Coca-Cola lansează o ediţie limitată a băuturii Fanta

3 apr. 2013, Astazi in lume
Coca-Cola lansează o ediţie limitată a băuturii Fanta

Coca-Cola, cel mai mare jucător de pe piaţa locală a băuturilor răcoritoare, lansează un nou sortiment al băuturii Fanta, cu piersici şi caise, noul produs fiind disponibil începând cu luna aceasta, ca ediţie limitată pe timpul verii.

Noua băutură va fi promovată prin intermediul unei campanii de comunicare care va cuprinde elemente de media online, afişe şi panouri stradale, spot TV şi activări în punctele de vânzare, se arată într-un comunicat al companiei.

Coca-Cola, care deţine în România trei fabrici la Timişoara, Ploieşti şi Vatra Dornei, a avut în 2011 afaceri de 410 milioane de euro la un număr de aproximativ 1.700 de angajaţi. Anul trecut, compania a revenit pe plus, după doi ani de scădere, şi a vândut în România 162,7 milioane navete de băuturi.

Brandul cu cea mai puternică creştere a fost Coca-Cola Zero, care a înregistrat un avans de "două cifre" (peste 10%), iar vânzările de ice tea au fost şi ele pe plus, în special datorită lansării unui nou sortiment.

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!