Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi54

Clubul Copiilor Dorohoi a fost marți, 5 aprilie 2016, gazda unei delegații din Turcia care se află în România în cadrul unui proiect ERASMUS+, KA1-MOBILITY FOR SCHOOL STAFF, respectiv „Demokratik Okuldan Demokratik Topluma – From Democratic School to Democratic Society”, nr. 2015-1-TR01-KA101-018095. Proiectul este derulat de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani în parteneriat cu organizația Çankiri Milli Eğitim Müdürlüğü din Turcia.

Cei nouă participanți din organizația Çankiri Milli Eğitim Müdürlüğü, directori de unităţi școlare și cadre didactice din provincia Çankiri, Turcia au vizitat Clubul Copiilor Dorohoi la initiativa Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, fiind însoțiți de doamna inspector școlar proiecte educaționale, prof. Rodica Mighiu.

Activitățile demonstrative organizate în cercurile din Clubul Copiilor Dorohoi au fost apreciate de către delegația turcă, care și-a manifestat dorința pentru o viitoare colaborare prin activități din educația nonformală.

În finalul activităților, Orchestra „Mugurelul” a prezentat un spectacol folcloric pe scena Teatrului de Vară din curtea unității, sub conducerea muzicală a prof. Marcel Dupu, unde au evoluat și membrii grupului de dansuri „Brâulețul” coordonați de prof. Dicu Constantin.

Delegația din Turcia se află în Botoșani pentru o săptămână, participând la diferite activități educative organizate în instituții de învățământ, vizitând totodată și obiectivele turistice din zonă.

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi54Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi01Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi02Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi03Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi04Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi05Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi06Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi07Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi08Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi09Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi10Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi11Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi12Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi13Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi14Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi15Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi16Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi17Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi18Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi19Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi20Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi21Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi22Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi23Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi24Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi25Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi26Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi27Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi28Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi29Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi30Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi31Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi32Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi33Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi34Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi35Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi36Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi37Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi38Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi39Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi40Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi41Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi42Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi43Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi44Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi45Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi46Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi47Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi48Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi49Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi50Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi51Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi52Delegatie turca la Clubul Copiilor Dorohoi53
DorohoiNews.ro, 06-04-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC angajează muncitori

SC angajează muncitori
Societate Comercială angajează muncitori. Relații la telefon: 0744774378

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcții. Relații la ...

Vând teren intravilan, locuri de casă

Vând teren intravilan, locuri de casă
Vand teren intravilan, locuri de casa , lotizate pe o suprafata de 2.20ha ,amplasat la esire din Dorohoi ...

Vând teren (loc de casă)

Vând teren (loc de casă)
Vand teren in Dorohoi zona Olinescu(1200m) cu apa, curent, garaj. Pentru informatii, tel.0039 3245878271

Vând apartament zonă centrală

Vând apartament zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp, str Grigore Ghica nr 40, lângă liceu și intrare la bisericuța ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” este alături de colega noastră, Larisa Verenciuc, consilier ...

Angajăm șofer

Angajăm șofer
Angajăm șofer, jumătate de normă. Mai multe detalii la telefon: 0740482347

Vând casa în Dorohoi

Vând casa în Dorohoi
Vand casa in Dorohoi, strada George Enescu nr.100, pentru mai multe detalii sunati va rog la numarul ...

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi

Ignat Elena - 75 de ani de viață sărbătoriți la 11 ani de Centrul Medical Natural Global Dorohoi
În această săptămână am celebrat un nume de referință pentru comunitatea din Dorohoi ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro