Declaraţie-şoc din America, la adresa românilor. Se schimbă tot, România e ameninţată

4 apr. 2016, Astazi in lume
Declaraţie-şoc din America, la adresa românilor. Se schimbă tot, România e ameninţată

Favoritul la învestitura republicană Donald Trump a acuzat din nou sâmbătă aliaţii Statelor Unite că nu contribuie suficient la NATO şi a cerut excluderea unor state din Alianţă, în pofida unui apel al preşedintelui american Barack Obama de a-şi tempera retorica în ceea ce priveşte politica externă, relatează Reuters, citată de News.ro

Omul de afaceri a declarat, în timpul unui miting electoral la Racine, în Wisconsin, că aliaţii “nu îşi plătesc contribuţia echitabilă” la bugetul NATO şi a descris Alianţa drept “depăşită”.

„Fie plătesc, inclusiv restanţele, fie ies. Iar dacă NATO se destramă, se destramă”, a spus Trump.

Trump a declarat săptămâna trecută, într-un interviu acordat The New York Times, că ar lua în calcul să le permită altor ţări să îşi construiască propriile arme nucleare, în loc ca acestea să conteze pe Statele Unite pentru protecţie împotriva Coreei de Nord şi Chinei.

Marţi, când vor avea loc alegeri primare în Wisconsin, ar putea fi un punct de cotitură în cursa pentru desemnarea candidatului republican la prezidenţiale. Trump, în vârstă de 69 de ani, este depăşit în sondaje de principalul său rival, senatorul de Texas Ted Cruz, în vârstă de 45 de ani.

Dacă Ted Cruz va câştiga în Wisconsin şi, implicit, va obţine încă 42 de delegaţi, lui Trump îi va fi mai greu să obţină susţinerea celor 1.237 de delegaţi necesari pentru a-şi asigura învestitura republicană.

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!