Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

accident autocar

Opt persoane au fost rănite, sâmbătă seara, după ce un autocar al companiei Atlassib care transporta 36 de pasageri a fost implicat într-un accident pe autostrada A4, din Italia, între Latisana şi San Giorgio di Nogaro, scrie presa italiană. Ambasada României în Italia precizează, pe pagina de Facebook, că în urma accidentului au fost persoane rănite uşor, care au primit îngrijiri medicale, pasagerii fiind deja preluaţi de un alt autocar al firmei de transport, notează News.ro.

„În noaptea de sâmbătă spre duminică, la data de 27 noiembrie, a avut loc un accident în care a fost implicat autocarul unei firme de transport româneşti, care se deplasa dinspre Franţa către România, tranzitând Italia. Nu au fost victime în stare foarte gravă, doar răniţi uşor, care au primit îngijiri medicale de specialitate", scrie pe contul de Facebook al ambasadei, precizându-se că un alt autocar al firmei a preluat pasagerii.

Conform reprezentanţei diplomatice, consulul general de la Trieste, Cosmin Dumitrescu, s-a deplasat la faţa locului şi s-a aflat în legătură permanentă cu ambasadorul şi cu Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti. Ambasada a fost în contact cu conducerea firmei de transport, care s-a mobilizat rapid pentru a oferi soluţii pasagerilor.

Unul dintre răniţi a fost dus cu ambulanţa la Udine, acesta aflându-se în starea cea mai gravă, dar fără ca viaţa să îi fie în pericol, scrie Messagerro Veneto.

De asemenea, patru dintre răniţi au fost transportaţi la Latisana, iar alţi trei la Palmanova, situaţia lor nefiind îngrijorătoare.

Conform cercetărilor preliminare, autocarul s-a ciocnit cu o maşină de teren a Protecţiei Civile, poliţia rutieră făcând încă investigaţii la faţa locului. Pentru a permite desfăşurarea operaţiunilor de salvare, dar şi repunerea autocarului pe carosabil cu ajutorul unei macarale, a fost închisă o bandă de circulaţie, traficul nefiind perturbat semnificativ.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

accident autocar
DorohoiNews.ro, 27-11-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- O cafea, vă rog!
- Normală?
- Nu! Să mi-o faceți vă rog, un pic mai zăpăcită, așa ca mine, să am cu cine râde!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează contabil pentru contabilitate primară

SC angajează contabil pentru contabilitate primară
Societate Comercială angajează contabil pentru contabilitate primară. Număr contact: 0751201821

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Închiriez apartament

Închiriez apartament
Închiriez apartament cu 2 camere în Olinescu, mobilat, utilat, detalii la tel 0740015398

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro