Dosar penal după ce a intrat cu trotineta într-o mașină

24 iul. 2026, Infractional
Dosar penal după ce a intrat cu trotineta într-o mașină

La data de 23 iulie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Împărat Traian, din municipiul Botoșani s-a produs un accident rutier.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că, un tânăr, de 18 ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa cu trotineta electrică pe strada Împărat Traian, din municipiul Botoșani, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din față și ar fi intrat în coliziune cu acesta. 

Mai mult decât atât, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar trotineta nu este înregistrată.

De asemenea, trotineta pe care o conducea i-a fost încredințată de un prieten, spre a fi condusă. 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducere unui autovehicul neînregistrat și încredințarea unui autoturism, unei persoane care nu deține permis de conducere.