Infractional
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, sâmbătă, 27 ianuarie 2024, pe drumul județean DJ 282, în comuna Todireni, un autoturism condus de un bărbat, de 36 de ani, din aceeași localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, împreună cu cei ai Serviciului Rutier și jandarmii au acționat, sâmbătă, 27 ianuarie 2024, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea accidentelor rutiere, în zona de competență. Astfel,...
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au finalizat cercetările, în luna ianuarie 2024, în două dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de uciderea animalelor cu intenție, fără drept și rănirea cu intenție a animalelor. În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul...
Polițiștii de frontieră botoșăneni au depistat în trafic două persoane care transportau în două microbuze mai multe cutii cu detergent și încălțăminte, fără a deține documente de proveniență. Polițiștii de frontieră botoșăneni au desfășurat, joi, 24 ianuarie 2024, o acțiune de cooperare cu Direcția...
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Racovăț împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, ascunse în rezervorul unui autoturism condus de un bărbat, țigarete pe care acesta intenționa să le introducă ilegal în România. Joi, 25 ianuarie 2024, în jurul orei 20.30, în...
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, miercuri, 24 ianuarie 2024, pe drumul public, din orașul Flămânzi, un autoturism condus de un bărbat, de 66 de ani, din aceeași localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au oprit pentru control, joi, 25 ianuarie 2024, în jurul orei 03:00, pe drumul județean D.J. 298, în comuna Cordăreni, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 38 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos. În urma...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale au desfășurat activități în cadrul acțiunii Blocada, miercuri, 24 ianuarie 2024, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare consumul de alcool sau...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au oprit pentru control, marți, 23 ianuarie 2024, pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de un bărbat, de 51 de ani, din aceeași localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest,...
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit luni 22 ianuarie pentru control, pe strada I.C. Brătianu, un autoturism condus de un bărbat, de 66 de ani, din munnicipiul Botoșani. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta 3 persoane, în regim taxi, fără a fi...
Luni 22 ianuarie, în intervalul orar 19:00-00:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomîrla au acționat pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru menținerea unui climat de siguranță...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au identificat luni 22 ianuarie în trafic, pe drumul comunal DC 49, în localitatea Bălușeni, un autoturism, condus de un tânăr, de 30 de ani, din aceeași localitate. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu...
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat duminică 21 ianuarie, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare abaterile comise de bicicliști și căruțași. Astfel, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind legitimate 75 de...
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 7 acțiuni punctuale, în cadrul acțiunii BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 36 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea...
La data de 19 ianuarie 2024, a fost emisă ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 22 de ani, din comuna Coșula, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată urmată de moartea victimei. În urma probatoriului administrat a reieșit faptul că, în seara zilei de 16...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 6 Pomârla și nr. 5 Mihăileni au acționat, joi, 18 ianuarie 2024, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului și...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, joi, 18 ianuarie 2024, pe DJ 208I, în comuna Tudora, un autoturism care circula cu peste 130 de km/h, depășind viteza legală admisă pentru acel sector de drum, cu peste 80 de km. În urma verificărilor...
Polițiștii botoșăneni au organizat,În ultimele 24 de ore, în ultimele 24 de ore, 6 acțiuni punctuale, în cadrul acțiunii BLOCADA, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 42 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112. Activitățile desfășurate au avut drept...
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale - Compartimentul Urmăriri au identificat, miercuri, 17 ianuarie 2024, un bărbat, de 45 de ani, din municipiul Botoșani, pe numele căruia era emis de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Infracțiunile...
Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică împreună cu cei ai Serviciului Rutier și ai subunităților de poliție au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silvic miercuri, 17 ianuarie 2024. Astfel, aproximativ 100 de forțe de ordine au fost...









