National
Elena Udrea, s-a împiedicat, în sala în care au avut loc alegerile PDL Ilfov şi a fost la un pas să cadă, aceasta s-a dezechilibrat în timp ce cobora scările de la tribună, s-a clătinat, apoi a intrat într-un perete, acesta fiind şi norocul ei, deoarece nu a căzut. Doamna ministru a fost amuzată de...
Desi s-a stabilit la Monaco, vedeta a semnat cu Antena 1 un contract pentru o serie de editii speciale. In ciuda speculatiilor ca relatiile dintre diva si conducerea trustului din Baneasa nu sunt dintre cele mai bune, iar acestia i-ar fi propus Monicai Columbeanu sa preia show-ul, Mihaela isi...
In timp ce bugetarii rămân cu salariile tăiate şi anul viitor, indemnizaţia mamelor va fi micşorată iar pensiile impozitate, peste 100 de deputaţi stau în apartamente de patru stele în Capitală la preţuri de peste 2.000 de euro pe lună, informează Ziarul Financiar O mare parte dintre parlamentarii...
În interviul acordat televiziunii publice miercuri seara, preşedintele Traian Băsescu, exprimându-şi susţinerea pentru decizia Guvernului privind concediul maternal, a dat exemplul soţiei sale, care, a susţinut preşedintele, s-a întors la serviciu după 3 luni de la naşterea copilului, în ambele...
Constructorul autohton de automobile pregateste noi modele pentru 2012: un monovolum, o utilitara si un model de oras. Cele trei modele urmeaza a fi lansate incepand cu anul 2012 pe pietele europene, potrivit 9am.ro. Dacia este una dintre marcile cele mai de incredere: 93% din proprietarii nu au...
Expertii NASA avertizeaza in legatura cu o noua eruptie solara in perioada 8-11 decembrie, care ar putea avea consecinte grave asupra Pamantului, intrucat este posibil ca aceasta sa afecteze campul magnetic al Terrei. Potrivit Cybersecurity.ru, sonda spatiala Solar Dynamics Observatory a...
Guvernul a decis aseară să reducă durata concediului maternal de la 24 de luni la 12 luni., începând cu 1 ianuarie 2011. Măsura nu se aplică mamelor care sunt deja în concediu. Decizia a venit după ce, ieri-dimineaţă, preşedintele Traian Băsescu a participat la şedinţa Coaliţiei şi a cerut...
Guvernul a decis să blocheze şi în 2011 posturile prin angajarea doar a unui funcţionar la şapte posturi eliberate, motivând că ieşirea din recesiune este "înceată", şi estimează astfel o reducere a costurilor de personal cu 350 mil. lei, dar şi o scădere a încasărilor din taxele plătite de...
In urmatoarele trei zile vremea va fi calda in Romania, punctul maxim fiind atins miercuri, cu temperaturi de pana la 16 grade, in timp ce din 10 decembrie vremea se va raci considerabil, iar maximele vor fi cuprinse intre -8 si 4 grade. Anuntul a fost facut de specialistii Administratiei Nationale...
Peste 811.240 de romani isi aniverseaza onomastica de Sarbatoarea Sfantului Ierarh Nicolae, numele de Nicolae fiind cel mai raspandit in lume. Din cei 811.243 de romani aniversati la sarbatoarea Sfantului Ierarh Nicolae, mare aparator al ortodoxiei, 523.312 sunt barbati, iar 287.931 sunt femei,...
Perioada concediului maternal ramane neschimbata. Coalitia de guvernare a decis, duminica seara, ca perioada in care mamele sa stea acasa cu bebelusii sa ramana de doi ani. Nu s-a decis cuantumul indemnizatiei, acesta urmand sa fie stabilit dupa sedinta de luni a Coalitiei anunta Realitatea TV....
Aproape 10.000 de maşini noi mai pot fi achiziţionate prin Programul Rabla 2010 până la 31 ianuarie 2011. Dacia, Chevrolet, Fiat, Citroen, Peugeot sau Renault sunt doar câteva din modelele care mai pot fi cumpaărate prin programul guvernamental. Cea mai ieftină maşină care mai poate fi cumpărată...
Consumul de bauturi spirtoase din Romania a scazut in 2010 la 5 litri pe cap de locuitor, fata de 6 litri in anul precedent, din cauza efectelor recesiunii economice, a declarat agentiei MEDIAFAX Romulus Dascalu, presedintele patronatului Garant, care reuneste producatori din domeniul spirtoaselor....
Senatorul PNL de Sibiu Minerva Boitan a declarat, vineri, că economia pe care încearcă să o facă Guvernul prin reducerea duratei concediului maternal nu este decât "praf în ochi" pentru că banii ajung doar pentru "asfaltarea a 40 de kilometri de drum", potrivit Mediafax. Senatorul PNL de Sibiu...
Vicepresedintele PDL, Cezar Preda, a anuntat ca intentioneaza sa depuna o initiativa legislativa care sa prevada interzicerea accesului minorilor in baruri, restaurante si discoteci, dupa ora 21.00, de luni pana joi. Cezar Preda a spus ca intentioneaza sa depuna acest proiect in luna ianuarie, iar...
Conservatorii sunt primii politicieni care reacţionează la intenţia Guvernului de a reduce perioada în care se acordă indemnizaţia pentru creşterea copilului şi valoarea acesteia, potrivit unui comunicat al Organizaţiei de Femei a PC Botoşani. „Organizația Județeană de Femei a Partidului...
Cele 14 obiective de infrastructura rutiera, grav afectate de inundatiile din vara, vor fi refacute. Si asta pentru ca primariile din judet au reusit sa faca proiectele tehnice ce urmeaza sa fie inaintate catre Compania Nationala de Investitii. Astfel, in localitatile Hiliseu Horia, Pomarla,...
Functionarii publici vor putea fi concediati sau mutati pe alte posturi si in perioada in care acestia sunt in concediu de boala, in concediu de maternitate sau de crestere si ingrijire a copiilor, potrivit proiectului de modificare a Statutului functionarilor publici. Ministerul Administratiei si...
Circulaţia pe calea ferată se desfăşoară în condiţii de iarnă, iar trenurile aflate în trafic ajung la destinaţie cu întârzieri. În ultimele 24 de ore, 15 trenuri au avut probleme din cauza copacilor care au căzut pe calea ferată. 17 trenuri au fost anulate: -trenul accelerat 1842 este anulat pe...
Fost ministru al tineretului şi sportului, Monica Iacob-Ridzi a fost internată, vineri, la Spitalul Universitar. Deputata suferea de ceva vreme de sindrom mielodisplazic, iar acum s-a ales cu o infecţie legată de măduva osoasă, fapt ce i-a agravat starea. În acest moment, pacienta este conştientă,...





