Top stiri Dorohoi News
Stiri de ultima ora
Vineri, 2 septembrie, începând cu ora 18, la Cinema Melodia, într-un cadru festiv, s-au încheiat manifestările celei de-a XVI-a ediții a Olimpiadei Balcanice de Informatică pentru Juniori. Într-o atmosferă cu totul impresionantă, competiția desfășurată la Dorohoi și-a desemnat câștigătorii: 10...
30 de pompieri cu două șenilate, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD participă la căutarea bărbatului, în vârstă de 78 ani, dat dispărut în pădurea Vorona. Verificările se desfășoară atât în pădure, cât și în zonele adiacente, suprafața scotocită fiind de aproximativ 11 kilometri...
Femeia a fost identificată în localitatea Știubieni. Aceasta este în afara oricărui pericol și nu a fost victima vreunei infracțiuni în această perioadă. Vă reamintim faptul că polițiștii botoșăneni au fost sesizați vineri, 2 septembrie 2022, cu privire la faptul că VARAZARE DAVINICA, de 71 de ani,...
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 78 de ani, din localitatea Vorona. Acesta a părăsit în mod voluntar domiciliul, ieri dimineață, 2 septembrie, pentru a se deplasa în pădurea din extravilanul localității Vorona, iar până în prezent nu a revenit. MARIȚANU...
Începerea anului școlar reprezintă un moment important, de adaptare, pentru fiecare copil, de socializare și de stabilire a unor reguli de comportament care să le confere siguranță, fie că sunt în deplasare, în spațiul public, la domiciliu sau în spațiul online. Polițiștii Inspectoratului de...
Echipele NASA de la Centrul Spațial Kennedy din Florida au început vineri ultimele pregătiri pentru a doua încercare de lansare a rachetei lunare, la cinci zile după ce problemele tehnice au determinat anularea lansării inițiale. Testele efectuate joi seara au arătat că tehnicienii au reparat cu...
Polițiștii botoșăneni au fost sesizați vineri, 2 septembrie 2022, cu privire la faptul că o tânără, de 22 de ani, din comuna Răchiți a părăsit domiciliul, la data de 1 septembrie 2022, iar până în prezent nu a revenit și nici nu și-a contactat familia. DANILIUC IOANA are următoarele semnalmente:...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 3 septembrie 2022: Maricel Albu - preot Protopopiatul Dorohoi, Radu Florin Popovici - Medic Primar Medicina de Familie Dorohoi, Ioan Flaviu Rus - preot Protopopiatul Dorohoi, Marian Zegrea - Dorohoi, Silvia Hapenciuc - profesor Grupul Școlar Alexandru Vlahuță...
Organismul nostru are nevoie de proteine - pentru a construi masa musculara, pentru a pastra sanatoase functiile creierului si multe altele. Exista insa multa confuzie legata de acest subiect. Ar trebui sa avem o dieta bogata in proteine? Sau e mai potrivita cea cu un continut scazut de proteine?...
Ingrediente: 300 g piscoturi de sampanie 1/2 borcan de pasta de pere 250 g mascarpone un borcan de compot pere 400 g marmelada de coarne 500 ml frisca esenta de vanile un plic gelatina Mod de Preparare: Frisca se bate spuma, separat amestecam pasta de pere cu branza mascarpone, gelatina dizolvata...
Polițiștii botoșăneni au fost sesizați vineri, 2 septembrie 2022, cu privire la faptul că o femeie, de 71 de ani, din comuna Dângeni, în timp ce se afla în zona Piața Mare, din municipiul Botoșani, s-a pierdut de grupul care o însoțea, iar până în acest moment nu s-a reușit localizarea sa. VARAZARE...
Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a convocat, astăzi, în sala Ștefan Luchian, din Palatul Administrativ, o întâlnire de lucru pentru a organiza la nivel județean acţiunea care va avea loc în data de 17 septembrie 2022 din cadrul proiectului naţional, „Ziua de Curățenie Națională 2022”....
Siguranța copiilor este prioritară, iar odată cu începerea noului an școlar, pe timpul cursurilor, atât cadrele didactice, cât și elevii trebuie să acorde o atenție deosebită respectării normelor de prevenire a situațiilor de urgență. Producerea unui astfel de eveniment într-o unitate de învăţământ...
Polițiștii din cadrul Compartimentului de Prevenire și Analiză a Criminalității, împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier și Secției de Poliție Rurală nr. 1 au desfășurat vineri, 2 septembrie 2022, o activitate preventivă la Centrul de zi „Speranța”, din localitatea Vorona. Cei peste 20 de...
Direcţia de Asistență Socială anunță că începând cu data de 02.09.2022 se acordă suplimentul de energie pentru luna IULIE 2022, conform prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Sumele vor fi...
La data de 1 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 62 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată. Din cercetări, a reiești faptul...
La data de 1 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, la locuința unui tinere, de 28 de ani, din comuna Răchiți, bănuită de comiterea a opt infracțiuni de punerea în circulaţie a unui produs...
„Campionul inimilor”, Iulian Rotariu, și profesorul Daniela Iolanda Vieru, care-l pregătește, au fost premiați în debutul ședinței extraordinare de vineri a Consiliului Județean pentru rezultatele obținute în cursele la care tânărul botoșănean a luat startul. „De ani buni, Iulian Rotariu uimește o...
Județul Botoșani se află sub o atenționare meteorologică tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, până mâine, la ora 10.00. Aceasta se va manifesta prin averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Cantitățile de apă vor depăși 25 - 40 l/mp. Pentru a...
Acțiunile polițiștilor de la rutieră au drept scop, prevenirea evenimentelor grave din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți cetățenii ar reduce semnificativ tragediile care se întâmplă în jurul nostru. Deși statistica ne arată că numărul și consecințele accidentelor rutiere...
SC CONTED SA Dorohoi angajează secretară și femeie de serviciu. Oferim pachet salarial plus tichete de masă în valoare de 250 lei/lună, contract de muncă pe perioadă nedeterminată. Relații la poarta societății de luni până vineri între orele 08.00 - 15.00 sau la numărul de telefon 0760685647....
O dată cu începerea celei de-a doua sesiuni legislative din acest an, parlamentarii PSD Botoșani vor susține toate inițiativele și proiectele de lege care vor continua protejarea populației și companiilor românești în fața inflației, a creșterilor de prețuri și a menținerii tarifelor plafonate la...
Dragi elevi, stimați părinți, vă așteptăm cu drag la școală luni, 5 septembrie 2022, ora 10:00. Pentru mai multe detalii, accesați site-ul școlii www.scoala8dorohoi.ro Mult succes în noul an școlar!
Cercetătorii avertizează că turbulențele atmosferice severe care afectează călătoriile aeriene s-ar putea dubla sau chiar tripla în următoarele decenii, din cauza schimbărilor climatice. Paul Williams, profesor de științe atmosferice la Universitatea Reading din Marea Britanie, a descoperit în urma...
FC Botoșani și FC Argeș au încheiat la egalitate meciul din etapa a opta din Superliga, 0-0. Ambele formații au avut ocazia de a urca pe podiumul clasamentului, astfel că diferența dintre ele rămâne de un punct, în favoarea piteștenilor. În următoarea etapă, FC Botoșani va juca pe terenul...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 2 septembrie 2022: Angelica Alecsa - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Constantin Babei - asistent medical Spitalul Municipal Dorohoi, Xenia Constantin - profesor Colegiul Național Grigore Ghica Dorohoi. Redacția Dorohoi News urează tuturor La mulți ani!...
Bacteriile din cavitatea bucala se afla dintotdeauna şi in permanenţa acolo. Ele pot fi tinute sub control printr-o curaţare atenta a dinţilor. insa atunci când dantura nu este ingrijita destul de conştiincios, zaharurile şi amidonul din alimente, (mediul preferat al bacteriilor) formeaza pe...
Ingrediente: Pentru aluat: 500 g faina 150 ml lapte 1 ou 7 g drojdie uscata 50g margarina seminte de chimen sare Umplutura: Sunca presata salam branza 1 ardei rosu cateva fire ceapa verde 1 legatura marar cascaval Mod de Preparare: Aluatul: Faina se pune intr-un vas, in mijloc se face o adancitura...
La nivelul județului Botoșani în anul școlar 2022-2023 funcționează 475 unități din care: 120 unități cu personalitate juridică învățământ de masă cu 336 structuri arondate acestora, 2 unități cu personalitate juridică învățământ special (Școala Profesională Specială ,,Sf.Stelian'' Botoşani și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean din Republica Moldova care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deşi permisul de conducere valabil deţinut nu îi dădea acest drept. În data de 01 septembrie 2022,...
O tânără, de 25 de ani, din municipiul Dorohoi, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DJ 293, directia de deplasare dinspre Havârna, înspre Dorohoi, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a întrat în impact cu un copac de pe marginea părții carosabile. În urma...
La data de 31 august 2022, la sediul Poliției municipiului Dorohoi s-a prezentat o femeie, de 39 de ani, din municipiul Dorohoi, care a declarat faptul că, în timp ce se deplasa pe strada Spiru Haret, din aceeași localitate, a găsit pe trotuar, un portofel, ce conținea peste 3.300 de lei și mai...
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.4 Dorohoi au oprit pentru control, pe strada Păpădiei, din comuna Broscăuți, un moped, condus de un bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate. În urma vrificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere, pentru...
La data de 31 august 2022, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu inspectori din cadrul Gărzii Forestiere și sprijiniți de jandarmi, au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților în domeniul forestier. Scopul activităților a fost...
O femeie de 89 de ani, imobilizată la pat, a ajuns la spital cu atac de panică după ce o anexă din gospodărie a fost cuprinsă de flăcări. Bătrâna s-a speriat că incendiul ar putea să se extindă și la casa unde locuia. S-a întâmplat aseară, în localitatea Bozieni. Alarma a fost dată puțin înainte de...
Calendarul anului școlar 2022-2023 a ajuns la varianta finală. Este eliminată denumirea semestre, iar împărțirea anului școlar se schimbă. Judeţele din România vor avea o structură diferită a calendarului. Structura noului an școlar va fi împărțită pe module, de data aceasta, fiind eliminată...
Află cine se sărbătoreşte astăzi 1 septembrie 2022: Ilarion Mandachi - profesor Dorohoi, Vasile Sarman - preot Protopopiatul Dorohoi, Bianca-Maria Vacariu - Dorohoi, Tania Arosoaie - medic pediatru Spitalul Darabani, Maria Enache - Grădinița „Albă ca Zăpada” Dorohoi, Nicoleta Gabriela Ursan –...
Iritatiile din jurul ochilor si eczemele sunt afectiuni greu de tratat, dar pentru care produsele naturiste pe baza de frunze sau coaja de nuc pot fi un tratament eficient. Nucul este un arbore originar din Persia. A fost adus in Europa de greci, in Antichitate, si de atunci s-a raspandit peste tot...
Ingrediente: 1 piept de pui dezosat, 450 g amestec de legume mexicane (mazăre, porumb, ardei gras, morcov, fasole păstăi), 1 ceapă, 3 căței de usturoi, o linguriță praf chimen, o linguriță praf chilli, o lingură bulion, 50 ml apă, 2-3 linguri ulei, sare, 2-4 ardei verzi iuți. Mod de Preparare:...
Reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă, a convocat miercuri, 31 august 2022, o nouă ședință de lucru în vederea gestionării începutului de an școlar. La întâlnire au participat reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului...





















