Sanatate

Vezi ce afecţiuni se pot trata cu miere de albine

Mierea este un adjuvant excelent în tratamentul afecţiunile respiratorii, dar şi în cele hepatice, cardiace ori pentru cicatrizarea unor semne care apar din cauza acneei, susţin specialiştii în medicina complementară. Aerosoli cu miere pentru răceli Manifestările răcelilor, cum ar fi nasul...

Atenție ! Un alt medicament periculos, retras din farmacii

Toate pastilele şi supozitoarele Gynipral vor fi retrase de pe piaţă, până la jumătatea acestei luni. Acest medicament era prescris gravidelor cu risc crescut de naştere prematură. Agenţia Europeană a Medicamentului a constat că pastilele pot provoca boli cardiovasculare grave, atât în cazul mamei...

Câteva simptome care-ţi arată că ai paraziţi intestinali

Dacă ai depistat infecţia este recomandat ca toţii membrii familiei să urmeze un tratament medicamentos. Potrivit celebrului medic Dr. Oz, una din trei persoane este infectată cu paraziţi intestinali la un moment dat în viaţă. Însă, de cele mai multe ori sistemul imunitar ajută la eliminarea lor...

Grâul încolţit te apără de infecţiile respiratorii

În prag de iarnă, toţi încercăm să ne întărim sistemul imunitar, ca să putem ţine la distanţă răcelile şi virozele. Dacă ştii că ai o imunitate scăzută, în loc să te îndopi cu suplimente alimentare cumpărate cu bani grei din farmacii, îndreaptă-ţi atenţia către un leac străvechi şi deloc scump:...

Topul fructelor şi legumelor din România cu cele mai multe pesticide

Autorităţile sanitare ne avertizează asupra fructelor şi legumelor de pe piaţa din România care conţin pesticide otrăvitoare. Un sfert dintre fructele şi legumele de pe tarabe au pesticide, iar unele chiar depăşesc limita admisă. Un nou scandal alimentar pare să se anunţe în România, după ce...

Remedii naturiste pentru durerile de stomac

Stresul si orarul haotic al meselor iti provoaca dureri de stomac si cauti un tratament naturist cu efect garantat? Iata mai multe: Persoanele anxioase se confrunta adesea cu dureri de stomac, asa ca ar trebui sa devii mai calma si sa nu te mai lasi atat de grav afectata de micile probleme de la...

Autorităţile, în alertă! Un medicament contrafăcut pentru hepatită, comercializat în România

Autorităţile sunt în alertă din cauza unui medicament contrafăcut pentru hepatită. Este vorba de un ser pentru seringă produs în Germania. Produsul conţinea doar apă şi glucoză. Autorităţile sunt în alertă din cauza unui medicament contrafăcut pentru hepatită. Este vorba de un ser pentru seringă...

Pătrunjelul, vedeta verdețurilor. Iată de ce trebuie să-l consumi în sezonul rece

Zero calorii si continut crescut in substante nutritive - iata ce ofera patrunjelul. Oana Cuzino si specialistii ei de la “Ce se intampla, Doctore?” iti explica beneficiile acestui aliment. Salata de patrunjel este o optiune sanatoasa pentru sezonul rece. Sa vedem cum se prepara pentru a obtine o...

Cum să vă mențineți colonul sănătos

Medicii susţin că din ce în ce mai mulţi tineri suferă de sindrom de colon iritabil. „Una din trei persoane suferă de această boală“, precizează medicul gastroenterolog Alina Popescu. Tulburările de tranzit intestinal la tineri apar din cauza alimentaţiei bogate în E-uri, fast-foodului, meselor...

Tratamente eficiente ca să scapi rapid de durerea în gât

Durerea în gât se numără printre motivele care îţi scad entuziasmul la venirea iernii. De regulă, senzaţiile neplacute la înghiţire sunt primul semn care anunţă instalarea unei răceli, de aceea este foarte important să intervii imediat ce resimţi acest simptom neplăcut. Din fericire, o banală...

Cum te pot îmbolnăvi produsele cosmetice?

Cosmeticele tale se pot transforma, fara sa vrei, in adevarate "bombe de microbi"! Iata cum sa-ti protejezi cosmeticele de microbii care iti dau atata bataie de cap cand ti-e lumea mai draga. Evita recipientele de tip borcan in favoarea tuburilor De fiecare data cand introduci degetele in recipient...

Ce trebuie să faci dacă vrei să ai unghii puternice și sănătoase

Daca esti frustrata din cauza unghiilor tale care se rup sau se decuameaza mereu, respecta cele 10 reguli de mai jos si vei avea in cateva luni unghii puternice si sanatoase. 1. Nu-ti mai roade unghiile Roaderea unghiilor sau o actiune de curatare prea agresiva in zona de sub unghii poate duce la...

De ce ne trosnesc degetele și gâtul? Explicația oamenilor de știință

V-aţi întrebat vreodată de ce vă trosneşte gâtul sau de ce vă trosnesc degetele? Dr. Christopher J. Visco, director de medicină sportivă în cadrul Spitalului NewYork-Presbyterian, afirmă că motivul este faptul că „articulaţiile fierb atunci când sunt întinse”, scrie descopera.ro. „Este adevărat”,...

Alertă europeană pentru un medicament folosit de mii de românce

Alertă europeană pentru un medicament folosit de mii de românce. Este vorba despre anticoncepţionale care se vând în farmacii, informează România TV. Alerta a fost dată în urma cazului de la Arad unde o tânără a murit în luna septembrie. Medicii legişti susţin că, din primele date, tânăra ar fi...

Vrei siluetă și ten de fotomodel? Iată ce suc detoxifiant trebuie să bei zilnic

Atunci cand au prezentari de moda si sedinte foto de dimineata pana seara, modelele au nevoie de ceva hranitor si sanatos, care sa le ofere energie si vitamine. Am intrat in posesia unei retete de suc simplu si delicios, pe care se pare ca manechinele il adora. Si au si de ce! Iata si reteta...

Prefectul a vizitat firma de dializă din județ

Pentru a se asigura că, în perioada de iarnă, se vor putea evita situațiile de urgență care să implice persoanele dependente de procedura de dializă, prefectul Costică Macaleți a vizitat astăzi singura firmă specializată în acest domeniu din județ. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a discutat...

Alertă medicală! Un botoșănean, suspectat de o boală extrem de periculoasă a ajuns la urgențe

Un botoșănean de 70 de ani a ajuns de urgență la spital cu o stare generală de rău și cu o leziune pe braț. Medicii suspectează că ar fi vorba de antrax și au decis să îl transfere la secția de Boli Infecțioase a spitalului pentru analize mai amănunțite. Antraxul este o boală potențial letală dată...

Odorizantele de cameră ar putea fi interzise

Franța ar putea fi prima țară din lume care va interzice comercializarea lumânărilor parfumate, deodorantelor de cameră şi a altor substanţe pentru odorizarea aerului din încăperi. Și asta pentru că epidemiologii au semnalat că poluarea aerului cu astfel de odorizante este o gravă problemă de...

Varza, remediu în abcese şi reumatism

Terapia cu varză este o metodă naturistă indicată în urticarie, pojar, scarlatină, inflamaţii ale capilarelor, diabet, gută, în nevralgii de orice fel, precum şi în tratarea reumatismului. Frunza de varză are o acţiune dezinfectantă şi este un calmant care nu-şi pierde eficacitatea după folosire...

Ceara de albine: beneficii uimitoare pentru sănătate

Denumirea de ceara de albine face referire la ceara naturala produsa de aceste insecte in interiorul stupului. Albinele produc aceasta ceara fie pentru a-si construi fagurii, fie pentru a-i repara. In general, ceara poate fi de mai multe culori – galbena, alba, portocalie, maro sau rosie, iar...