Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

cerc pastoral

Joi, 12 septembrie a avut loc o nouă întâlnire a Cercului Pastoral numărul 3 al Protopopiatului Dorohoi. De această dată, întâlnirea a fost găzduită de către Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Lozna.

Cu acest prilej a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu pentru credincioşii adunaţi în biserica parohiei. Din soborul de preoţi au făcut parte preşedintele cercului pastoral, P.C. părintele Ioan Flaviu Rus de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Rogojești, părintele Marian Voloc de la Parohia „Sfântul Nicolae” Mihăileni, părintele Dumitru Hapău de la Parohia „Sfinţii Voievozi Mihail și Gavriil” Dersca I, părintele Petru Gabriel Roșca de la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Dersca II, părintele Irinel-Nicușor Olteanu de la Parohia „Sfântul Prooroc Ilie” Cândești II, părintele Amarinei Ionut Florentin de la Parohia „Sf. Dumitru” Cândești I, părintele Constantin Alexandru de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Străteni, părintele Nicolae Ungureanu de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și nu în ultimul rând gazda, părintele Dumitru Pascal de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Lozna.

La finalul slujbei, părintele Petru Gabriel Roșca de la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Dersca II a susţinut referatul cu titlul „Parohia – unitate a credincioșilor cu daruri/harisme diferite”. În prezentarea sa, părintele a vorbit despre importanța Bisericiiși a Parohiei în viața credincioșilor dar și despre aportul adus de către fiecare enoriaș în parte la bunăstarea comunității.

Credincioșii parohiei au fost încântați de prezența preoților slujitori în parohia frățiilor lor. (Preot Ungureanu Nicolae)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

cerc pastoralcerc pastoral (2)cerc pastoral (3)cerc pastoral (4)cerc pastoral (5)cerc pastoral (6)
DorohoiNews.ro, 13-09-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Interviu de angajare în viitor:
- Am două facultați, zice candidatul.
- Da, nu-i rău deloc, dar Bacalaureatul l-ați luat?



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă rugăm ...

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri

Fundație umanitară angajează îngrijitor clădiri
Fundația Matthew's House cu sediul în Dersca angajează un îngrijitor clădiri cu cunoștințe ...

Vând apartament și garaj

Vând apartament și garaj
Vând apartament și garaj în Dorohoi, cu actele la zi. Rel. la tel. 0740563818

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar

Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar
Societate comercială din Dorohoi angajează Gestionar. CV-urile se pot transmite la [email protected] ...

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C

Firmă de distribuție angajează șofer categoria C
Firmă de distribuție angajează șofer categoria C. CV-urile se pot transmite la [email protected] Relații ...

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin

SC din Dorohoi angajează Șef de Magazin
Compania noastră își extinde echipa și este în căutarea unui Șef de Magazin dedicat, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 3 camere decomandate, la etajul 1, aproape de centru, deasupra ...

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu

Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a Cameliei Murariu
Cu profundă durere în suflet, familia anunță trecerea la cele veșnice a celei care a fost o ...

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu

Elevii clasei a VI-a B de la Gimnaziul Kogălniceanu sunt alături de prof. Ghebac Ovidiu
Elevii clasei a VI-a B de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi împreună ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro