Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Laureati Volare 2014

Chiar dacă a fost vacanţa de vară, elevii de la Cercul „Muzică folk-muzică uşoară” de la Clubul Copiilor Dorohoi coordonaţi de profesorul Paul-Ciprian Mihai au reprezentat cu cinste municipiul nostru în compeţiţiile muzicale unde au participat.

În perioada 11-13 iulie 2014 a avut loc la Fălticeni, judeţul Suceava, a III-a ediţie a Festivalului Naţional “Fălticeni folk”, unde au participat 20 de concurenţi, solişti şi grupuri folk, cu vârste între 12 şi 30 de ani din mai multe oraşe ale ţării. Grupul folk NOI DOI (compus din Laura Macoviciuc -voce şi Andrei Cîşlariu – chitară şi voce) a obţinut la această competiţie Premiul III la Secţiunea Creaţie, iar Andrei Cîşlariu – Premiul II la Secţiunea Creaţie şi Trofeul Secţiunii Interpretare. De asemenea Grupul NOI DOI a primit şi un Premiu Special din partea Asociaţiei “Fair Play”, premiu oferit de poetul Sorin Poclitaru.

În perioada 28-30 august 2014 a avut loc la Chişinău – Republica Moldova a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară „Novalatinitas”, unde au participat numeroşi concurenţi din mai multe ţări ale Europei (Republica Moldova, România, Ucraina, Bulgaria, ş.a.). România a fost repezentată de elevii Clubului Copiilor Dorohoi şi solişti ai Grupului Mellody Botoşani: Andra-Elena Mihalache (care a obţinut Premiul II la Categoria Juniori 10-15 ani) şi Laura Macoviciuc (care a obţinut Premiul III la Categoria Maturi 16-30 de ani). Din Botoşani a participat şi Ivanov Sabina, membră a Grupului Mellody (îndrumat de Mirela şi Paul-Ciprian Mihai) care a obţinut Premiul Special „Floare de latinitate”.
 
În perioada 18-19 septembrie a avut loc la Siret - judeţul Suceava a XII-a ediţie a Festivalului Interjudeţean de Muzică Folk “Cetatea veche”. Au participat în jur de 80 de concurenţi din judeţele Suceava, Iaşi, Botoşani, Satu-Mare şi Neamţ. 

De la Clubul Copiilor Dorohoi au participat Andrei Cîşlariu – secţiunea solişti folk, care a obţinut Premiul I şi Grupul NOI DOI (Laura Macoviciuc şi Andrei Cîşlariu) – secţiunea grupuri, care a obţinut Premiul I.
 
În perioada 26-28 septembrie 2014 a avut loc la Târgu Neamţ a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară „Volare”, unde au participat concurenţi din România, Republica Moldova, Rusia, Belarus, Italia, Ucraina, Bulgaria şi Kazahstan.

Clubul Copiilor Dorohoi a fost reprezentat cu succes de Amina Damian – care a obţinut Premiul II la categoria 8-10 ani, Eduard-Dănuţ Pintilei – Premiul I la categoria 12-14 ani, Andrei Cîşlariu - Premiul III la categoria 15-18 ani şi Laura Macoviciuc – Premiul I la categoria 15-18 ani.

Din Botoşani au participat şi membri ai Grupului Mellody (îndrumat de Mirela şi Paul-Ciprian Mihai) care au obţinut frumoase premii: Sabina-Elena Ivanov – Menţiune la categoria 8-10 ani, Teo-Elena Ispir – Premiul III la categoria 10-12 ani şi Diana Ivănuşcă – Premiul II la categoria 15-18 ani şi Andra-Elena Mihalache – Premiul II la categoria 12-14 ani şi TROFEUL secţiunii creaţie (interpretând piesa “Visul ca un înger” compusă de Viorela Filip, aranjament orchestral Alexandru Neş),

La Piatra Neamţ a avut loc în perioada 4-5 octombrie a III-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară “Ziua Zâmbetului de Copil”.

La acest festival Laura Macoviciuc a obţinut TROFEUL festivalului, Andrei Câşlariu Trofeul Secţiunii 15-18 ani, Andra-Elena Mihalache – Trofeul Secţiunii 12-14 ani, iar Grupul NOI DOI – TROFEUL Secţiunii Grupuri.

La sfârşitul săptămânii trecute (25-26 octombrie 2014) s-a desfăşurat la Fălticeni a II-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk “Nada Florilor”. Grupul NOI DOI (Laura Macoviciuc şi Andrei Cîşlariu)  de la Clubul Copiilor Dorohoi a obţinut Premiul I la Secţiunea interpretare.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Laureati Volare 2014Andra Mihalache - Trofeul Creatie Volare 2014Grupul NOI DOI
DorohoiNews.ro, 28-10-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro