Vin scumpirile din toamnă. Legumele și fructele în fruntea listei

27 aug. 2015, Economic
Vin scumpirile din toamnă. Legumele și fructele în fruntea listei

Seceta din ultimele luni a avut o impact major şi asupra producţiilor de legume şi de fructe. Producţiile mai mici au început să influenţeze preţurile alimentelor, iar în toamnă am putea asista la majorări de până la 30%, susţin producătorii.

„În sectorul legumelor şi al fructelor, avem o pagubă de 25-30% faţă de anul trecut, iar unele dintre cele mai afectate culturi sunt cele de cartofi, roşii şi castraveţi”, a declarat Aurel Tănase, directorul general al Organizaţiei Interprofesionale Naţionale Prodcom Legume-Fructe din România, citat de Capital.ro.

Potrivit lui Tănase, producţia de cartofi a fost cu 40% mai mică decât în 2014. El mai spune că, în ultima lună, preţul cartofilor româneşti a crescut cu 50%, ajungând la 1,5 lei.

Oficialul spune că anul trecut fermierii au cultivat 237.000 de hectare cu legume, din care 100.000 de hectare au fost cultivate cu cartofi, potrivit sursei citate.

inapoi la lista

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

0/200

Am fost informat(a) despre Politica de Confidentialitate si de Securitate a prelucrarii datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani si sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:

COMENTARII VIZITATORI (0)

Fii primul care adauga un comentariu!