Miercuri, 15 ianuarie a.c., Ziua Culturii Naţionale, Corul „George Enescu” din Dorohoi a fost invitat să cânte la Cernăuţi – Ucraina.
Evenimentul a avut loc la Muzeul etnografic regional, unde, în prezenţa doamnei Eleonora Moldovan (Consulul General al României la Cernăuţi), Elena Tărâţeanu (directoarea Muzeului „Mihai Eminescu”) şi gazda Olena Zatulovskaia au primit corul „George Enescu” al intelectualilor din Dorohoi, dirijat de prof. Gheorghina Guşulei.
Prin stăruinţa preşedintei Fundaţiei civice „Gheorghe Asachi”, Eugenia Cimborovici-Teodoreanu, cea care a lansat invitaţia, coriştii, alături de elevele din Târnauca, Anastasia Maftei şi Corina Vornicu, au însufleţit melodios miracolul versurilor eminesciene, amintindu-le, parcă, celor prezenţi, versurile cântecului „Treceţi batalioane Romane Carpaţii” - Un cântec istoric ne-aduce aminte, că fraţii în veci vor fi fraţi (…)
Corul „George Enescu” din Dorohoi, invitat să cânte în Ucraina
COMENTARII VIZITATORI (0)
Fii primul care adauga un comentariu!






Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.