Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Expozitie de pictura_01

Casa Municipală de Cultură Dorohoi a găzduit duminică, 3 aprilie 2016, vernisajul unei expoziţii de pictură încărcate din punct de vedere artistic și emoțional.

Evenimentul a fost organizat „în secret” de Aurelian Antal, bunicul micii artiste, Ursache Maria-Alexandra, totul fiind o surpriză organizată în cinstea împlinirii a 13 de către „Maia”.

„Vreau să accentuez faptul că se simte extraordinar instinctul plastic și se vede un anumit spirit libertin la Maia. Am văzut că spontaneitatea la ea și instinctul lucrează mult mai bine în ceea ce privește imaginea plastică. Are niște lucrări, așa zise desene terapeutice pentru că fixându-le cu privirea un anumit timp la un moment dat imaginea începe să se miște și după senzația pe care ți-o creează îți dă stări de bine, de alertă și de multe altele.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Aurelian Antal, bunicul micii artiste.

Ajunsă la Casa Municipală de Cultură, „Maia” a fost extrem de surprinsă și bucuroasă de cadoul pregătit de bunicul acesteia.

„Sunt lucrări diverse pe care au fpst realizate recent dar și câteva lucrări pe care le-am făcut mai de mult. Când mi-am văzut expoziția pe perete am rămas plăcut impresionată pentru că nu mi-a spus nimeni despre această expoziție. Este un cadou foarte frumos.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Ursache Maria-Alexandra, mica artistă.

Expoziţia este deschisă publicului larg în perioada perioada 03-10 aprilie 2016, la Casa Municipală de Cultură Dorohoi. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Expozitie de pictura_01Expozitie de pictura_02Expozitie de pictura_03Expozitie de pictura_04Expozitie de pictura_05Expozitie de pictura_06Expozitie de pictura_07Expozitie de pictura_08Expozitie de pictura_09Expozitie de pictura_10Expozitie de pictura_11Expozitie de pictura_12Expozitie de pictura_13Expozitie de pictura_14Expozitie de pictura_15Expozitie de pictura_16Expozitie de pictura_17Expozitie de pictura_18
DorohoiNews.ro, 05-04-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

05.04.2016 la 23:36

Am avut deosebita plăcere să-l cunosc personal pe (distinctul om :) [ Mr Antal ] căruia ai port un deosebit respect întrucât am văzut cu ochii mei Dragostea suprema si valoarea educației pe care dumnealui o împărtășește nepoatei sale si prin nepoțica domniei sale noua tuturor .

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro