Top stiri Dorohoi News
Stiri de ultima ora
Caz mai puțin întâlnit de medicii botoșăneni. Ei au avut de tratat un pacient, care a ajuns la spital, în plină vară, cu hipotermie. Incidentul a avut loc duminică seară, 1 septembrie 2019,când sora unui bărbat de 58 de ani, din localitatea Vf. Câmpului, a intrat în alertă după ce a văzut că acesta...
Prin prezenta vă facem cunoscută, din nou, intenția Consiliului Local Dorohoi și a D-lui Primar ing. Dorin Alexandrescu de a onora cei 50 de ani de căsătorie a cuplurilor dorohoiene, cetateni ai urbei noastre, care și-au unit destinele atât pe raza Mun. Dorohoi, precum și în alte localități, prin...
Un microbuz care circula pe drumul județean DN 29D între Botoșani și Ștefănești a fost cuprins de flăcări, luni seară, 2 septembrie 2019. Incendiul a avut loc în satul Silișcani din comuna Gorbanești, iar în momentul respectiv în microbuz se aflau șapte călători plus șoferul. Aceștia s-au...
Direcţia de Asistenta Sociala aduce la cunoştinţa că familiile defavorizate ai căror copii frecventează zilnic grădiniţa, pot beneficia de un stimulent educaţional, tichet în valoare de 50 lei/lună. Începând cu data de 09.09.2019, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Dorohoi din Str. Dumitru...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 3 septembrie 2019: Mirel Borșan - Medic veterinar lDSVSA Botoșani, Maricel Albu - preot Protopopiatul Dorohoi, Radu Florin Popovici - Medic Primar Medicina de Familie Dorohoi, Ioan Flaviu Rus - preot Protopopiatul Dorohoi, Marian Zegrea - administrator Stadionul...
Cele mai multe persoane incurca senzatia de sete cu cea de foame. Aceasta confuzie poate duce la supraalimentare. Consumul de apa inainte de masa ne poate scapa de cateva calorii. Iata cateva trucuri simple pentru a ramane hidratati si a manca mai putin. Una dintre solutiile de a pierde din...
Ingrediente: o foaie de aluat foietaj 400 g spanac 250 g telemea 1 ceapa 3 oua 100 g smantana 2 lingurite amidon sare, piper (daca e branza destul de sarata, nu mai e nevoie de sare) Mod de Preparare: Se curata spanacul, se spala si se opareste putin. Se lasa sa se scurga, se stoarce, apoi se...
Toamna, mai toţi gospodarii fac ordine pe lângă case şi pe câmpuri, iar vegetatia uscata ajunge direct în foc. Astfel crește nu doar nivelul poluării aerului atmosferic prin rezultatul arderii acestor resturi vegetale, dar și riscul incendiilor. În timpul arderii frunzelor, în atmosferă se elimină...
Şomerii botoşăneni pot opta, în această săptămână, pentru unul din cele peste 688 locuri de muncă vacante aflate în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă. AJOFM prezintă 143 de locuri de muncă vacante din alte județe. Locurile de muncă vacante din țară pot fi consultate...
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani implementează, timp de 27 de luni, proiectul ProForm- PROfesionalizarea cadrelor didactice prin FORMare continuă, POCU/73/6/6/108182, în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6, Apelul Profesori motivați în școli defavorizate....
Parlamentarul social-democrat botoșănean Marius Budăi, de asemenea ministru al Muncii și Justiției Sociale, a anunțat că PSD și-a respectat promisiunile şi angajamentele față de pensionari, astfel că de la 1 septembrie, 5 milioane de pensionari au mai mulţi bani în buzunare. „PSD s-a ținut din nou...
Un nou complex comercial de 5.000 de metri pătrați și 250 de locuri de parcare va fi construit la ieșirea din municipiul Botoșani spre Iași, pe terenul preluat de la societătea comercială Socar Petroleum SA. Este vorba de hipermarketul Kaufland care va fi construit pe Bulevardul Mihai Eminescu 193,...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 2 septembrie 2019: Angelica Alecsa - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Constantin Babei - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Xenia Constantin - profesor Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani!...
Viviana Sposub, care până de curând a prezentat rubrica meteo la Observatorul Antenei 1, s-a alăturat Adelei Popescu şi lui Cove în noul sezon al matinalului „Vorbeşte lumea“. În sezonul 9 al matinalului „Vorbeşte lumea“, care a început la Pro TV pe 26 august, Viviana Sposub, în vârstă de 22 de...
Ştii, deja, că prepararea necorespunzătoare a cărnurilor îţi poate pune în pericol sănătatea, însă ştii ce măsuri ar trebui să iei pentru a preveni infecţia cu bacterii precum salmonella? Specialiştii americani avertizează că spălarea cărnii de pui sporeşte riscul de contaminare a altor obiecte şi...
Ingrediente: 6 rosii frumoase 500 gr carne de carnati sau carne tocata 1 ceapa 1 catel de usturoi 1 lingura de orez sare piper patrunjel Mod de Preparare: Taiati capacul de la rosii si scoateti miezul. Pastrati palariile si aranjati rosiile intr-un vas de copt. Se toaca ceapa cu catelul de usturoi...
Pompierii din Săveni și Botoșani intervin cu trei autospeciale cu apă și spumă, de mai bine de o oră, astăzi, duminică, 1 septembrie 2019, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un depozit de furaje de pe raza localității Sârbi, comuna Vlăsinești. La sosirea forțelor de intervenție la fata...
Complexul Parohial „Sfântul Spiridon” Ibănești a fost sfințit, sâmbătă, 31 august 2019, de către IPS Teofan Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi alături de primarul localității și alte oficialități locale și de o mulțime de...
Un bărbat în vârstă de 61 de ani a ajuns, duminică, 1 septembrie 2019, la Spitalul Municipal Dorohoi în stare gravă după ce a suferit un accident teribil. Cadrele medicale de la Spitalul Municipal Dorohoi au cerut intervenția elicipterului SMURD, pacientul diagnosticat cu traumatism la cap prin...
Descoperă ce îţi pregătesc astrele pentru luna septembrie pe plan financiar şi vezi ce poţi face ca să ai mai mulţi bani! Berbec Vei avea rezultate bune în luna septembrie pe plan financiar și în carieră, dar asta doar dacă îți stabilești ținte exacte. Astrele te sfătuiesc să nu joci la două...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 1 septembrie 2019: Ilarion Mandachi - profesor, colaborator Dorohoi News, Vasile Sarman - preot Protopopiatul Dorohoi, Bianca-Maria Vacariu - Dorohoi, Tania Arosoaie - medic pediatru Spitalul Darabani, Maria Enache - Grădinița „Albă ca Zăpada” Dorohoi, Nicoleta...
Substituente ale fructelor proaspete sunt cele uscate. Bogate în vitamine, fibre, potasiu şi alţi nutrienţi esenţiali, ele îşi păstrează proprietăţile benefice. Trebuie însă să fii atent când le cumperi, întrucât unele pot avea zahăr adăugat. Ba mai mult, au o valoare energetică ce o depăşeşte de...
Ingrediente: 1 conopida mica 2 morcovi 150 g fasole verde(din conserva) 100 g mazare(din conserva) 1 ardei rosu 400 g telemea de oaie 1 lingurita oregano 50 ml ulei de masline Mod de Preparare: Des facem conopida in buchetele si o spalam si curatam morcovii. Le punem la fiert pentru aprox. 10 min....
Tânărul de 20 de ani, din Botoșani, implicat în accidentul cumplit de la ieșire din municipiul Botoșani spre Dedeman, s-a stins din viață, sâmbătă, 31 august 2019, în ciuda manevrelor de resuscitare. R. G. P. a rămas încarcerat în urma impactului frontal dintre două autoturisme. Tânărul se angajase...
Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă seară, 31 august 2019, la ieșire din municipiul Botoșani, spre Dedeman. Două autoturisme s-au ciocnit, apoi unul a ieșit de pe carosabil. În urma accidentului, trei persoane au fost rănite. Una dintre ele a fost descarcerată de pompieri, este inconștientă,...
În data de 29.08.2019, primarul Municipiului Dorohoi, ing. Dorin Alexandrescu s-a întâlnit cu antreprenorii ale căror planuri de afaceri au fost selectate pentru finanțare în Apelul 01 al Concursului de planuri de afaceri Business Start Dorohoi, 2019, din cadrul proiectului „Comunitatea...
Trupurile a două persoane de origine română au fost descoperite, joi, în jurul orei locale 21.30, într-o localitate din Belgia. Cele două persoane, descoperite în zona comunei Forchies-la-Marche în regiunea francofonă ațării erau născute în 1971 şi 1974, informează sudinfo.be, citat de Agerpres....
Vineri 23 august 2019 s-a încheiat Școala de vară „Jurjac” 2019, organizată de Centrul de zi pentru copii din cadrul DAS Dorohoi Pentru a veni în sprijinul părinților, Centrul de zi pentru copii „JURJAC” din cadrul Direcției de Asistență Socială Dorohoi a organizat și în acest an, în perioada 01.07...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 31 august 2019: Carmen Lazăr - director marketing Monitorul de Botoșani, Gabriela Beleciu - profesor. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează lista sărbătoriților din Dorohoi, la [email protected] Autor: DorohoiNews.ro
Expunerea pentru o perioada indelungata la caldura reprezinta o agresiune pentru organismul uman. Acesta este supus riscului unei deshidratari severe, al unui atac de caldura sau al agravarii unei boli cronice. Din cauza temperaturilor ridicate, de peste 32 de grade Celsius, transpiratia este mai...
Ingrediente: 150 gr de cartofi 1 dovlecel 2 morcovi 1 ou 2 linguri faina ulei de masline sare piper nucsoara Mod de Preparare: Curatati cartofii si taiatii in cubulete. Fierbeti-i aproximativ 15 minute in apa clocotita, scurgeti-i si zdrobiti-i. Puneti sare, piper, adaugati nucsoara si oul si...
Până pe data de 15 noiembrie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani va desfăşura activităţi de recrutare a candidaţilor pentru participarea la SESIUNEA DE ADMITERE - IANUARIE 2020 la instituțiile de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne....
Un șofer din județul Botoșani, în vârstă de 28 de ani, a produs un accident șocant, joi noapte, pe un drum din Stroiești, județul Suceava. I. D. Diaconu, din comuna Ibănești, a intrat într-o depășire periculoasă, care a dus la moartea a doi soți din județul Suceava, și rănirea întregii sale...
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Botoşani, joi 29 august, au organizat o acţiune pe raza municipiului Botoşani, cu efective mărite, fiind prezenţi în majoritatea intersecţiilor din oraş. Acţiunea a avut ca scop identificarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind...
Un bărbat s-a prezentat astăzi, 30 august 2019, la Spitalul Municipal Dorohoi după ce două zile a acuzat dureri puternice în piept. M.M., în vârstă de 60 de ani, a fost diagnosticat de cadrele medicale dorohoiene cu infarct miocardic acut inferior și s-a solicitat elicopterul SMURD pentru...
Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 7 Darabani, joi 29 august, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au intervenit pentru a acorda spijin unui echipaj din cadrul Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Darabani. Aceştia din urmă, au oprit pentru control un...
Un cutremur cu magnitudinea de 4 pe scara Richter s-a produs, vineri dimineaţă, în judeţul Vrancea. Seismul a avut loc la o adâncime de 133 de kilometri. Potrivit Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), cutremurul s-a produs la ora 10.00.05. În acest an, în...
Filme de acţiune, animaţie, actiune dar şi thriller, este oferta cu care Cinematograful Melodia vine în această săptămână. Biletele pot fi rezervate la numărul de telefon: 0729000094 . The Angry Birds Movie 2 /Angry Birds: Filmul 2 Regia: Thurop Van Orman, John Rice Cu: Peter Dinklage, Dove...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 30 august 2019: Liliana Crăciun - învățător, consilier educativ, Dănuț Crăciun - profesor, Marian Gradu - plutonier adjutant ISU Dorohoi, Oana Maria Rotariu - profesor Liceul Tehnologic „Al. Vlahuță” Șendriceni, Ioan Gherman - profesor Grup Școlar Darabani, Stelian...
Sfântul Alexandru sau „protectorul omenirii”, așa cum este numit, se sărbătorește pe 30 august, când își serbează onomastica toți cei care poartă numele de Alexandru și Alexandra, dar și derivatele acestor nume importante. Sfântul Alexandru – semnificația numelui Numele a devenit popular datorită...

















