Copil rătăcit găsit de un jandarm

12 oct. 2011, Local
Copil rătăcit găsit de un jandarm

Astăzi, în jurul orei 08.30, un subofiţer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani, aflat în timpul liber, a observat în staţia de maxi taxi de pe strada I.C.Brătianu, din apropierea inspectoratului, un copil care stătea de vorbă cu şoferii de la maxi-taxi.

Din discuţiile purtate cu şoferii şi cu copilul, jandarmul şi-a dat seama despre faptul că minorul s-a rătăcit în timp ce se deplasa la o grădiniţă de pe strada Săvenilor din municipiul Botoşani, urcân-du-se din greşeală în alt maxi-taxi.  

Copilul, în vârstă de şase ani, i-a spus jandarmului că mama sa lucrează la spitalul Mavromati.
Un echipaj de jandarmi s-a deplasat împreună cu copilul la spital, unde, în urma verificărilor efectuate, au aflat că mama copilului se află în concediu medical, aflându-se la domiciliu.

Jandarmii au luat legătura telefonic cu mama copilului şi s-au deplasat la domiciliul acesteia, unde i-au încredinţat copilul, atenţionând-o asupra consecinţelor care s-ar fi putut produce ca urmare a nesupravegherii acestuia. (DorohoiNews.ro)

Sursa: DorohoiNews.ro