Amenzi de peste 32.000 de lei pentru agenți economici care nu utilizau aparate de marcat electronice fiscale

31 iul. 2026, Infractional
Amenzi de peste 32.000 de lei pentru agenți economici care nu utilizau aparate de marcat electronice fiscale

În perioada 22 – 24 iulie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul drepturilor de autor și drepturilor conexe, precum și verificarea obligativității agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

În cadrul acțiunii, au fost verificați 10 agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 32.000 de lei.

Polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 22.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

De asemenea, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.