SINAXAR – 6 Noiembrie – Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca

6 nov. 2025, Cultura
SINAXAR – 6 Noiembrie – Sf. Ier. Pavel Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Luca

Sfântul Ierarh Pavel, marele mărturisitor al lui Hristos Iisus, s-a născut în Tesalonic şi a fost notar şi scriitor al Sfântului Alexandru, Patriarhul Constantinopolului. De asemenea, a fost şi diacon al Marii Biserici, trăind pe vremea lui Constanţiu (337-361), fiul lui Constantin cel Mare. Creştinii l-au pus pe Pavel patriarh în Constantinopol, după trecerea la Domnul a Arhiepisco¬pului Alexandru. A păstorit Biserica lui Hristos cu multă râvnă, în pace şi în buna-rânduială a dreptei credinţe. Întorcându-se împăratul arian Constanţiu din Antiohia, l-a scos din scaun pe Sfântul Ierarh Pavel şi l-a pus în locul său pe arianul Eusebiu al Nicomidiei.

Deci, plecând sfântul la Roma, s-a întâlnit acolo cu marele Atanasie, care era şi el scos din scaun de acelaşi împărat, şi cu încă alţi doi episcopi din Răsărit. Constant, fratele lui Constanţiu, care era împărat în Apus, precum şi Papa Iuliu al Romei au trimis scrisori lui Constanţiu în care cereau reabilitarea celor doi iluştri ierarhi. În urma scrisorilor, atât Pavel, cât şi Atanasie şi-au recăpătat scaunele lor. Însă, după o vreme, au fost din nou alungaţi, din cauza uneltirilor ereticilor. Atunci, Constant a scris o scrisoare fratelui său, prin care îl ameninţa cu război dacă nu-i va reaşeza pe cei doi ierarhi în treapta de arhiepiscopi ai cetăţilor din care fuseseră alungaţi. 

Pentru scurt timp, Sfântul Ierarh Pavel şi-a recăpătat scaunul său, însă a fost surghiunit în Armenia, la Cucuz, împăratul aducând de data aceasta în locul său pe ereticul Macedonie. Acest lucru i-a revoltat pe creştinii drept-măritori. Sfântul Pavel, ajungând în Armenia, a fost încuiat chiar în casa în care locuia, fiind părăsit cu totul, nedându-i-se nici mâncare şi nici apă. Deci, după şase zile, arienii văzând că este încă în viaţă l-au sugrumat cu însuşi omoforul său. Şi aşa şi-a dat Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul sufletul în mâinile Domnului.

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!