Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Sala de spectacole

Casa Municipală de Cultură s-a ocupat de organizarea spectacolului intitulat „Vinu’ lui Paleru”. Acesta ar fi trebuit să aibă loc astăzi, 20 octombrie orele 18:00, la Sala Teatrului din curtea Colegiului Național „Grigore Ghica”. Din distribuție făceau parte: Nicu Paleru, Emilia Ghinescu, Maria Dragomiroiu, Mirabela Dauer, Jean Paler, Raoul, Annes și Calibra.

Întrucât nu s-au vândut decât 50% din biletele puse la vânzare pentru acest turneu, spectacolul s-a anulat. Cauza principală a anularii acestui spectacol a fost lipsa de interes a publicului și vânzarea a unui număr prea mic de bilete în orașele în care acesta a fost programat: Dorohoi, Botoșani, Suceava, Siret și Rădăuți.

„Era o bucurie pentru o parte din dorohoieni, cei care au cumpărat bilete, ca acest spectacol să aibă loc. De foarte mult timp nu am obținut un spectacol cu atâtea personalități, și îmi pare foarte rău că acest spectacol s-a anulat, deoarece este o pierdere pentru Dorohoi.” a declarat directorul Casei Municipale de Cultură Dorohoi, Valuța Murariu.

Cei care și-au cumpărat bilete la acest spectacol sunt așteptați la Casa Municipală de Cultură Dorohoi sau sunt rugați să sune la 0740206359, pentru restituirea banilor. (DorohoiNews.ro, Andrei B.)


Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Sala de spectacole
DorohoiNews.ro, 20-10-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

20.10.2011 la 19:37

o institutie de cultura condusa de niste DRINKERI!! :))

20.10.2011 la 12:04

Au rămas afișele pe toți pereții lipite tocmai de o instituție de cultura.

20.10.2011 la 11:23

Intr-adevar, asa mari personalitati mai rar. Mare branza ca s-a anunlat!!!!!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi

Florisol angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de flori din Dorohoi
SC Florisol Product SRL angajează muncitori necalificați la secția de producție pământ de ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă ca bonă, menaj sau îngrijire bătrâni. tel: 0748306080

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate

Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate
Se vinde în orașul Siret, apartament cu 3 camere decomandate, complet mobilat, etaj III, centrală ...

Sincere condoleanțe

Sincere condoleanțe
Societatea Culturală „Dorohoi", alături de doamnele de la „Șezătoarea din Bibliotecă", ...

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică

Vând apartament cu 2 camere, zona Plevna / Piața Mică
Apartament 2 camere situat in zona Piata Mica / Plevna , cu o suprafata de 47 mp , model decomandat . ...

Vând teren loc de casă

Vând teren loc de casă
Vând teren loc de casă, grădină cu anexă și pădure în loc. Văculești. Rel. la tel. ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro