Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

religie-1000x500

În fiecare an, pe data de 6 august creștinii sărbătoresc Schimbarea la Față a lui Iisus Hristos, momentul în care apostolii Mântuitorului s-au convins că acesta nu este doar un simplu prooroc, ci chiar fiul lui Dumnezeu.

Sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului, numită în popor şi Obrejenia (cuvânt de origine slavonă ce semnifică o schimbare/transformare) datează de la începutul secolului IV, când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe Muntele Tabor. În documente, sărbătoarea începe să fie menționată din prima jumătate a secolului al V-lea, iar ulterior s-a generalizat odată cu hotărârea luată de Papa Calist III. În calendarul ortodox 2021, ziua este însemnată cu cruce roșie pe data de vineri, 6 august. Această sărbătoare este privită și ca începutul toamnei, această zi fiind socotită zi de hotar pentru vară.

Obrejenia sau Probejenia, după cum este cunoscută în folclorul tradițional, sărbătoarea Schimbarea la Față a Domnului, marchează începutul toamnei. Din acest moment, nu mai e voie la scăldat în ape curgătoare, nici la spălat rufe la râu. Nici măcar animalele nu se mai scaldă după această dată;

Potrivit tradiției, icoana Schimbării la Față este prima icoană pe care un iconar trebuie să o realizeze. Se spune că cei care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe;

Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba;
Despre oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, se spune că vor muri până la sfârşitul anului.

Se spune că cine mănâncă struguri înainte de Schimbarea la Față a Domnului, nesfințiti, o să aibă dureri de burtă;
În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de cineva, că aşa vei fi tot anul;
De asemenea, în această zi este bine să te împaci cu cine ești certat, altfel vei fi mustrat tot anul;
Tot de acum este bine să nu se mai doarmă afară. Praznicul Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos este, prin excelenţă, sărbătoarea îndumnezeirii firii omeneşti şi a participării trupului trecător la bunătăţile veşnice.
Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă sigur vor fi vindecaţi;
Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi;
Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă;

Data de 15 august este ultima zi când se culeg plante medicinale bune de leac.

Tot în acestă zi, tradiţia populară spune că este bine să evităm călătoriile, chiar şi pe distanţe scurte, fiindcă există riscul să rătăcim drumul spre casă. În acest caz, putem să ne întoarcem doar în anul viitor, odată cu venirea berzelor.

Cei vii nu trebuie să-i uite nici pe cei trecuţi în nefiinţă, ci să facă pomană în amintirea şi pentru sufletul acestora.

Rugăciune pentru împlinirea dorințelor
„Doamne Iisuse Hristoase, mă rog Ție în această zi de mare sărbătoare. Tu, care Te-ai Schimbat la Față în prezența ucenicilor Tăi: Petru, Iacov și Ioan, aleși de Tine să te însoțească pe Muntele Tabor, și Le-ai arătat lor că slava Ta se poate revărsa ca un mir asupra lumii, care să ne binecuvânteze viața de fiecare zi.

La ceas de mare sărbătoare, te rog, Doamne Iisuse, Tu care ești cu adevărat Raza tatălui Tău, trimite asupra mea o rază din strălucitoarea Ta lumină ca ea să mă călăuzească în clipele de supărare, când grijile mă sufocă, când nu mai am spor în munca mea, când dușmanii mă pândesc sau când boala mă învăluie fără să știu. Schimbarea Ta la Față să mă ajute și pe mine, păcătosul, să găsesc drumul luminos de care am atâta nevoie, iar sufletul meu împietrit de necazuri să se elibereze de supărare și de spaima că viața mea va fi în continuare un coșmar.

Ajută-mă, Doamne Hristoase, să mi se împlinească și marea mea dorință (numește dorința). Ajută-mă în acest moment de cumpănă din viața mea și arată-mi drumul care să-mi schimbe cursul vieții, să nu mai am parte de întuneric, de pagubă, de boală și de răzbunarea dușmanilor adunați în jurul meu ca într-o șerpărie. Amin!”

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

religie-1000x500
DorohoiNews.ro, 06-08-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează responsabil facturare și gestiune depozit

SC angajează responsabil facturare și gestiune depozit
SC angajeaza responsabil facturare si gestiune depozit . cerinte: -abilitati in folosirea programului ...

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, zonă centrală, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, zonă centrală, deasupra magazinului Profi Dorohoi! Se vinde ...

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp

Ofer spre închiriere spațiu de 410 mp în Dorohoi. Poate fi și separat, 200 mp cu 210 mp
Ofer spre închiriere spațiu în suprafață totală de 410 mp în Dorohoi, str. Vlad ...

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Restaurant Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Angajez doamnă pentru o bătrână

Angajez doamnă pentru o bătrână
Caut doamnă pentru îngrijirea unei batrane, regim intern în localitatea Zamostea detalii ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez in Dorohoi apartament cu 2 camere str. Aleea Primăverii, et. 2, rel. 0751763878.

Ofer garsonieră de închiriat

Ofer garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandata,mobilată,și utilată în Plevna Str.Aleea Criva ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro