Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Boboteaza 2016_01

Boboteaza și ziua Sfântului Ioan Botezătorul marchează sfârșitul sărbătorilor de iarnă și totodată, al celor dedicate nașterii lui Iisus Hristos.

În dimineața zilei de 6 ianuarie, credincioșii dorohoieni au participat la slujba de Bobotează, oficiată în bisericile din Dorohoi. Am încercat să surprindem imagini de la una dintre cele mai importante sărbători ale anului pentru creştini: BOBOTEAZA - ziua când se sfinţesc apele din întreaga lume, după ce Iisus a intrat în râul Iordan pentru botez.

Pentru credincioşi este momentul purificării, curăţirii sufleteşti pentru anul care tocmai a început. De obicei, în această perioadă este foarte frig în România, de aceea este des folosită expresia „gerul Bobotezei”, în acest an „respectându-se tradiția”, temperaturile au fost destul de scăzute.

La Bisericile din Dorohoi slujba a început la ora 7:00, oră la care sute de credincioși au început să vină la biserică pentru a primi agheasma mare împărţită după slujba de Bobotează. Apa sfințită este împărţită oamenilor şi poate fi băută timp de 8 zile, până pe 14 ianuarie. Despre agheasmă, oamenii cred că vindecă orice boală, aşa că se îmbulzesc, în fiecare an, ca să ia o sticluţă.

Tradiţia spune că vremea din ziua de Bobotează o prevesteşte pe cea din timpul anului. Dacă este crivăţ, vor fi roade bogate; dacă vremea este mai blândă şi curge apa din streaşină, se face vinul bun. De asemenea, dacă e promoroacă pe pomi, va fi un an îmbelşugat. Când plouă de Bobotează, urmează o iarnă lungă, iar dacă va fi o zi mai călduroasă, urmează o vară frumoasă. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Boboteaza 2016_01Boboteaza 2016_02Boboteaza 2016_03Boboteaza 2016_04Boboteaza 2016_05Boboteaza 2016_06Boboteaza 2016_07Boboteaza 2016_08Boboteaza 2016_09Boboteaza 2016_10Boboteaza 2016_11Boboteaza 2016_12Boboteaza 2016_13Boboteaza 2016_14Boboteaza 2016_15Boboteaza 2016_16Boboteaza 2016_17Boboteaza 2016_18Boboteaza 2016_19Boboteaza 2016_20Boboteaza 2016_21Boboteaza 2016_22Boboteaza 2016_23Boboteaza 2016_24Boboteaza 2016_25Boboteaza 2016_26Boboteaza 2016_27Boboteaza 2016_28Boboteaza 2016_29Boboteaza 2016_30Boboteaza 2016_31Boboteaza 2016_32Boboteaza 2016_33Boboteaza 2016_34Boboteaza 2016_35Boboteaza 2016_36Boboteaza 2016_37Boboteaza 2016_38Boboteaza 2016_39Boboteaza 2016_40Boboteaza 2016_41Boboteaza 2016_42Boboteaza 2016_43Boboteaza 2016_44Boboteaza 2016_45Boboteaza 2016_46Boboteaza 2016_47Boboteaza 2016_48Boboteaza 2016_49Boboteaza 2016_50Boboteaza 2016_51Boboteaza 2016_52Boboteaza 2016_53Boboteaza 2016_54Boboteaza 2016_55Boboteaza 2016_56Boboteaza 2016_57Boboteaza 2016_58Boboteaza 2016_59Boboteaza 2016_60
DorohoiNews.ro, 06-01-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut loc de muncă în menaj, bonă sau îngrijire la domiciliu. Relații la tel: 0748306080

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!

Elevii clasei a VI-a A de la Gimnaziul Kogălniceanu transmit Sincere condoleanțe!
Elevii clasei a VI-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Închiriez spațiu comercial, suprafață 18 mp, cu baie proprie, racordat la apa și curent separat, ...

Închiriez garsonieră zonă centrală

Închiriez garsonieră zonă centrală
Închiriez garsonieră zonă centrală parter: Telefon: 0748993952

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului SC CONTED SA Dorohoi
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi transmite sincere condoleanțe și profundă compasiune doamnei Roznov ...

Ofer spre închiriere - spațiu comercial

Ofer spre închiriere - spațiu comercial
Ofer spre inchiriere spatiu comercial situat in Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1 Parter - langa ...

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi

Caut persoană serioasă pentru îngrijire vârstnică – zonă rurală lângă Dorohoi
Caut îngrijitoare internă pentru femeie în vârstă, imobilizata la pat – Zonă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro