Întâmpinarea Domnului, cunoscută în popor şi sub denumirea Stretenia (după numele vechi sla­von), este sărbătoarea anuală a zilei în care Sfânta Fecioara Maria, conformandu-se Legii (Lev. XII, 8), a mers la templul din Ierusalim, la 40 de zile după naşterea Domnului, pentru curăţirea ei.

Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la naşterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioara Maria şi dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40 a zi de la naştere. În acest moment se făcea şi curăţirea mamei. În Templu sunt întâmpinaţi de dreptul Simeon şi prorocita Ana. Potrivit Tradiţiei, dreptul Simeon a făcut parte din traducătorii Pentateuhului din limba ebraică în greacă. În momentul în care a ajuns la textul „Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu“, a înlocuit termenul "fecioara” cu "femeie”. Pentru necredinţa sa, Dumnezeu i-a făgăduit că nu o să moară până nu va vedea pe Mesia născut din Fecioara (Luca 2, 25-26).

Simeon, om al rugăciunii, reprezintă aşteptarea împlinirii profeţiilor. În momentul în care acesta Îl ia în braţe pe Hristos, rosteşte: „Acum slobozeşte (eliberează) pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochi mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău, Israel“ (Luca 2, 29-32). Simeon cere a fi eliberat nu pentru că era plictisit sau obosit, ci pentru că era împlinit. Din cântările specifice acestei sărbători aflăm că el pleacă spre a veşti şi morţilor că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, conform crestinortodox.ro.

Întâmpinarea Domnului - pildă de a aduce pruncii la biserica, la 40 de zile după naştere

Întâmpinarea Domnului sau aducerea Lui spre închinare a rămas că pildă şi la noi, că îndatorire a mamelor de a aduce pruncii la biserica, la patruzeci de zile după naştere, pentru molifta de curăţirea lor şi închinarea pruncilor la sfintele icoane. Mama care a născut vine în biserica şi în numele familiei aduce pe noul-născut ofrandă lui Dumnezeu, închinându-l la altar.

Preotul însemnează cu semnul sfintei cruci pe mama şi pe prunc, apoi punând epitrahilul şi mâna dreapta pe capul mamei, după rostirea introducerii liturgice formată din binecuvântare, rugăciuni începătoare şi tropar (al zilei sau al întâmpinării Domnului), citeşte cele cinci molitfe din Aghiazmatar. Mama şi pruncul închipuie în acest moment pe Maică Domnului cu Iisus în braţe în templul din Ierusalim. În rugăciunile rostite de preot se aminteşte despre împlinirea zilelor „curăţirii" femeii lăuze, fapt pentru care se cere dezlegare, dar se face şi cuvenită referire la împărtăşirea mamei cu Sfintele Taine. În ce priveşte pruncul, preotul se roagă că Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvînteze şi să-l sfinţească, randuindu-i după această pregătire lumînarea botezului. Despre Mântuitorul adus de Maică Domnului la templu ne spune Sfânta Evanghelie că a fost purtat în braţe de către dreptul Simeon (cf. Luca ÎI, 28). Prin analogie cu cele petrecute în Ierusalim în aceste clipe, se săvârseste întreagă procesiune a intrării în biserica, până la aşezarea pruncului în faţă uşilor împărăteşti.

Întâmpinarea Domnului - obiceiuri

În credinţa populară ziua de 2 februarie este cunoascută sub denumirea de Ziua Ursului. Copiii erau unşi cu grăsime de urs. Prin această practică se credea că puterea acestui animal era transferată asupra copiilor. Bolnavii de „sperietoare” erau trataţi în această zi prin afumare cu par de urs.

Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbră, se sperie şi se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în această zi cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbră şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primăverii.

GALERIE FOTO