Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

vinerea mare

SĂPTĂMÂNA MARE este ultima perioada care marcheaza Postul Pastelui. In fiecare zi din aceasta saptamana, credinciosii merg la slujbele bisericesti, numite Denii, pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Iisus Hristos pe Pamant.

Vinerea Patimilor În această zi, se pomenesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricosătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscător care a fost împreună cu El. Biserica numeşte Patimile Domnului: sfinte – pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinţilor, sfinţenia însăşi; mântuitoare – pentru că ele sunt preţul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoşătoare pentru că nu poate fi ceva mai înfricoşător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa. În această zi nu se săvârşeşte Liturghia pentru că însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15).

Se fac numai ceasurile împărăteşti care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viaţă şi credinţa tâlharului. Seara săvârşim denia prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf – semn al celor trei zile petrecute în mormânt. Ouale nu se vopsesc in Vinerea Mare. Gospodinele sunt sfatuite sa vopseasca ouale fie in Joia Mare, fie sambata, inaintea Pastelui, in niciun caz in Vinerea Mare. In aceasta zi, nu ar trebui sa se faca nimic.

De asemenea, este bine ca ouale sa fie vopsite in rosu deoarece aceasta culoare este sangele Mantuitorului. In Vinerea Mare, credinciosii tin Post Negru pentru iertarea pacatelor si pentru a avea spor si sanatate. - în Vinerea Mare se ţine post negru în amintirea Răstignirii lui Iisus.

În Vinerea Mare nu se fac copturi. În dimineaţa de Vineri Mare, înainte de răsărit, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau în apă curgătoare pentru a fi sănătoşi tot anul. În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici, nu se foloseşte oţet pentru că pe Cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele au fost udate cu oţet. În Vinerea Mare se opreşte lucrul, nu se spală, nu se coase, nu se sacrifică păsări sau animale. În unele zone se dă cu tămâie în jurul copacilor şi caselor pentru a le feri de dăunători, boli, trăznet şi animale sălbatice.

Dacă plouă în Vinerea Mare se spune că va fi an mănos. În Vinerea Mare fetele nemăritate fac vrăji de dragoste pentru a fi cerute de nevastă. În Vinerea Mare nu se săvârşeşte Liturghie, iar mortii nu se îngroapă decât cu bătăi de toacă . Scaldatul ritual. Este un simbol al curatarii trupesti si sufletesti care se face in Vinerea Mare. De asemenea, in Duminica Pastelui, credinciosii se spala cu apa in care au pus un ou rosu si un banut de argint. In noaptea Invierii Domnului, oamenii merg la Biserica, de unde iau Lumina si canta, impreuna cu preotii, “Hristos a Inviat!”.

Dupa incheierea slujbei, ei merg acasa cu lumanarile aprinse pe care le sting abia dupa ce fac semnul Crucii. Aceasta se tine in casa si este aprinsa doar la vreme de necaz. In ceea ce priveste rugaciunile folositoare in aceasta perioada, preotii sfatuiesc sa se citeasca Evangheliile. Inainte de Sfintele Sarbatori, sunt recomandate Evangheliile dupa Matei, Marcu si Luca, iar dupa aceasta perioada, cea a lui Ioan Evanghelistul. Nu in ultimul rand, trebuie amintit ca din Joia Mare si pana in Joia din Saptamana Luminata, femeile nu au voie sa spele haine. In Vinerea Mare, lumea nu este bine sa se tunda pentru ca se spune ca ar putea muri cineva apropiat din familie.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

vinerea mare
DorohoiNews.ro, 10-04-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro