Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

vize_ucraina

Incepand cu 11 iunie 2017, cetatenii ucraineni, titulari de pasapoarte biometrice, pot intra in Romania si ramane pe teritoriul tarii noastre fara a avea obligatia de a detine viza, pentru    şederi a caror durată totală nu depaşeşte 90 de zile, în cursul oricarei perioade de 180 de zile, anunţă un comunciat dat publicităţii sâmbătă de Poliţia de Frontieră.

Cetăţenii din Ucraina, posesori de paşapoarte biometrice, pot intra în România fără viză, ei trebuind să respecte mai multe condiţii. Astfel, aceştia trebuie să prezinte documente care justifică scopul şi condiţiile şederii lor şi să facă dovada existenţei unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreţinere pe perioada şederii, cât şi pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranţa că li se va permite intrarea.

De asemenea, cei aflaţi în tranzit trebuie să prezinte garanţii că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinaţie sau că vor părăsi teritoriul României.

Nu vor avea acces cei care deţin paşapoarte biometrice dar care sunt incluşi în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării în România sau care au fost declaraţi indezirabili, cei care au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obţinerea vizei sau, după caz, la intrarea pe teritoriul României ori au încercat să treacă frontiera României cu documente false.  

Alte condiţii pe care trebuie să le îndeplinească ucrainenii care vor să intre fără viză pe baza paşaportului biometric sunt ca pe numele lor să nu fi fost introduse alerte în Sistemul Informatic Schengen în scopul refuzării intrării şi să nu prezinte un pericol pentru apărarea şi siguranţa naţională, ordinea, sănătatea ori morala publică.

„De asemenea, rămân în vigoare prevederile Acordului privind micul trafic de frontieră încheiat între Guvernul României şi Guvernul Ucrainei, în sensul că, cetăţenii ucraineni, titulari ai unor permise de mic trafic eliberate de către autorităţile competente, pot călători şi sta pe teritoriul României, având obligaţia de a nu depăşi limita de 50 km de la linia de frontieră şi de a respecta condiţiile şi scopul pentru care a fost eliberat un astfel de document” se precizează în comunicat.


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



ZiareBotosani.ro.ro



GALERIE FOTO

vize_ucraina
DorohoiNews.ro, 13-06-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



PUBLICITATE

Hidroplasto Botosani

PUBLICITATE

FARMACIA MAGISTRA

Farmacia Magistra

PUBLICITATE

Ecomed Dorohoi

PUBLICITATE

Info Turism Dorohoi

PUBLICITATE

PRO Casa DOROHOI

PUBLICITATE

Contabilitate

PUBLICITATE

Basota Pomirla

PUBLICITATE

Depozitul UNU

CAMPANIE

Donare sange

PUBLICITATE

Decco Dorohoi

PARTENERI

Dorohoi News

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

Zilele Municipiului Dorohoi 2019

ZMD 2019

EVENIMENTE

ZiareBotosani.ro

PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

FACEBOOK


PARTENERI

ZiareBotosani.ro

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ANUNTURI



DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

GAVROMARM angajează muncitori, salarii 3000 - 5500 lei

GAVROMARM angajează muncitori, salarii 3000 - 5500 lei
GAVROMARM SRL angajează muncitori în construcții, salarii 3.000 - 5.500 lei, posibilitatea de ...

SC angajează barmaniță

SC angajează barmaniță
Societate comercială angajează barmaniță. Relații la telefon: 0742060332

Închiriere utilaj agricol

Închiriere utilaj agricol
SC Florisol Product SRL închiriază următoarele utilaje pentru diverse lucrări agricole: - ...

Bamboo Bar Dorohoi angajează personal pentru bar și deservirea aparatelor de jocuri

Bamboo Bar Dorohoi angajează personal pentru bar și deservirea aparatelor de jocuri
Bamboo Bar Dorohoi angajează personal pentru bar și deservirea aparatelor de jocuri. Experianța constituie ...

SC angajează inginer agronom

SC angajează inginer agronom
Societate din domeniul agriculturii angajează inginer agronom. Informații și detalii la telefon 0754200415 ...

Caut urgent chirie

Caut urgent chirie
Îmi poate recomanda cineva o garsonieră, de închiriat, pe termen îndelungat? Mobilat ...

Caut bonă

Caut bonă
Caut bonă să stea cu o fetiță 3 ore pe zi, 16 -19. Relații la telefon: 0743905989

Caut să cumpăr apartament

Caut să cumpăr apartament
Caut să cumpăr apartament, parter, zona Bld Victoriei, preț estimativ 20000 euro, negociabil în ...

Vând 4 anvelope KUMHO SOLUS KH 17

Vând 4 anvelope KUMHO SOLUS KH 17
Vând 4 anvelope KUMHO SOLUS KH 17. Dimensiune: 205/45 R16. Preț negociabil. Telefon: 0740563818

Caut bonă

Caut bonă
Caut doamnă care să stea cu o fetiță de 5 ani 3 ore pe zii de la 16 -19. Sa o ia de la gradiniță ...

PARTENERI

VREI FOC DE ARTIFICII LA NUNTA TA? NOI ITI DAM SOLUTIA! - NU EZITA SA NE CONTACTEZI.



DorohoiNews.ro