Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Festivalul Mugurelul concurs I_12

Prima zi a Festivalului „Mugurelul”, ediția a XIV-a, a readus spiritul patriotic și iubirea față de folclorul românesc în orașul nostru, prin intermediul soliștilor vocali și instrumentiști care au evoluat sâmbătă, 16 iunie 2018, pe scenă, dar și a ansamblurilor de dans.

Un număr mare de participanți a fost și anul acesta, ceea ce nu dovedește decât înclinația tinerei generații către muzică de calitate, dar și dragostea și respectul față de genul muzical ce a consacrat România. Cu siguranță este de apreciat faptul că acești copii și adolescenți își doresc ca tradiția românească autentică să nu se dizolve odată cu trecerea ireversibilă a timpului, iar festivalul a reușit să-i adune din toate colțurile țării și nu numai pentru a continua să își împărtășească pasiunea.

Evenimentul a avut loc și în acest an în Parcul Brazi, vremea fiind una favorbilă unei întâlniri de așa anvergură. Timp de 3 ore, atomsfera a fost inundată în note muzicale, iar publicul numeros a fost reprezentat de toate categoriile de vârstă, fiecare bucurându-se și având prilejul de a se relaxa.

Concurenții și-au dat silința prezentându-și cum au știut mai bine talentul și virtuozitatea în fața juriului, fiind acompaniați de gazdele lor, orchestra Mugurelul. Categoriile de vârstă prezente în cadrul concursului au fost între 9-10 ani, 10-12 ani, 14-15 ani și 16-18 ani. 

De asemenea, programul a fost presărat cu momentele invitaților speciali, respectiv Formația de dansuri populare „Firicelul” - Clubul Copiilor Dorohoi, Formația de dansuri populare „Stejărelul” - Școala Gimnazială „Mihai Kolgălniceanu” Dorohoi și nu în ultimul rând, Ansamblul de dansuri din Coșnița - Republica Moldova.

Cu siguranță acest festival are parte de un real succes, iar totodată reprezintă un prilej de mândrie a cetățenilor orașului care binevoiesc să găzduiască an de an tineri talentați ai lumii folclorului românesc. (Andra F.)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Festivalul Mugurelul concurs I_12Festivalul Mugurelul concurs I_01Festivalul Mugurelul concurs I_02Festivalul Mugurelul concurs I_03Festivalul Mugurelul concurs I_04Festivalul Mugurelul concurs I_05Festivalul Mugurelul concurs I_06Festivalul Mugurelul concurs I_07Festivalul Mugurelul concurs I_08Festivalul Mugurelul concurs I_09Festivalul Mugurelul concurs I_10Festivalul Mugurelul concurs I_11Festivalul Mugurelul concurs I_13Festivalul Mugurelul concurs I_14Festivalul Mugurelul concurs I_15Festivalul Mugurelul concurs I_16Festivalul Mugurelul concurs I_17Festivalul Mugurelul concurs I_18Festivalul Mugurelul concurs I_19Festivalul Mugurelul concurs I_20Festivalul Mugurelul concurs I_21Festivalul Mugurelul concurs I_22Festivalul Mugurelul concurs I_23Festivalul Mugurelul concurs I_24Festivalul Mugurelul concurs I_25Festivalul Mugurelul concurs I_26Festivalul Mugurelul concurs I_27Festivalul Mugurelul concurs I_28Festivalul Mugurelul concurs I_29Festivalul Mugurelul concurs I_30Festivalul Mugurelul concurs I_31Festivalul Mugurelul concurs I_32Festivalul Mugurelul concurs I_33Festivalul Mugurelul concurs I_34Festivalul Mugurelul concurs I_35Festivalul Mugurelul concurs I_36Festivalul Mugurelul concurs I_37Festivalul Mugurelul concurs I_38Festivalul Mugurelul concurs I_39Festivalul Mugurelul concurs I_40Festivalul Mugurelul concurs I_41Festivalul Mugurelul concurs I_42Festivalul Mugurelul concurs I_43Festivalul Mugurelul concurs I_44Festivalul Mugurelul concurs I_45Festivalul Mugurelul concurs I_46Festivalul Mugurelul concurs I_47Festivalul Mugurelul concurs I_48Festivalul Mugurelul concurs I_49Festivalul Mugurelul concurs I_50Festivalul Mugurelul concurs I_51Festivalul Mugurelul concurs I_52Festivalul Mugurelul concurs I_53
DorohoiNews.ro, 17-06-2018

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

17.06.2018 la 20:45

Mulțumim domnului Dupu pentru implicare! Cu aceasta ocazie parcul a căpătat un aspect civilizat: s_au tăiat haldanii, s_ a măturat, s-a luat mașina abandonată, s_ au măturat cioburile de pe alei.Curățenia anuala ????Nu ar trebui sa arate așa tot anul?

17.06.2018 la 11:48

Felicitari ! Ne rugam sa fiti sanatosi si sa luptati in continuare pentru a realiza proiectele dv. ,pentru copiii nostri minunati si dorohoieni.Inca odata ,,FELICITARI !!!!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează responsabil facturare și gestiune depozit

SC angajează responsabil facturare și gestiune depozit
SC angajeaza responsabil facturare si gestiune depozit . cerinte: -abilitati in folosirea programului ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez in Dorohoi apartament cu 2 camere str. Aleea Primăverii, et. 2, rel. 0751763878.

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro