Rusia ameninţă Moldova după semnarea acordului de asociere cu UE

15 nov. 2014, Astazi in lume
Rusia ameninţă Moldova după semnarea acordului de asociere cu UE

Relaţiile economice dintre Rusia şi Republica Moldova trebuie adaptate în urma semnării de către Chişinău a Acordului de asociere cu UE, a anunţat joi Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, la finalul consultărilor politice dintre ministrul-adjunct al afacerilor externe al Rusiei, Grigori Karasin, şi omologul său moldovean Valeriu Chiveri, informează agenţia de presă TASS, citată de Agerpres.

Potrivit Ministerului de Externe al Rusiei, 'diplomaţii au făcut schimb de opinii pe marginea unei serii ample de probleme actuale din cadrul relaţiilor ruso-moldoveneşti în diferite domenii. Totodată, a fost subliniată importanţa aprofundării cooperării pe linia ministerelor de externe ale celor două ţări, inclusiv în ceea ce priveşte punerea în aplicare a Planului de consultări ministeriale pentru 2014-2015'.

Cele două părţi au discutat de asemenea despre ordinea de zi a viitoarelor contacte la nivel înalt în cadrul acţiunilor Comunităţii Statelor Independente (CSI).

Separat a fost analizată situaţia din cadrul procesului de negocieri pe marginea reglementării transnistrene.

Diplomaţii au subliniat cu acest prilej importanţa unor contacte regulate între Ministerul de Externe al Rusiei şi al Republicii Moldova. Sursa: romaniatv.net

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!