Evenimente care vor avea loc în Protopopiatul Dorohoi, în perioada 16 – 25 iunie 2024

20 iun. 2024, Cultura
Evenimente care vor avea loc în Protopopiatul Dorohoi, în perioada 16 – 25 iunie 2024

În perioada 16 – 24 iunie 2024, în Protopopiatul Dorohoi, vor avea loc următoarele evenimente:

Miercuri, 19 iunie, ora 19.00 - TAINA SFÂNTULUI MASLU, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi, pentru copiii și tinerii aflați în suferință și boală.

Program liturgic va cuprinde: 
- SLUJBA ACATISTULUI SFINTEI MARI MUCENIŢE FEVRONIA
- CANON DE RUGĂCIUNE CĂTRE SFÂNTUL CUVIOS SAMSON, PRIMITORUL DE STRĂINI
- CANON DE RUGĂCIUNE PENTRU CEI BOLNAVI

***

Joi, 20 aprilie joi, ora 17.00, Parohia Sfântul Ilie – Dealu Mare, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 – „Sfântul Nicolae”, în cadrul căreia părintele Petru-Georgel Chichioacă va susţine  referatul cu tema: „Bolniţele – locaşuri ale vindecării prin credinţă”.

***

Duminică, 23 iunie, ora 13.30 Pelerinaj Pedestru la Hramul Mănăstirii Gorovei 

Protopopiatul Dorohoi, prin Biroul de Pelerinaje, organizează,  duminică, 23 iunie, a doua ediție a Pelerinajului pedestru „Mănăstirea Gorovei – tărâm al bucuriei sfinților”.

Pelerinajul, la care sunt așteptați credincioșii din zona municipiului Dorohoi,  va debuta, la ora 13.30, cu rostirea unei de rugăciuni de binecuvântare la Bisericuța de lemn din curtea Protopopiatului Dorohoi, după care, pelerini se vor îndrepta spre Mănăstirea Gorovei. Evenimentul se va încheia cu pariciparea la Slujba de seară: Pavecernița unită cu Litia și Utrenia Hramului mănăstirii     

***

Luni, 24 iunie, HRAMUL Mănăstirii Gorovei.

Programul zilei: 

Ceasurile și Acatistul Sfântului IoanBotezătorul

Sfânta Liturghie care va fi săvârșită în altarul de vară a mănăstirii, de către un sobor de preoți și diaconi.

Procesiune cu Icoana Sfântului Ioan Botezătorul.

***

Marți, 25  iunie, ora 19.00, Slujba de Priveghere în cinstea Acoperământului Maicii Domnului și a Sf. Ier. Luca al Crimeii, la Biserica „Învierea Domnului” – OBOR.

Vă așteptăm cu drag la o seară de rugăciune închinată Maicii Domnului și Sfinților lui Dumnezeu!

Galerie foto (2)

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!