Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Parcari Dorohoi

Un mesaj primit de la un cititor al nostru, mesaj pe care nu îl prea înţelegem, ne-a cam pus pe gânduri… şi, cum mesajul îl consideram de interes general, preferam să-l postăm. Poate, împreună cu dumneavoastră, cititorii noştri, reuşim să schimbăm atitudinea celor nemulţumiţi.

Redacţia Dorohoi News este doar o mică părticică dintr-un întreg, acest „întreg” fiind format din fiecare locuitor al oraşului Dorohoi, de aceea, nu putem rezolva toate problemele care apar în oraşul nostru, dar, împreună cu dumneavoastră, dorohoienii, încercam să punem umărul la aşezarea lucrurilor pe un făgaş normal, aşa cum am procedat şi până acum, când ne-au fost semnalate nereguli.

Redăm integral acest text: „Bună ziua, aş dori şi eu să puneţi în atenţia primăriei sau a poliţiei comunitare o problemă. Parcările din Plevna s-au făcut dar când vin şi ei să pună un semn, să facă ceva? Ni s-a promis că la primăvară (asta s-a întâmplat anul trecut înainte de a ninge), văd că suntem în luna Mai, au trecut 5 luni şi nu a apărut nici un semn, nici o pavea, nimic, tot nebuneală şi fiecare parchează cum şi unde vrea. Rog să se dea atenţie acestei probleme !!!”

Menţionăm faptul că, această „problemă”, nu o considerăm în totalitate întemeiată, întrucât parcările au fost amenajate, fiind delimitate vizibil locurile de parcare iar cei care au plătit şi-au marcat spaţiul închiriat. Unde este problema? Ce vă nemulţumeşte? Vă puteţi adresa Poliţiei Locale Dorohoi - Strada A.I. Cuza nr.41 (clădirea în care funcţionează şi sediul de Taxe şi Impozite Locale Dorohoi) - Telefon: 0231.610.144 – de luni până vineri între orele 8:00 – 16:30.

NOTĂ: Dorohoi News nu-şi asumă răspunderea pentru conţinutul mesajului primit pe adresa redacţiei noastre şi publicat mai sus.

Reamintim cititorilor noşti, dacă sunteţi martorul unor evenimente importante, vă rugăm să ne contactaţi la Tel: 0740711811 sau Email: [email protected]

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Parcari DorohoiParcari Dorohoi (2)Parcari Dorohoi (3)Parcari Dorohoi (4)Parcari Dorohoi (5)Parcari Dorohoi (6)Parcari Dorohoi (7)Parcari Dorohoi (8)Parcari Dorohoi (9)Parcari Dorohoi (11)Parcari Dorohoi (12)Parcari Dorohoi (13)
DorohoiNews.ro, 03-05-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez in Dorohoi apartament cu 2 camere str. Aleea Primăverii, et. 2, rel. 0751763878.

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Vând teren Intravilan în Braesti

Vând teren Intravilan în Braesti
3700 metri patrati intravilan Braesti cu o deschidere de 32 metri liniari Curentul se afla in fata terenului ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro