Top stiri Dorohoi News

Stiri de ultima ora

Bunicuța dispărută, a fost găsită moartă la marginea localității Cătămărăști Deal

Femeia dată dispărută duminică 20 iunie, a fost găsită decedată, astăzi, în jurul orei 07:30, într-o zonă din extravilanul localității Cătămărăști Deal. Vă reamintim că duminică, 20 iunie 2021, poliția a fost sesizată cu privire la faptul că ONAC ILEANA, de 78 de ani, din municipiul Botoșani a...

Ziua Soarelui sau Solstițiul de vară. Ce să faci în cea mai lungă zi din an, ca să ai noroc

Data de 21 iunie sau Ziua Soarelui este ziua în care începe vara astronomică, nu doar cea calendaristică, este şi cea mai lungă zi din an, bucurându-ne astfel mai mult de lumina soarelui. Aşa cum se ştie, Pământul face atât o mișcare anuală de revoluție în jurul Soarelui, cât și o mişcare diurnă de...

Horoscopul săptămânii 21-27 iunie. Gemenii își reorganizează viața, Vărsătorii se impun și iau decizii

O săptămână în care de miercuri, Mercur își reia tranzitul drept, nu mai este retrograd, așa că putem semna acte și putem face călătorii. Averea noastră şi relaţiile de familie sunt şi ele primite cu spor astral, aşa încât putem avea proiecte mari familiale. Berbec Săptămâna începe cu interes...

Sărbătoriții zilei de astăzi 21 iunie 2021

Află cine se sărbătoreşte astăzi 21 iunie 2021: Andrei Dolineaschi - fost deputat PSD Botoșani, Benone Tarânt - administrator Super Splendid Dorohoi Dorin Ghiorghiescu - profesor Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuţă Şendriceni, Raluca Florescu - Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți...

Cum prevenim cariile copiilor

O igiena corecta si o alimentatie saraca in zaharuri, dar bogata in vitamina A, C si D il vor ajuta pe copilul dumneavoastra sa aiba o dantura sanatoasa. Principalul vinovat de aparitia cariilor dentare este placa, o substanta lipicioasa produsa de bacteriile din gura. Cand placa vine in contact cu...

Prăjitură vienetta

Ingrediente: 6 oua 6 linguri zahar 6 linguri apa 6 linguri nuca macinata 6 linguri faina 1/2 plic praf de copt crema: 3 galbenusuri 3 linguri faina 100 g zahar 200 ml lapte 200 g Rama Glazura: 300 g zahar Mod de Preparare: Din ingredientele pentru foi preparam compozitia ca pentru piscot. Cele 6...

Bunicuță îmbrăcată în geacă roșie căutată de polițiști – FOTO

Astăzi, 20 iunie 2021, am fost sesizați cu privire la faptul că ONAC ILEANA, de 78 de ani, din municipiul Botoșani a părăsit domiciliul în jurul orei 12:00 și nu a revenit până în prezent. Semnalmente: 1.60 m, 78-80 kg, ten închis, față rotundă, ochi verzi, păr creț șaten. La momentul plecării...

Mascații și zeci de polițiști au descins la terasele din Botoșani - FOTO

În noaptea de 19 iunie 2021, intervalul orar 21:00 -01:00, polițiștii botoșăneni, împreună cu jandarmi și polițiști locali au acționat în municipiul Botoșani pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură a tulbura ordinea și liniștea publică, precum și pentru asigurarea unui climat de...

Copac prăbușit pe o stradă din Cătămărăști Deal – FOTO

Pompierii botoșăneni au acționat, în această dimineață, pentru degajarea unui copac, pe strada Adunării din satul Cătămărăști Deal, comuna Mihai Eminescu. Arborele a căzut peste un gard și pe stradă, blocând accesul către mai multe gospodării, iar localnicii au solicitat intervenția pompierilor. Un...

Avertizare meteo! COD PORTOCALIU de ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată pentru județul Botoșani

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteo de ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată. Potrivit meteorologilor, informarea meteo este valabilă de duminică, 20 iunie, ora 10:00 și până luni, 21 iunie, ora 02:00. În Moldova, Dobrogea, nordul și estul Munteniei și...

Tragedie la competiția off-road de la Slănic Moldova

Pilotul Adrian Cernea, un fost campion naţional, a murit, după ce maşina care participa la o competiţie off-road a căzut în râul Oituz, între judeţele Bacău şi Covasna. Copilotul său a fost găsit în viaţă. Din cauza tragediei, concursul a fost anulat. Autorităţile din judeţele Covasna şi Bacău au...

Sărbătoare însemnată astăzi în calendar. Ce este interzis total de Rusalii!

În această sfântă zi de duminică creștinii ortodocşii sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli. Această sărbătoare mai este cunoscută ca Duminica Mare sau Rusaliile, iar în acest an pică duminică, 20 iunie, adică azi și mâine, luni, 21 iunie. Duminică, creștinii ortodocși...

Sărbătoriții zilei de astăzi 20 iunie 2021

Află cine se sărbătoreşte astăzi 20 iunie 2021: Tudor Aconstantinesei - preot Protopopiatul Dorohoi, Gabriel Iurea - Dorohoi, Mirela Corina Chiriac - profesor Grup Şcolar Industrial Bucecea, Petru Hriţcu - profesor Grup Şcolar Darabani, Daniela Poraicu - referent Primăria Cristinești. Redacția...

Ce este SPF și cât de des ne dăm cu cremă de protecție solară

Valoarea factorului de protectie solara este trecuta pe ambalajele produselor sub forma FPS (factor de protectie solara) sau SPF (sun protection factor). Dar ce este acest factor de protectie trecut cu cifre mari pe toate produsele de ingrijire pentru plaja? Ei bine, acest factor masoara procentul...

Mini-pizza cu foietaj

Ingrediente: 400 g aluat fraged prosciutto 1 dovlecel 1 rosie 50 g de masline negre si verzi 50 g cascaval ras pasta de rosii 1 lingurirta mutar 1 ou busuioc rozmarin ulei de masline sare piper oet balsamic Mod de Preparare: Se intainde aluatul si se imparte in 2 dreptungiuri, avand grija sa taiem...

Statul oferă o sumă frumoasă pentru o categorie de români. Cum se primesc banii

O nouă hotărâre de guvern îi va mulțumi pe cei ce își doresc să își rotunjească veniturile. Ajutorul vine sub forma de 2.000 de euro, sumă ce nu poate să treacă neobservată. Pentru ca afacerile să prospere, statul o să intervină! O nouă hotărâre de guvern îi va ajuta pe producătorii de legume...

Marea Britanie, singura din Europa pentru care se impune carantina la sosirea în România

Guvernul a actualizat, vineri, lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Astfel, în zona verde sunt incluse Grecia, Turcia, Spania, Franţa, Statele Unite ale Americii, Canada, Italia, Austria, Germania, Bulgaria, Israel. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat Hotărârea nr. 40,...

Greșeli de evitat când iei suplimente alimentare

Ceaiurile din plante medicinale sau suplimentele alimentare (vitamine, minerale, extracte din plante etc.) pot sa faca mai mult rau daca sunt luate gresit. Iata cateva dintre cele mai intalnite erori de administrare. Beti ceai de musetel fara sa stiti cu ce medicamente interactioneaza. Multi oameni...

Prăjitură cu ness

Ingrediente: foi: 9 oua 9 lg zahar 9 lg faina esenta de vanilie crema: 400 g frisca 125 g mascarpone 5 galbenusuri 200 g zahar 4 lg ness un plic gelatina 2 lg cacao esenta vanilie Mod de Preparare: Albusurile se bat spuma cu zaharul si se amesteca usor cu galbenusurile omogenizate cu esenta de...

Trenul Interregio Dorohoi-Iași a deraiat după ce o vacă a sărit pe șine

O vacă aflată la păscut în apropierea căii ferate a sărit în faţa unui tren de călători, iar conductorul nu a putut-o evita. Incidentul a avut loc în dreptul comunei Hlipiceni, din județul Botoșani, joi, 17 iunie. În urma impactului, trenul Interregio Iaşi-Dorohoi a sărit de pe șine, iar vreo 30 de...

Bărbat ajuns la spital în urma coliziunii dintre două autovehicule - FOTO
Bărbat ajuns la spital în urma coliziunii dintre două autovehicule - FOTO
18 iunie 2021 Galerie fotoLocal

Un bărbat, în vârstă de 79 de ani, a ajuns la spital în urma coliziunii dintre două autovehicule ce a avut loc, în această după-amiază, vineri, 18 iunie 2021, pe raza comunei Vorona Mare. După impact, acesta a acuzat dureri în piept, iar martorii evenimentului au solicitat sprijin medical....

Atenție! COD PORTOCALIU de ploi și vânt în această după-amiază pentru mai multe localități din județ
Atenție! COD PORTOCALIU de ploi și vânt în această după-amiază pentru mai multe localități din județ
18 iunie 2021Local

Atenție! COD PORTOCALIU de ploi și vânt până la ora 17:30 pentru Botoșani, Flămânzi, Vorona, Ungureni, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Albești, Trușești, Ștefănești, Bălușeni, Lunca, Tudora, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Răchiți, Copălău, Vârfu Câmpului, Avrămeni, Gorbănești,...

Ce trebuie să iei în considerare atunci când cumperi o ladă frigorifică
Ce trebuie să iei în considerare atunci când cumperi o ladă frigorifică
18 iunie 2021Informatii utile

O ladă frigorifică este o tehnologie vitală în orice casă modernă. Aceste echipamente îți oferă posibilitatea de a cumpăra alimente și alte articole în vrac și de a le păstra până când ești gata să le folosești. De asemenea, vei putea să îți planifici cu atenție achizițiile de alimente, să profiți...

Consiliul Județean a predat constructorilor Lotul 2 al Drumului Strategic - FOTO
Consiliul Județean a predat constructorilor Lotul 2 al Drumului Strategic - FOTO
18 iunie 2021 Galerie fotoAdministratie

Consiliul Județean, în prezența reprezentanților dirigintelui de șantier, ai proiectantului și ai instituțiilor avizatoare, au predat constructorilor amplasamentul Lotului 2 al Drumului Strategic, Răuseni – Hlipiceni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești (DJ 282). „Este un moment pe...

Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul va oficia slujba la Biserica „Sfânta Treime” Smârdan
Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul va oficia slujba la Biserica „Sfânta Treime” Smârdan
18 iunie 2021 Galerie fotoCultura

Cu deosebită bucurie vă așteptăm să participați luni, 21 iunie 2021, începând cu 8.30 la Sfânta Liturghie Arhierească. Aceasta va fi săvârșită de către Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Nichifor Botoșăneanul înconjurat de către un sobor de preoți și diaconi în Biserica parohiei „SFÂNTA TREIME"...

Anunț Nova Apaserv: Locuitorii din Dorohoi și Broscăuți au rămas fără apă din cauza unei avarii
Anunț Nova Apaserv: Locuitorii din Dorohoi și Broscăuți au rămas fără apă din cauza unei avarii
18 iunie 2021Informatii utile

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță că a întrerupt furnizarea apei astăzi 18.06.2021, până la ora 20:00, în municipiul Dorohoi și comuna Broscăuți, în vederea remedierii unei avarii apărute pe conducta din PEHD Ø 400 mm. Precizăm că, echipa de intervenţii a societăţii a început efectuarea...

Doi tineri băuți bine, au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina în afara localității Ionășeni
Doi tineri băuți bine, au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu mașina în afara localității Ionășeni
18 iunie 2021Infractional

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați, joi 17 iunie, prin apel 112 cu privire la faptul că pe Drumul Județean DJ 282 A, în afara localității Ionășeni, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești. Din verificările efectuate până în prezent s-a stabilit faptul că doi...

Dosar penal la 19 ani pentru conducere fără permis și în stare de ebrietate
Dosar penal la 19 ani pentru conducere fără permis și în stare de ebrietate
18 iunie 2021Infractional

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, joi 17 iunie, în comuna Răchiți, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Nicșeni. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și, mai...

Cod Galben de ploi până mâine seară în Județul Botoșani
Cod Galben de ploi până mâine seară în Județul Botoșani
18 iunie 2021Local

Județul Botoșani se află sub atenționare meteorologică Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, până mâine la ora 23:00. Conform meteorologilor, aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. În...

Cetățean austriac depistat băut la volan pe străzile din județ
Cetățean austriac depistat băut la volan pe străzile din județ
18 iunie 2021Infractional

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, joi 17 iunie, au oprit pentru control, pe strada Alexandru Ioan Cuza din orașul Săveni, un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din Austria. Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind...

Liceenii de la „Regina Maria” din Dorohoi - bilanț strălucitor la eolimpiadele anului școlar 2020-2021
Liceenii de la „Regina Maria” din Dorohoi - bilanț strălucitor la eolimpiadele anului școlar 2020-2021
18 iunie 2021Invatamant

Pasiunea pentru cunoaștere și excelența și-au făcut loc și anul acesta în universul liceenilor de la ”Regina Maria”. Grație olimpiadelor și concursurilor organizate online, aceștia și-au testat cunoștințele și au demonstrat că, și în aceste condiții excepționale, elevii sunt capabili de...

Vezi ce filme vor rula la Cinema „MELODIA” Dorohoi, în săptămâna 18 – 24 iunie – FOTO
Vezi ce filme vor rula la Cinema „MELODIA” Dorohoi, în săptămâna 18 – 24 iunie – FOTO
18 iunie 2021 Galerie fotoInformatii utile

Filme de acţiune, animaţie, actiune dar şi thriller, este oferta cu care Cinematograful Melodia vine în această săptămână. Biletele pot fi rezervate la numărul de telefon: 0729000094. Peter Rabbit: Fugit de acasa Regia: Will Gluck Cu: Margot Robbie, Elizabeth Debicki, Rose Byrne, Domhnall Gleeson,...

Jandarmii botoșăneni vor fi la datorie în perioada mini-vacanței de Rusalii
Jandarmii botoșăneni vor fi la datorie în perioada mini-vacanței de Rusalii
18 iunie 2021Local

Jandarmii botoșăneni vor fi la datorie în perioada mini-vacanței de Rusalii, cu misiunea principală de a acorda sprijin și îndrumare cetățenilor care vor participa la manifestările organizate în spațiul public, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau...

Lucian Trufin: „PNL și USR dau mână liberă speculanților și fondurilor de investiții, să cumpere pământul românesc!”
Lucian Trufin: „PNL și USR dau mână liberă speculanților și fondurilor de investiții, să cumpere pământul românesc!”
18 iunie 2021Politic

Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul botoșănean Lucian Trufin, atrage atenția și se opune inițiativei legislative de modificare a Legii 17/2014, semnată de parlamentarii USR și PNL, care relaxează nejustificat vânzarea terenurilor agricole. Legea în cauză a fost modificată în...

Comunicat de presă: „Împreună pentru Inima Moldovei” - FOTO
Comunicat de presă: „Împreună pentru Inima Moldovei” - FOTO
18 iunie 2021 Galerie fotoAdministratie

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, și parlamentarii Marius Budăi, Dan Șlincu, Alexandra Huțu și Lucian Trufin au răspuns pozitiv invitației profesorului universitar doctor Grigore Tinică și a președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, de a sprijini demersul...

Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi – câștigătoare a titlului „Școală-Ambasador a Parlamentului European” - FOTO
Colegiul Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi – câștigătoare a titlului „Școală-Ambasador a Parlamentului European” - FOTO
18 iunie 2021 Galerie fotoInvatamant

Colegiul Naţional “Grigore Ghica” Dorohoi este una dintre cele 10 instituții de învățământ din întreaga țară care, în anul școlar 2019-2020, au candidat în programul „Școli-Ambasador ale Parlamentului European”- EPAS. În urma evaluării activităților implementate în perioada martie-mai 2021,...

Revista „Glose”, prezentată în cadrul dialogului „Eminescu - Ipotești - Viena - Berlin - Ipotești”
Revista „Glose”, prezentată în cadrul dialogului „Eminescu - Ipotești - Viena - Berlin - Ipotești”
18 iunie 2021Cultura

În 15 ianuarie 2020, Memorialul Ipotești anunța apariția primul număr al Revistei de Studii Românești „Glose“ (nr. 1-2/2019), cu un program ce propunea construirea unei platforme participative, dedicată cooperării în rețea și deschisă universitarilor din mediului academic român și din mediile...

Începe etapa a treia a programului Rabla pentru electrocasnice. Ce produse vă puteți cumpăra
Începe etapa a treia a programului Rabla pentru electrocasnice. Ce produse vă puteți cumpăra
18 iunie 2021National

Cea de-a treia etapă a programului Rabla pentru electrocasnice începe vineri, putând fi generate vouchere pentru aparate de aer condiţionat, uscătoare de rufe şi aspiratoare. Bugetul acestei etape este de 15 milioane de lei. Potrivit Ministerului Mediului, începând de la ora 10.00, se pot genera...

Sărbătoriții zilei de astăzi 18 iunie 2021
Sărbătoriții zilei de astăzi 18 iunie 2021
18 iunie 2021Local

Află cine se sărbătoreşte astăzi 18 iunie 2021: Manuel Popa - fost director SC Conted SA Dorohoi, Vasile Palamariu - NOC Team Leader la eVolution Networks, Gafițanu Narcis - Dorohoi, Olivian Petrică - Dorohoi, Neculai Luca - profesor Grup Şcolar Dr. M Ciucă Săveni. Redacția Dorohoi News urează...

Cătălin Silegeanu: „De neconceput ca un județ cultural precum Botoșaniul, să refuze susținerea tipăririi revistei Hyperion!”
Cătălin Silegeanu: „De neconceput ca un județ cultural precum Botoșaniul, să refuze susținerea tipăririi revistei Hyperion!”
18 iunie 2021Politic

Conștientizez faptul că o revistă de cultură nu ar putea reprezenta prea mare interes pentru unii care preferă doar voturi și putere politică, dar totodată conducătorii județului trebuie să realizeze însemnătatea valorii incomensurabile ale acestei publicații literare, respectiv Hyperion, care anul...