Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

consultat

Un cetăţean român, care se află în Scoţia din luna aprilie, nu îşi permite să aducă în ţară trupul soţiei sale moarte de cancer, declarând, într-un moment de tristeţe, că se simte foarte singur într-o ţară străină, relatează The Courier.co.uk.

Soţia sa a decedat duminica trecută din cauza cancerului de colon, iar ultima ei dorinţă a fost să fie înmormântată în ţara sa. În acest moment, trupul femeii se află la o morgă din oraşul scoţian Kirkcaldy.

Soţul său susţine că nu ştie cui să se adreseze pentru a repatria trupul femeii, neavând în prezent un loc de muncă.

Prietenii cuplului au cerut un ajutor de orice fel, fie el de ordin practic sau financiar, pentru a face posibilă aducerea corpului femeii în România cât mai repede, potrivit mediafax.

Bărbatul a spus că a primit puţine răspunsuri din partea Consulatului României la Edinburgh, deşi i s-a spus că trupul soţiei lui trebuie să rămână în Scoţia până când el poate achita suma necesară transportării lui cu avionul la Bucureşti. De acolo, ar trebui să ajungă în judeţul Arad, unde s-a născut femeia.

„Mă simt foarte singur într-o ţară străină. Scoţia este o ţară minunată, dar ceea ce s-a întâmplat tocmai mi-a distrus viaţa. Am întrebat-o de multe ori dacă vrea să se întoarcă acasă, dar ea se simţea fericită aici şi atunci când s-a întors la spital doctorii au spus că nu avem de ales pentru că era prea bolnavă. Toată lumea o iubea, dar merită să fie înmormântată în ţara ei. Asta a vrut ea. Îmi spunea înainte să moară chiar să merg mai departe şi să am copii. Mi-a spus: Să nu plângi după mine. Când vei avea o fetiţă, dă-i numele meu", a declarat soţul femeii pentru The Courier.

Femeia a fost diagnosticată cu cancer în anul 2009 iar starea ei de sănătate de ameliorase, dar după câteva luni în Scoţia a început din nou să se simtă din nou rău.

Soţul femeii a trebuit să renunţe la locul de muncă pe care îl avea pentru a avea grijă de ea, după ce doctorii au spus că femeia este prea bolnavă pentru a călători spre România.

Din cauza suprasolicitării şi a stresului, starea de sănătate a bărbatului s-a deteriorat de asemenea, iar acum face dializă la fiecare două zile din cauza unor probleme renale.

O prietenă a cuplului a spus că mama bărbatului şi-a scos casa la vânzare pentru ca acesta să îşi poată aduce soţia acasă.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

consultat
DorohoiNews.ro, 19-11-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez in Dorohoi apartament cu 2 camere str. Aleea Primăverii, et. 2, rel. 0751763878.

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

Vând teren Intravilan în Braesti

Vând teren Intravilan în Braesti
3700 metri patrati intravilan Braesti cu o deschidere de 32 metri liniari Curentul se afla in fata terenului ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro