Top stiri Dorohoi News
Stiri de ultima ora
La propunerea organelor judiciare, instanța de judecată a dispus, luni, 2 octombrie 2023, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, cu arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, a unui bărbat de 63 de ani, din comuna Bălușeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de violare de...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, luni, 2 octombrie 2023, pe numele unui bărbat, de 49 de ani, din comuna Tudora, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Din...
Poliția Română atrage atenția asupra fraudelor online comise de persoane care pretind că sunt reprezentanți ai unei presupuse platforme de investiții, pentru toți cetățenii, care ar fi fost inițiată de statul român împreună cu societatea Hidroelectrica. Astfel, persoanele interesate de venituri...
Preşedintele României a promulgat, marţi, 3 octombrie, Legea privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora. Legea vizează introducerea sau modificarea în cadrul naţional de...
Katalin Kariko (Ungaria) şi Drew Weissman (SUA) au fost premiați pentru descoperirile lor despre modificările bazei de nucleotide care au permis dezvoltarea unor vaccinuri cu ARN mesager eficiente împotriva COVID-19, a anunţat Thomas Perlmann, secretar general al Comitetului Nobel la sediul...
Din luna octombrie 2023, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani extinde programul de lucru cu publicul al Centrului de Informare Comunitară (C.I.C.) pentru a veni în întâmpinarea nevoilor utilizatorilor săi. Noul program de funcționare este următorul: - Luni – miercuri: 08:00 - 16:30 - Joi:...
În ședința de Consiliu Local de joi, 28 septembrie 2023, a fost aprobat, probabil, cel mai important proiect pentru dezvoltarea municipiului din ultima perioadă: Înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Zona Metropolitană Dorohoi”, care cuprinde Municipiul Dorohoi în calitate de...
O femeie a fost găsită moartă de soțul său în baia unui restaurant. Cei doi se întorceau de la înmormântarea mamei femeii și au decis să se oprească să mănânce la ieșirea din Botoșani. Femeia în vârstă de 44 de ani, originară din Botoșani, a venit din Oradea pentru a-şi conduce mama pe ultimul...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 3 octombrie 2023: Ioan Adam - preot Protopopiatul Dorohoi, Marinica Vasiliu - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Mariana Despina Amarfoaie - statistician medical Spitalul Municipal Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani! Completează...
Sistemul imunitar este un mecanism pe care corpul il foloseste sa se apere de virusuri, bacterii si boli. Uneori, are tendinta sa fie slabit din cauza dietei nesanatoase, stresului si din aceasta cauza nu isi poate face ”datoria” eficient. Cum îți dai seama că ai sistemul imunitar slăbit Sistemul...
Ingrediente: 2 sau 3 mere (în funcție de mărimea lor) 135 gr de făină 1 ou ½ pachet de praf de copt 1 linguriță aromă de vanilie 50 gr pepite de ciocolată neagră 150 ml de lapte 1 praf de sare Mod de Preparare: Într-un castron amestecați făina, drojdia și sarea. Se adaugă apoi oul, aroma de...
Comportamentul ezitant al unui tânăr care traversa strada Primăverii din municipiul Botoșani a atras sâmbătă dimineață, 30 septembrie 2023, atenția unui echipaj de jandarmerie. Bănuielile jandarmilor botoșăneni s-au adeverit în scurt timp, după ce controlul corporal a scos la iveală un plic tip...
O misiune executată de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani pe linia combaterii comerțului cu produse accizabile, în dimineața zilei de duminică, 1 octombrie 2023, s-a finalizat cu confiscarea a peste 400 de pachete de țigarete, în valoare totală de aproximativ 6000 de lei. În timp ce...
La sfârșitul săptămânii trecute, jandarmii botoșăneni au asigurat ordinea și siguranța publică la Zilele municipiului Dorohoi, eveniment public de amploare la care au fost prezenți mii de participanți de toate vârstele. Dorohoienii, dar și locuitorii din localitățile apropiate, care au dorit să se...
O țigară aprinsă, lăsată lângă materiale combustibile, poate provoca un incendiu. Așa s-a întâmplat în urmă cu puțin timp, la Cervicești, unde o casă a fost cuprinsă de flăcări. Vecinii au fost cei care au observat flăcările și au sunat după ajutor, la pompieri. La caz au ajuns două echipaje din...
Fostul jucător al echipei Dinamo Dănuț Lupu a fost condamnat definitiv la închisoare, după ce judecătorii au respins apelul său în dosarul în care a fost judecat pentru conducere fără permis. Acesta a fost condamnat de Curtea de Apel București la 7 luni și 10 zile cu executare. În anul 2001, el a...
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, 2 octombrie, un comunicat privind evoluția temperaturilor în următoarele două săptămâni pentru fiecare regiune a țării. Astfel, în regiunea Moldovei, vremea se va încălzi până în data de 4 octombrie când media maximelor termice va fi de 26-27 de...
Elevii, profesorii și angajații din Învățământ vor avea liber, joi, 5 octombrie 2023, când se va sărbători Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie. Ordinul privind structura anului școlar 2023-2024 prevede că „în ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a...
Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat, luni, 2 octombrie 2023, o ședință operativă cu șefii structurilor aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne din județul Botoșani. La întălnirea de lucru au participat Comisar șef Costîn Tudor - Împuternicit șef al IPJ Botoșani,...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani –Biroul Rutier au oprit pentru control, sâmbătă, 30 septembrie 2023, pe șoseaua Iașului, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din comuna Bălușeni. Întrucât acesta avea un comportament suspect a fost testat cu...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au efectuat semnal regulamentar de oprire, duminică, 1 octombrie 2023, unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea. Polițiștii au procedat la urmărirea acestuia cu autospeciala de poliție având...
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani –Compartimentul Rutier au oprit pentru control, sâmbătă, 30 septembrie 2023, pe drumul național D.N. 29 A, în comuna Hudești, un autoturism condus de un bărbat, de 70 de ani, din municipiul Botoșani. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au fost sesizați prin apel 112, sâmbătă, 30 septembrie 2023, cu privire la faptul că, în comuna Hudești, s-a produs un accident de circulație soldat cu victime. Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a stabilit...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul celor din cadrul subunităților, precum și a jandarmilor, polițiștilor de frontieră și polițiștilor Biroului Județean de Poliție Transporturi au organizat o razie, cu efective mărite, atât în municipiul Botoșani, cât și în zona de...
Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă a condus în această dimineața, la sediul Instituției Prefectului – Județul Botoșani, în Sala Ștefan Luchian, ședința de analiză a rezultatelor intermediare a controalelor pentru identificarea problemelor existente la nivelul instituțiilor publice şi...
Un pompier din Botoșani este cel mai bun la „Pista cu obstacole”. Soldatul Gabriel Neculai a obținut locul I la individual pe națiuni la această probă, în cadrul concursului internațional „Cupa Odessos”, care s-a desfășurat în orașul Varna din Bulgaria, în perioada 25 – 29 septembrie a.c.. „Pista...
Lucrările de modernizare a Drumului Județean Viișoara – Viișoara Mică – Coțușca avansează într-un ritm ridicat. Constructorul a realizat lărgirile pe întreaga lungime a drumului, a finalizat balastarea pe primii 4 kilometri și a lucrat la poduri și podețe. Doina Federovici, președintele Consiliului...
A șaptea rundă a ligii a patra organizată de Asociația Județeană de Fotbal a fost una a jocurilor dezechilibrate și a scorurilor spectacol. Bucecea și Inter Dorohoi trec pe teren propriu cu scor identic, 4-0, Tudora se impune cu 5-0 în fața celor de la Epureni iar liderul actual, Pro Sport Vârfu...
Numerologul Mihai Voropchievici a dezvăluit, în emisiunea Adevăruri ascunse de la antena3.ro, ce pregătesc astrele pentru această săptămână. Berbec La Berbec a ieşit Luna, carte neutră care simbolizează că Berbecii vor da dovadă sau devin niște firi visătoare, își amintesc de trecut, rememorează...
Potrivit Hotararii Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România nr. 15 /01-02.09.2023 si Deciziei Comisiei Permanente a UNBR NR. 32/19.09.2023, Baroul Botoșani va organiza la data de 04.10.2023, campania „O zi fără avocați - Ziua în care statul de drept nu există", dedicată comunicării...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 2 octombrie 2023: Elena Haisuc Iftodie - director general adjunct Banca Cooperatistă Jijia Dorohoi. Sanda Claudia Muscă - profesor Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni, Cătalin Daniel Prelipcianu - inspector Poliția Darabani, Bogdan Gheorghe Suruciuc -...
Oricine stie ca n-ai voie sa mananci mai mult de doua oua pe saptamana daca vrei sa-ti pastrezi ficatul sanatos. O recomandare de care nu e musai sa tii cont. S-a dovedit ca ouale nu sunt nici pe departe atat de daunatoare pe cat se crede, dat fiind continutul lor de substante complexe benefice...
Ingrediente: Pentru blat: 100 gr zahar 5 galbenusuri 10 linguri de apa 200 gr faina 1 plic de praf de copt 1 plic zahar vanilinat Pentru crema: 250 gr unt 100 gr fulgi de cocos 100 gr zahar 350 ml lapte 1 lingura de amidon Esenta de vanilie Pentru bezea: 5 albusuri 100 gr zahar 25 gr ciocolata alba...
FC Botoșani a disputat un meci în deplasare duminică, 1 octombrie 2023, la Craiova, partidă pe care a pierdut-o cu scorul de 5-1. Jocul începe destul de prost pentru echipa locală. Crețu ratează în minutul șase după ce este găsit excelent în careu dar șutează moale iar după doar patru minute,...
Un accident cumplit a avut loc în seara zilei de sâmbătă, 30 septebrie 2023, în localitatea Dumbrăveni. Un tânăr a decedat, iar prietena lui este grav rănită, după ce s-au răsturnat cu motocicleta. Accidentul a avut loc pe drumul european E58. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit asupra unui bărbat, cu cetățenie R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Rusia, care era fals. În data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 23.35, în Punctul de Trecere a Frontierei...
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism fabricat în 2022, care a fost declarat furat din Cehia. În data de 30 septembrie 2023, în jurul orei 19.30, în Punctul de...
În cadrul Zilelor Municipiului Dorohoiului, sâmbătă, 30 septembrie 2023, trupa 3 Sud Est a încântat publicul cu ritmuri vibrante. Spectacolul a avut loc în jurul orei 22:00, pe scena amplasată lângă Primăria Municipiului Dorohoi. Trupa 3 Sud Est este faimoasă pentru melodiile sale pop și dance, la...
A doua zi de spectacol în cadrul festivaluiui „Zilele Dorohoiului’” a fost plină de zâmbete și voie bună. Una dintre surprizele serii a fost interpretul de muzică populară, Grigore Gherman, care prin versurile despre familie a ajuns la inimile călduroase și primitoare ale publicului dorohoian....
Seara de sărbătoare a dorohoienilor a continuat sâmbătă, 30 septembrie 2023, în piațeta „Grigore Ghica”. După reprezentațiile de muzică și de dans modern, au urmat mult așteptatele medalioane populare, interpretate de Andra Cernușcă, Raluca și Maria Axinte. Elevii Școlii Populare de Arte, grupul...





















