intenționau să le introducă ilegal în România. În data de 26 iunie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F....
SC Conted SA Dorohoi angajează contabil. Cerințele postului: minim studii medii și cunoștințe operare PC. Relații la sediul societății de luni până vineri între orele 07.00-15.00 sau la numerele de telefon 0231610064/0760685647. Adresa societății: Dorohoi, str. 1 Decembrie 1918, nr. 8 (situată la...
O asociere de firme din Botoșani va moderniza drumul județean de piatră DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești! Finanțarea proiectului, în valoare de aproximativ 44,6 de milioane de lei, este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” (38,6 milioane lei), respectiv bugetul...
Campania „Salvează vieți! Donează sânge!”, inițiată și coordonată de deputatul social-democrat Dan Șlincu, a ajuns la final! Timp de două săptămâni, Organizația Județeană PSD Botoșani a mobilizat peste 200 de voluntari – membri de partid din toate organizațiile locale, aleși locali, parlamentari...
O delegație formată din cinci elevi și trei profesori însoțitori de la Școala Profesională „Sfântul Apostol Andrei” din Smârdan a participat, în perioada 19.06-23.06.2023, la activitatea transnațională de predare/formare/ învățare din cadrul proiectului Erasmus+ „Bright Careers", în Portugalia, la...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 27 iunie 2023: Anca Marinela Carp - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Andreea Laura Tănase - profesor Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, Lăcrămioara Munteanu - E-ON Energie Dorohoi, Petru Roșca - preot Protopopiatul Dorohoi, Lăcrămioara Balica -...
Atunci cand ne gandim la alergiile de sezon, ne gandim la primavara. Pentru persoanele cu o sensibilitate la polen, venirea acestui anotimp reprezinta debutul simptomatologiei de tip alergic. In continuare vei afla informatii despre alergiile sezoniere, dar si modalitati naturale de a le combate....
Ingrediente: 1/2 kg ciuperci pleurotus 1 legatura ceapa verde 1 ardei rosu 1/2 ardei verde 1/2 pahar vin alb 50 g unt ulei de masline sare piper 1 legatura marar Mod de Preparare: Din manunchiul de pleurotus se desprind paraiile, mai mari sau mai mici, se trec printr-un jet de apa si se taie in...
Pompierii dorohoieni au fost solicitați să intervină luni, 26 iunie 2023, în jurul orei 19:15, pe strada Ardeal din Dorohoi. Pompierii au intervenit pentru stingerea unui incediu izbucnit la o clădire dezafectată, care a aparținut fostei fabrici de cărămidă. Incendiul, care s-a propagat la...
Elicopterul SMURD a fost solicitat luni, 26 iunie 2023, pentru a prelua un bărbat, în vârstă de 54 de ani, din Dorohoi. Bărbatul a suferit un Traumatism Cranian Cerebral după ce a căzut în timp ce se deplasa pe un trotuar. Acesta este din Dorohoi, Satu Nou, iar incidentul s-a întâmplat pe strada...
Constituția României, în articolul 12, consacră ca simbol național Drapelul României, care este sărbătorit în fiecare an la data de 26 iunie. Pornind de la acest text constituțional, social-democrații botoșăneni desfășoară anual acțiuni menite să promoveze tricolorul la nivelul județului Botoșani....
Municipiul Dorohoi a constituit în acest sfârșit de săptămână punctul de atracţie pentru iubitorii de folclor, fiind gazda Festivalului Internațional de muzică populară „Mugurelul”, ediția a XVII-a, în zilele de 24 și 25 iunie 2023. Evenimentul a fost organizat de Clubul Copiilor Dorohoi, sub egida...
Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate rămân în continuare acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări, care contribuie la creşterea gradului de siguranţă al cetăţeanului. La data de 25 iunie...
Sâmbătă 24 iunie, instanța de judecată a admis propunerea polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, de arestare preventivă pentru 30 de zile, pe numele unui bărbat, de 36 de ani, din comuna Vorona, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de încălcarea ordinului de...
Vacanța mare este aici ! Bucurie, timp liber, activităţi de tot felul desfășurate în natură sau la diverse zone de agrement. Trebuie însă să ţinem seama de faptul că cei mici, mai ales, petrec destul de mult timp nesupravegheaţi de părinţi sau supravegheaţi „mai blând” de bunici sau alte persoane....
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuți – Prut efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a fost depistat conducând un autoturism, deși nu deținea permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. În data de 26 iunie a.c., în jurul...
Astăzi, 26 iunie 2023, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani -Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare 8 mandate de percheziție domiciliară la sediile și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, din municipiul Botoșani și comuna Cristești, în...
Încă puțin și dăm startul ediției a IV-a a Festivalului de Teatru pentru Amatori „Sus Cortina". Vă așteptăm cu mic, cu mare la cea de a IV-a ediție a Festivalului „Sus Cortina”, desfășurat în perioada 27-28 iunie, la Cinematograf Melodia Dorohoi. Această ediţie vrea să încununeze activitatea Școlii...
Consiliul Județean Botoșani va valorifica o nouă oportunitate de atragere a fondurilor disponibile în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În ședință de plen, Consiliul Județean Botoșani va aproba depunerea cererii de finanțare și implementare a proiectului „Îmbunătățirea...
Administrația Fondului pentru Mediu a hotărât să prelungească a doua rundă de atragere de fonduri în cadrul Programului „Prima conectare la sistemul public de alimentare cu apă și canalizare” finanțat din PNRR până pe data de 26 iulie 2023, ora 23.59, sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii...
Urmează o săptămână cu suișuri şi coborâșuri, dar sunt ale noastre și trebuie să le acceptăm, mai ales că vine și perioada concediilor, a spus numerologul Mihai Voropchievici, la antena3.ro. Berbec Berbecul va primi ceva veşti. Aceste veşti înseamnă că el va fi obligat să susțină o mică bătălie....
Află cine se sărbătoreşte astăzi 26 iunie 2023: Paula Gavriluță - director Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, Virgil Șlincu - administrator Dorohoi, Petronela Zvîncă (Pettt) - kinetoterapeut, Claudia Lungu - Dorohoi, Cătălin Iordache - profesor Grup Şcolar Darabani. Redacția Dorohoi News...
Conopida, la fel ca si varza, este un aliment ideal pentru o cura de slabire. Continutul bogat de potasiu, fibre, vitamine si minerale face din conopida, pe langa un aliment extrem de important, si un aliat impotriva grasimilor. Fiind saraca in calorii, este indicata in foarte multe diete. Durata...
Ingrediente: Blat: 300 g. faina 1 galbenus 200 g. unt 100 g. zahar Umplutura: 1 kg. visine 300 g. smantana 5 linguri lapte 80-100 g. zahar 3 galbenusuri 1 ou 5 linguri suc de lamaie Palarie de bezea: 4 albusuri 280 g. zahar 100 g. nuci prajite si macinate Mod de Preparare: Se framanta un aluat din...
De 17 ediții, Municipiul Dorohoi este gazda Festivalului Internațional de muzică populară „Mugurelul”, o sărbătoare a cântecului, dansului şi portului popular din toate zonele folclorice ale României, dar și din alte țări europene. Evenimentul a readus iubirea față de folclorul românesc în...
Atunci când minorii circulă în afara țării însoțiți doar de unul dintre părinți sau de o persoană majoră, trebuie să îndeplinească câteva condiții înainte de a merge în călătorie. Potrivit legislației în vigoare privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, minorii cu...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 25 iunie 2023: Loredana Agavriloaie - profesor Școala Spiru Haret Nr.5 Dorohoi, Petrică Chiper - medic de familie Dorohoi, Costache Aciubotăriţei - comisar Poliţia Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din...
Cand, in sfarsit, temperatura e placuta si iarba verde iti face cu ochiul, tu trebuie sa te pazesti de inamicul care te asteapta in varful ierbii. In intervalul mai-septembrie sunt inregistrate cele mai multe cazuri de muscaturi de capusa. Exista mai multe sanse sa fii muscat de capusa in zonele cu...
Ingrediente: 400 g. branza de vaci 2 oua un praf de sare 60 g. gris 20 g. unt 80 g. smantana 40 g. zahar apa pentru fiert papanasii Mod de Preparare: Branza de vaci se amesteca cu grisul, sarea si oul. Se ia cu lingura din amestec si se pun in apa care clocoteste usor. Se fierb 10 minute intr-un...
Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, în apropierea localității Zăicești. În eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul...
Social-democrați au demonstrat - și nu o singură dată - că țin la rang de cinste și promovează cu consecvență valorile, autenticitatea, tradițiile și porturile românești. Cu dăruire, dorință, implicare și iubire față de tot ce înseamnă pur și autentic românesc, “Șezătorile Iei”, evenimentul inițiat...
În incinta Clubului Copiilor Dorohoi, Orchestra „Mugurelul”, sâmbătă, 24 iunie 2023, începând cu ora 10:00, sub bagheta prof. Marcel Dupu, împreună cu soliștii vocali și instrumentiști înscriși în concurs au început ultimele repetiții pentru Festivalul Internaţional de muzică populară „Mugurelul”...
O echipa de cercetatori din Suedia au descoperit ca persoanele care consuma zilnic un pahar de vin sau o halba de bere au un risc mai scazut de depresie comparativ cu cei care nu beau deloc. Riscul de depresie pentru abstinenti este de 70%, iar pentru cei care consuma ocazional alcool de 80%. In...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 24 iunie 2023: Butnariu Vergil - consilier local Primăria Dorohoi, vicepreședinte Organizația Municipală PSD Dorohoi, Irina Atitienei - Hair Stylist Dorohoi, Marian Dan Lionte -Dorohoi, Constantin Vieriu - Agent Poliția Dorohoi, Panseluța Rădăuceanu - asistent...
Ingrediente: 1 conopida potrivita 3 cartofi 1/2 l. apa sare, piper 3 linguri ulei sau margarina 2 linguri faina 1 legatura patrunjel paine uscata Mod de Preparare: Se spala conopida, se taie bucati si se indeparteaza cotoarele groase. Se curata cartofii, se taie si se pun la fiert impreuna cu...


















