Ingrediente:
500 g fasole verde congelată
2 cutii cu roșii decojite în suc
2 cepe
3-4 căței de usturoi
1 lingură cu făină (opțional)
ulei vegetal
sare
piper
Mod de preparare: Taie mărunt ceapa și călește-o, fără s-o rumenești, în ulei încins. Pune deasupra fasolea verde, o căniță cu apă și lasă la foc mic, acoperit, 15-20 de minute. În acest timp, încinge o lingură cu ulei într-o tigaie și aromatizează cu usturoiul feliat. Toarnă cele două cutii cu roșii decojite, amestecă și zdrobește-le cu ajutorul unei furculițe. Dacă vrei să obții un sos mai gros, adaugă o lingură rasă cu făină. Lasă să dea un clocot. Când fasolea s-a înmuiat, toarnă deasupra sosul de roșii, pune sare și piper după gust și lasă să dea două-trei clocote, apoi stinge focul. Lasă mâncarea de fasole verde de post câteva minute înainte de a o servi. Pentru un plus de aromă și gust, servește mâncarea de fasole verde de post cu pătrunjel tocat mărunt.
Adina vă dorește Poftă bună!
Mâncare de fasole verde de post
17 mar. 2014, Retete culinaref
Sursa: DorohoiNews.ro



















