Politic
În ziua de 9 septembrie 2019, școala își redeschide porțile, anunțând începerea unui nou an școlar pe care ni-l dorim încărcat de rezultate frumoase. Deschidem anul școlar 2019-2020 cu bucuria de a putea transmite întregii comunități educaționale din județul Botoșani - elevilor, cadrelor didactice,...
Parlamentarul social-democrat botoșănean Marius Budăi, de asemenea ministru al Muncii și Justiției Sociale, a anunțat că PSD și-a respectat promisiunile şi angajamentele față de pensionari, astfel că de la 1 septembrie, 5 milioane de pensionari au mai mulţi bani în buzunare. „PSD s-a ținut din nou...
Congresul Partidului Social Democrat s-a desfășurat sâmbătă, 24 august 2019, la Palatul Parlamentului, în prezența a peste 1.100 de membri de partid. Toți delegații participanți la lucrările Congresului și-au declarat prin vot susținerea pentru Viorica Dăncilă în cursa pentru președinția României....
În urma declarațiilor oferite în spațiul public de către Cătălin Flutur, Primarul Municipiului Botoșani, Deputatul PSD Costel Lupașcu transmite în baza dreptului la replică următorele: „Nu știu în ce moment al zilei și de ce parte a mesei era Flutur când a făcut acea declarație referitoare la...
La inițiativa senatorului botoșănean Lucian Trufin un număr de 34 de senatori și deputați social-democrați din județele Botoșani, Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău și Vaslui au semnat o solicitare adresată Guvernului României, Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului Dezvoltării...
În data de 6 august 2019, Deputatul PSD Costel Lupașcu a luat cunoștință de situația scandaloasă petrecută la Direcția Servicii Publice, Sport și Agrement Botoșani. În acest sens, am aflat că pe numele directorului PNL(PDL) Eugen Țurcanu, a fost depusă o plângere penală prin care este acuzat că a...
Senatorul Lucian Trufin a participat joi, 1 august în comuna natală la o ședință de informare asupra măsurilor ce se impun pentru prevenirea și combaterea Pestei Porcine Africane. La această întâlnire au participat alături de fermieri reprezentanții celor 10 unități administrativ – teritoriale...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat ieri că a fost depusă de către o asociere de firme de construcții o ofertă pentru refacerea drumului național DN 29D, Botoșani - Stefănești. Valoarea totală a investiției pentru reabilitarea drumului DN 29D Botoșani-Ștefănești...
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că toate proiectele aprobate prin Programul Național de Dezvoltare Locală pentru localitățile din județul Botoșani sunt în desfășurare în diverse stadii de realizare. „În acest moment investițiile din județul Botoșani aprobate și finanțate...
O agricultură modernă care să se alinieze la standardele UE și în care să fie aplicate metode și tehnologii avansate, are nevoie de oameni calificaţi în domeniu. Pentru a putea pregăti generaţiile viitoare al căror rol în dezvoltarea comunităţilor din care fac parte, este unul determinant, Guvernul...
Municipiul Dorohoi, orașul Săveni și comuna Mihăileni au semnat contractele de finanțare cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pentru construirea de 68 de locuințe sociale noi în valoare de 17,3 milioane de lei. Programul construcțiilor prevede realizarea de 32 de...
Dezvoltarea sectorului agricol a devenit un aspect prioritar și de interes, mai ales datorităpârghiilor simple de atragere a fondurilor europene și guvernamentale destinate fermierilor. Condițiile de accesare a finanțărilor pentru fermieri pe baza adeverințelor eliberate de APIA,ca urmare a...
Obiectivul de investiții privind refacerea drumului național DN 28B Botoșani - Târgu Frumos a intrat în etapa de analiză a ofertelor depuse de trei asocieri de firme de construcții. Anunțul a fost făcut pe 1 iulie de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, care urmează să...
Simbol al unității și identității românești, drapelul național este sărbătorit în fiecare an la 26 iunie. Această dată a fost aleasă în amintirea zilei în care tricolorul roșu, galben și albastru a fost adoptat ca simbol al națiunii române, în timpul Revoluției de la 1848. PSD Botoșani marchează în...
Poartă în fiecare fir al său câte o poveste, despre soare, despre flori, despre pământ, despre bucurie și iubire, despre unitate, viață și credință. Este legământul, de milenii, între sutele de generații de români. Simbol de identitate culturală unică, inimitabilă, IA este sărbătorită, din nou, de...
Deputatul PSD Botoșani, Răzvan Rotaru a făcut astăzi un al doilea apel către primarul Flutur să oprească circulația tramvaielor din municipiul Botoșani pentru a repara sau înlocui șinele deteriorate. „Inconștiența și nepăsarea primarului Flutur privind remedierea sau înlocuirea șinelor de tramvai...
Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici, a anunțat marți, după ce moțiunea de cenzură a Opoziției împotriva PSD+ALDE nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată, că partidele din Opoziție sunt incapabile să prezinte o alternativă la actuala guvernare. „Parlamentarii de la PSD...
Dezvoltarea capitalului uman din agricultură şi din domeniile conexe, precum şi creşterea competitivităţii, sunt esențiale pentru ca economia socială să își atingă obiectivele de dezvoltare. Astfel, crearea de locuri de muncă prin oferirea unor condiții favorabile de apariție a acestora, a...
Deputatul PSD Tamara Ciofu a anunțat astăzi că în urma dezbaterilor și consultărilor organizate la Comisia pentru Drepturile Omului, unde a invitat conducerile unităților de învățământ special din țară și reprezentanții Ministerului Educației Naționale și Ministerului Sănătății, încă de anul...
Deputatul social-democrat botoșănean a declarat astăzi că va solicita la începutul săptămânii viitoare explicații liderilor UDMR din Parlamentul României pentru acțiunile de provocare și instigare la segregare etnică pe care le-au generat membrii comunității maghiare la Cimitirul din Valea Uzului....





